8.09.2022


Frunza care cade și vântul care plânge/ picurii de ploaie ușor ascund nostalgia/ unor maluri ale unui râu demult îndrăgostit/ astăzi chiar dacă aș pași acolo nici inima ta nu o mai simt. Un sărut dulce care a trezit viața/ nu-i mai simt pe buze nici măcar dulceața/ iluzie a toamnei te-ai mistuit vremelnic/ pentru mine ai rămas doar un sentiment tainic. Ți-aș mai scrie în suflet povestea vieții mele/ chiar dacă te-aș mai căuta nu-ți mai găsesc nici urmele/ un vis al maturității infantile/ îndrăgostitul naiv și-a găsit ultimele proiectile. Nici chipul tău nu-l mai știu/ a devenit aievea și demult euforic/ povestea noastră are un final pustiu/ ceea ce a mai rămas sunt doar cuvinte în stil metaforic. Amintirea ta demult nu mai doare/ gândurile despre tine provin privind în al toamnei soare/ ești ca o aromă vagă a unui răsărit/ care a avut sfârșit încă de la început. Privirea ta chiar dacă o mai întâlnesc/ este străină și fără un cuvânt/ totul a pierit în albia unui râu/ a doi îndrăgostiți care s-au întâlnit pe un pod atât de demult. Un drum despărțit de destin/ și de podul vieții noastre/ care lasă în urma lui doar diafane nostalgii/ asupra unui om care poartă un doliu pentru momentele de îndrăgostit.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: