Citatul zilei de 26 Ianuarie

Tot ce trebuie sa știu despre viata am invatat de la Arca lui Noe:
1 Nu rata barca.
2 Aminteste-ti ca toti suntem in aceeasi barca.
3 Fa-ti planuri in avans. Nu ploua cand Noe si-a construit arca.
4 Fii pregatit. Cand vei avea 600 de ani, e posibil ca cineva sa-ti ceara sa faci ceva cu adevarat important.
5 Nu asculta criticile; mergi inainte cu treaba care trebuie facuta.
6 Construieste-ti viitorul pe premise inalte.
7 De dragul sigurantei, calatoreste in pereche.
8 Viteza nu e totdeauna un avantaj. Serpii erau pe arca impreuna cu gheparzii.
9 Cand esti stresat, pluteste pe apa o perioada.
10 Aminteste-ti, Arca a fost construita de amatori; Titanicul de profesionisti. (Anonim)

Pilda celor doi pomi


  • Se spune că un om avea doi meri în faţa casei.
    Unul dintre meri era bun, iar altul rău şi nemulţămitor.
    Când omul ieşea din casă cei doi pomi întotdeauna îl rugau ceva.
    Mărul rău de fiecare dată cerea diferit:
    -„Sapă-mă împrejur”, „Văruieşte-mă”, „Toarnă-mi apă”, „Depărtea-ză noroiul de la tulpina mea”, „Acoperă-mă de arşiţa soarelui”!
    Iar mărul bun întotdeauna avea doar o singură rugăminte:
  • „Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună.”
    Gospodarul era binevoitor faţă de ambii pomi, îngrijea de ei, asculta atent dorinţele lor şi le îndeplinea toate cererile.
    El făcea tot ce l-au rugat şi primul măr şi al doilea, cu alte cuvinte, pomului rău el îi dădea tot ce dorea iar pomului bun îi dădea doar ceea ce socotea de cuviinţă că este bun pentru ca să dea o roadă îmbelşugată, aşa după cum l-a rugat. Şi ştiţi ce s-a întâmplat apoi?
    Mărul rău a crescut mare, tulpina şi rădăcina străluceau de parcă erau unse cu ulei, iar frunzişul des era verde – închis.
    Spre deosebire de el, mărul bun prin exteriorul său nu atrăgea nimănui atenţia.
    Când însă a venit timpul roadei pomul rău a rodit nişte mere mici şi verzi care aşa şi n-au reuşit să se coacă din cauza frunzişului des de care erau înconjurate. Iar pomul bun a rodit mere mari şi gustoase.
    Îi era ruşine pomului rău că n-a dat şi el aşa roadă bogată ca şi vecinul său, deacea a început să cârtească împotriva stăpânului său, învinuindu-l pe el. Stăpânul s-a supărat pe el şi a zis:
  • Parcă eu sunt vinovat de cele întâmplate? Oare nu eu am fost acela care tot anul împrejur ţi-am îndeplinit toate dorinţele? Dacă şi tu te-ai fi îngrijit doar de roadă aşa cum a făcut vecinul tău eu şi pe tine te-aş fi ajutat. Dar tu te-ai prefăcut că eşti mai înţelept decât mine, care te-am sădit deacea ai şi rămas neroditor.
    Mult s-a supărat pomul rău şi a promis că la anul viitor nu va mai cere nimic de la stăpân decât să-l ajute să dea roada, iar de celalte toate se va lăsa în grija lui. Cum a promis aşa şi a făcut iar în anul următor adat şi el roade bogate la fel ca şi vecinul său. Bucuria stăpânului a fost nespus de mare.

MORALA acestei pilde este următoarea. Stăpгnul este Dumnezeu, iar noi oamenii suntem pomii pe care El i-a sădit.😇🙏

sursa: #pilda, #credinta!

Din cutia cu amintiri: Măsurile de apărare a românilor împotriva rușilor (pamflet)

Având în vedere amenințările Rusiei în privința României considerăm că țara noastră este pregătită în cazul unei invazii rusești. Din acest motiv clasa politică este deja preocupată pentru a lua măsuri pentru ca românii să facă față pericolului. În acest sens s-au trimis croitori pentru ca măsurile uniformelor rusești atunci când vor fi staționate aici să fie conform protocolului “vizitați Rusia căci dacă rușii vin în România ei nu mai pleacă “.

Dictonul obișnuit pandemic “vin virușii” a fost înlocuit în mass-media cu “vin rușii”. Mai departe măsurile se extind și pe granița nordica sau estică unde se vor săpa șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime. Gropitele de 2 metri adâncime și 2 metri lățime vor fi săpate numai după venirea rușilor în țara noastră. În continuarea măsurilor de prevenire a atacurilor rușilor, Biserica Ortodoxă deja a stabit cantitatea de aghiazma care va fi împrăștiata peste șanțuri pentru ca Bunul Dumnezeu să impiedice invazia. Avem promisiuni că vor fi aduse și Moaște bune de pupat în fața bombelor și a gloanțelor. Să nu credem că statul român nu va lua măsuri dure. Toți bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani vor fi incorporati obligatoriu. Primele trei luni va consta din pregătirea militară necesară activității de pe front. Antrenamentul va consta din probe din Mortal Kombat, Street Fighter și Call of Duty. Lista metodelor de antrenament rămâne încă deschisă datorită deselor căderi din rețeaua de internet și întârzierea achiziționării consolelor în cazul unui război de o asemenea anvergură. Nu în ultimul rând poate proba cea mai importantă este partea reală în care bărbații, în lipsa pulberei pentru gloanțe se vor lupta cu oponenți având în dotare poșete, truse de manichiură sau pedichiură sau gantere. Uniformele vor trebui să fie mulate pentru ca bravii soldați români să poată să împiedice ca să nu fie și în trend cu moda din războaie. În ranita vor avea ceară de păr sau gel pentru ca vântul și intemperiile vremii să nu le strice și freza în caz de atacuri. Să nu uităm de cremele de piele atât de necesare în cazul schimbării temperaturii. Pentru bărbații mai experimentați vor fi achiziționate și sticluțe de wiskey, țuică sau alte forme de încurajare. Soldații care vor consuma rrom se vor ocupa cu achiziționarea de combustibil rusesc sau materiale bune de fier vechi care vor fi reciclate în scopul scăderii moralului soldaților ruși sau a anumitor avantaje financiare atât de necesare în război. Soldații ruși vor fi întâmpinați de Bianca Drăgușanu, Monica Gabor și alte vedete feminine din show-bizul romanesc pentru o ședere cât mai plăcută pe granițele țării. Să nu uităm că planul de apărare a teritoriului va fi întocmit și de generalul român, Anghel Iordănescu.

Având în vedere toate aceste măsuri considerăm că românii pot să stea liniștiți că în cazul unui atac rusesc brava armată română va rezista. Consolele și partea cosmetica par totuși de încredere. Avem promisiunea și din partea rusă că nu vor intra într-o competiție acerbă cu statul român în privința furatului și distrugerii țării. Ar trebui, spun soldații rușii, ca să mai stea încă 32 de ani după ocupație și tot nu vor avea șanse ca să întreacă politica românească. Vom reveni și cu alte detalii despre măsurile care se vor lua în privința atacului rușilor și cu alte precizări în limba rusă. Vă mulțumim anticipat pentru atenție și Dumnezeu să ne ajute căci altcineva nu prea se pricepe cum să o facă!

A sta cu părinții

În momentul în care la vârsta de 40 de ani spunem că stăm cu părinții deja parcă declanșam o părere proastă. Anumite persoane ne consideră că nu suntem independenți sau descurcăreți din punct de vedere financiar. Mai mult nu prezentăm încredere unui partener pentru că nu ne respectăm suficient. Suntem văzuți ca un gen de papă lapte care dacă nu-și plătește singur facturile sau nu ne asigurăm singuri mâncarea. În aceste condiții ar fi nevoie ca să rămânem singuri sau cu relații puerile. Dacă suntem angajați și pe o perioadă determinată sau nu avem o mașină avem tabloul unui partener care este departe de a fi văzut un ideal.

În această situație să presupunem un exemplu de bărbat cu o vârstă de 40 de ani. Să trecem în primul rând peste prejudecata din vremea comunismului conform căreia oamenii veniți de la sat sau din alte zone puteau să îndeplinească mai ușor condițiile de a candida de primi un apartament având în vedere că erau mai rare locurile pe o perioadă determinată. Pentru a nu menționa valoarea banilor, posibilitățile superioare de a plăti facturile precum și îndeplinirea în condiții mult mai avantajoase a achiziționării unui apartament. Astfel datorită creșterii prețului vieții în perioada postcomunista și perpetuarii în mod mult mai des a creșterii locurilor de muncă pe o perioadă determinată ca și nesiguranța unui loc de muncă în general deja începem ca să pictam o altă realitate. Menționarea și faptului că sunt construite mult mai puține blocuri precum și condițiile aproape imposibile de achizitionare a lor deja avem încă o idee. În acest sens putem să observăm condițiile dintr-un oraș în funcție de posibilitățile sale. Dacă facem un credit suma de achitare este de asemenea la pragul unui timp îndelungat în care mare parte banca are câștig de cauză, iar clientul pierde enorm. De asemenea o eventuala chirie închide aproape orice posibilitate de achiziționare a unui apartament.

