
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august.
Ioan Botezătorul a fost întemnițat pentru că Irod nesocotea ceea ce zicea proorocul: regele să n-o ia de soție pe Irodiada, femeia fratelui său Filip. Însă la aniversarea sa, lui Irod i-a plăcut dansul făcut de fiica Irodiadei în cinstea lui și i-a promis că îi îndeplinește orice dorință. La sfatul mamei sale, tânăra dansatoare a cerut pe tipsie capul Sf. Ioan Botezătorul, ca pedeapsă pentru că interzicea căsătoria Irodiadei cu Irod.
Foarte mulți români au purtat și poartă și acum numele de Ioan, iar când vine ziua aceasta lumea se întristează de soarta pe care a avut-o sfântul. De aceea se ține post. Nu se mănâncă mere roșii, varză roșie, nu se taie nimic cu cuțitul, nu se mănâncă din blid sau tipsie.
Sărbători românești „Memoria satului” (Ars Docendi, 2000)
Text: Cosmin Manolache
Icoană pe sticlă cu temă „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, datare a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Arpaşu de Sus, Ţara Oltului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică Tezaur
Sursa: Muzeul Național al Țăranului Român