Un simplu om


Sunt doar un simplu om hazliu/ unele persoană mă considera chiar diliu/ pentru că eu cunosc cuvântul bunătate/ fără a avea intenții pline de răutate. Visez prea mult cu ochii deschiși/ naiv și optimist eu mă prezint/ naturii și oamenilor mă reprezint/ fiind ardelean prea puțin cuvântul destainuisi. Așa cum sunt am întâlnit un suflet ca al meu/ pesemne părea că sunt un derbedeu/ care m-a privit timidă în ochi/ vorbind noi păream cunoștințe vechi. Când a început ca să zâmbească/ inima mea a început ca să tresalte/ iar în mine a început ca să trezească/ sentimente care păreau chiar departe. Vorbele părând naturale/ am apropiat a mea mână/ de inima ei pentru a-mi fi stăpână/ într-o lume a mea plină de zale. Fluturașii indragostitului au început ca să zboare/ pierzându-se de multe ori în zare/ pentru a urca până în nori/ simțind cu fiecare cuvânt al ei fiori. Am sărutat-o încetișor/ ajungând stăpân deja în nori/ coborând încă o dată pe Pământ/ doar pentru al sărutării legământ. Hrana mi-a devenit ale ei cuvinte/ care începeau să mă dezmierde/ eram asemenea covorului de iarbă verde/ renasteam când sărutul ei pătimaș începea să mă alinte. Deschizându-mi ochii părea un vis/ asemenea unor povești de iubire demne de zis/ căci creștea povestea noastră de îndrăgostiți/ demult destinați pentru a fi întâlniți. La despărțire mi-a spus că este aievea/ pentru că ea nu pășește pe Pământ/ decât pentru a fi oamenilor legământ/ că iubirea la orice vârstă sau după fire nu este aiurea. Atât timp cât avem sufletul curat/ care de trecut nu este intinat/ putem ca să iubim frumos/ pentru a fi lumii dragastos. Iubirea este însăși seva vieții/ nu pentru a hrăni tristețea/ și că depinde de noi ca să plantam puieții/ iubirii de sine este de fapt strictețea. A fi un om bun nu este un chin/ trebuie doar să renunțăm la al nostru venin/ și să zâmbim din ce în ce mai des/ pentru a nu contribui la al lumii crunt regres. I-am dat dreptate și a plecat/ până la urmă era chiar păcat/ să nu-i mulțumesc cu drag/ și a-l lăsa oamenilor în prag. Căci numai iubirea ne poate salva/ atunci când ai războiului aburi simțim/ răutatea lumii pentru a o rezolva/ indiferent de ceea în al viitorului val o să mai pățim.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: