Strigătele


Avem strigăte care se aud din depărtare/ cărora oamenii le răspund în același fel/ și sunt strigăte care sunt în suflet/ și nu le aud nimeni numai noi. Acelea pe care le avem în suflet/ sunt cele mai greu de dus/ pentru că numai cine ne cunoaște firea/ și se uită în ochii noștri le percepe. Câteodată strigăm și chiar dacă ne aude cineva/ râde sau devine indiferent/ devenim sloiuri de gheață/ și morminte de cuvinte autentice. Cumpărăm neîncrederea cu un zâmbet/ frica de a cunoaște alți oameni supărările cu un râs/ și atunci facem pe alții să râdă/ chiar dacă noi în suflet suntem numai plâns. Preferăm ca să nu ne știe nimeni/ grijile și vâltoarea interioară/ o ținem numai pentru noi de multe ori/ și udam pernita noastră dragă. Pentru că suntem închiși în noi/ discutăm adeseori despre vreme/ și nu uităm niciodată/ să ne încredem numai în noi și în bunul Dumnezeu. Avem și o speranță care nu moare nicicând/ ceea ce astăzi nu are rezolvare/ o rugăciune va rezolva mâine/ sau când nu ne mai așteptăm deloc. Așa este lumea făcută astăzi/ bârfa și invidia să fie la modă/ și încrederea și sinceritatea să fie pe tarabă/ noi, însă stăm întocmai ca o stâncă căci viața noastră este cea mai dragă.

Published by PaulOviM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: