Gânduri libere

Iarna este întocmai plapumioara sufletului atunci când vremurile sunt înghețate și rece. Așterne un covor alb pentru a împrăștia căldura de care noi oamenii vom avea nevoie în zilele când și temperatura va fi pozitivă. Nu o putem împrăștia pentru că fulgii de zăpadă o acoperă din nou asigurându-i și hrana pentru ca renașterea din primăvară să fie autentică. Un corb deranjează liniștea câteodată părând că ar fi un film horror de data aceasta fără actorii ei principali și anume oamenii. Se aud doar câteva voci cu accent rural în depărtare părând a fi o parte din cadrul admirativ al iernii mult așteptate de oameni. Lopata stă cuminte în colțul făcând-o drumul demn pentru șosete ca să se ude și pentru suflet ca să se hrănească cu scârțâitul zăpezii de fiecare dată când ghetele ating covorul alb. Pesemne câte o cioară a dorit ca să admire peisajul și câțiva alergători ambițioși patrund tabloul feeric al unor fulgi de zăpadă veniți prin locurile noastre. Se simt și ei speciali că au învins picăturile de ploaie din ultimele zile și cu ajutorul înghețului putem în sfârșit să avem iarnă. Numărul oamenilor crește și atunci picioarele pline de albul drumului preferă să-și facă loc grăbite spre casă. Din peisajul de hibernare fac parte și o carte frumoasă, o ciocolată caldă și o bucățică de prăjitură cu mere. Pesemne așa se hrănește sufletul în zilele acestea de iarnă în sfârșit autentică și nu doar calendaristica.