Sunt oameni


Sunt oameni care iubesc o singură dată în viață. Restul iubirilor sunt doar pâlpâiri ale aceluiași sentiment. Numai că niciodată nu ne dăm seama când trăim această mare iubire. Mulți dintre noi poate am trăit-o deja, iar alții urmează să o trăiască. Toate acestea pentru că de multe ori iubim și în comparație cu ultima iubire. Numai că iubirile, în funcție de vârstă și experiența sunt diferite între ele. Din acest motiv există iubirea așa zis adolescentina și pe măsură ce avansam este iubirea experimentată sau aceea măsură. A regreta însă iubirea este o încălcare a dezvoltării firii umane. Este ca și cum regretăm momentul actual al vieții noastre. Dacă o facem riscăm să devenim veșnic frustrați și lipsiți de esența iubirii care are forma vieții cele mai desăvârșite. Crezând că nu mai există iubire este a anula această treaptă a fericirii noastre. Atunci când iubim nu vrem răul ci doar binele nostru și a partenerei. Dorind răul înseamnă ură care pe lângă indiferență se opune iubirii. A fi egoist în iubire înseamnă că ne iubim doar pe noi și credem că totul ni se cuvine ceea ce este o formă superficială și lipsă de fond de iubire. Numai că sunt oameni care ori se tem de iubire ori nu mai știu să iubească. Nemaistiind să iubim devenim morți în viață și inerți în fața sentimentelor ajungând bătrâni înainte de vârstă și înmormântați fără groapă. Așa că suntem oameni care inevitabil și chiar dacă nu vrem avem nevoie de iubire ca de aer pentru viață și hrană pentru suflet. Depinde până la urmă de fiecare dintre noi să cunoaștem varianta personalizată a acestui sentiment după putința și nevoile sufletului nostru.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: