Să vii, tăticule drag


„Taticule, iti scriu ca să nu vadă
Scrisoarea asta mama, ci numai eu;
Of! De-ai ști cum privesc soldații pe strada
Ca să te văd, dar tu nu ești.
Să ne scrii, tăticule, când ai să vii!

De ziua ta pusesem flori pe masă,
Flori multe, ca-n toți anii, ști.
Dar tu lipseai, ce trist era în casă!
Și mă întrebam mereu:
Când ai să vii, taticule? Vezi să ne scrii.

Ce n-ai luat taticule, cu tine
Le-a strâns mămica într-un sac, plângând
De ce plângea și se uita la mine
Si nu-mi spunea ce-avea în gând?
Tăticule, să vii curand!

Mi-a spus mămica azi, ca niciodată,
Ca mâine dimineață, de cu zori,
Mergem la cimitir cu toții;
Să-mi spui, tu, tată, cui ducem noi, acolo, flori?
Să ne scrii, tăticule, când ai să vii!”

Poezie scrisă în anul 1942 de Floarea Stanciu, fetița unui ostaș român din comuna Cauți , județul Bacău, plecat pe front.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: