De multe ori când este lună plină/ îmi amintesc de o fată/ cu care am stabilit că ne întâlnim/ în fiecare seară când este Luna de față. Indiferent că vom vorbi sau totul va fi doar tăcere/ după ani să mai avem momentul nostru/ când îndepărtați de viață/ să ne uităm fiecare la Lună. Promisiunile cum se respectă/ câteodată mă mai uit la Lună/ ea a devenit o stea îndepărtată/ a cărei vorbe sunt doar amintiri. Timpul și destinul uită/ și face ca oamenii să fie tot mai străini/ eu, însă atunci când este Lună plină/ îmi mai amintesc de o iubire demult uitată. Că a fost un vis nebun și prea naiv/ supărările nici nu mai există/ Luna doar ne cunoaște legământul/ de a ne uita fiecare la frumosul satelit încă o dată. Astăzi parcă este vie și poartă nostalgii/ din timpurile când credeam că era suficientă iubirea/ și nu știam că destinul ne era potrivnic/ sunt doar eu, Luna, fata și o promisiune onorată.
Sensibilități 