Atunci ajungem la calitățile unui bărbat care stă cu părinții atât cât mai prezintă un asemenea bărbat în perioada zilelor noastre. Să presupunem că lucrează și într-un fel este independent financiar colaborând cu părinții săi pentru a-și consolida partea financiară. De asemenea știe să prepare mâncare, să facă curățenie ,să fie de ajutor părinților săi care înaintează în vârstă sau sensibil la problemele lor. Denotă altruism, sensibilitate, respect și atenție precum și că posedă ideea de comuniune. Dacă mai pomenim că posedă calități, are timp pentru lectură posedand și un set de valori bine definit fiind capabil de empatie putem să avem o idee în sensul bărbatului care stă cu părinții.

Binenteles că această temă, a statului cu părinții este posibil să fie modificată și diferă între indivizi. Până la urmă chiar dacă nu alegem cu cine înlocuim contează pe undeva mai mult calitățile unei asemenea persoane și dacă ne poate exprima starea de bine. Relațiile intra și în capitolul alegerii așa că putem să decidem dacă o femeie sau un bărbat care stă cu părinții este demn de o relație sănătoase sau nu. Ideal ar fi să nu folosim aceste criterii în alegerea unui partener ci acelea care ne ajută care să ne dezvoltăm ca indivizi cu propriile vise sau scopuri din viața noastră. Suntem capabili să ne dăm seama și singuri de cine sau ceea ce avem nevoie cel puțin dacă vrem să ne asumăm relații fidele și frumoase. În rest sunt doar fițe și povestioare de dormit în viață chiar și fiind într-o stare trează!

O soacră

Soacra mea (americancă) are 89 de ani și merge la gym de trei ori pe săptămâna; pentru a rămâne flexibilă și cu tonus bun.
La 70 de ani și-a deschis o nouă firmă și la 75 s-a recăsătorit, după ce a fost văduvă un deceniu.
Aparține unui club de arte care organizează concerte și expoziții, merge frecvent la teatru, la cinema și evenimente artistice.
Aparține și unui club (book club) și în fiecare lună citește o carte (aceeași toți membrii clubului) pe care împreună o dezbat. E un pretext pentru a sta activă, curioasă și conectată social, pentru a lua ceaiul cu prieteni.
Folosește un iPhone de pe care își comanda Uber și cu care face poze.
Merge la un curs de istorie pentru că “history always interest me and finally I have time to find more about it”.
Este născută în 1930, în anul Caprei, în zodia Balanței.
Niciodată nu vorbește despre boli, bolnavi, tratamente, dureri sau neplăceri. Niciodată nu vorbește rău despre oameni și nu exprimă păreri nesolicitate. Întotdeauna vrea să știe ce este nou în știință, ce este “current” la modă – în design, în muzică , cinema, fashion. Este foarte punctuală, disciplinata și …“considerate” (îi pasă de ceilalți).
Foarte multe dintre cele enumerate mai sus nu implică a cheltui bani, ci o anume atitudine și o viziune asupra vieții. Este important sa subliniez asta pentru că….În acest timp, la o jumătate de Glob distanță, cei care au deja 40+, merg lunar la medicul de familie, după o rețetă. Se consumă și se ceartă din cauza evenimentelor din politică , folosesc telefoane cu taste și știu toate bolile celor apropiați, inclusiv tratamentele ce le urmează. Atitudinea lor, deși se vrea deschisă, este în general guvernată de “NU” ( nu se poate, nu este sănătos, nu îi cunosc, nu merge culoare deschisă la vârsta mea, nu are efecte secundare ? ...) Ei nu merg la evenimente pentru că este ...aglomerat/gălăgie/dezordine/departe/caniculă/ ger/prea periculos/etc.... Ieșirile lor sociale sunt la clinică, la piață, la mall, în familie, scurte călătorii sau la biserică.

A, … și au un cavou bine pus la punct, …și taxele bisericești, anuale, plătite la zi.

Stau și ma întreb unde, cum și de ce se produce acesta discrepanță între stilul occidental și stilul nostru de viață? Cum seniorii vestici au decis sa meargă la un free – concert, iar cei români sa stea pe bancă, cu vecinii lor și să vorbească despre reumatism ? (Silviu Iliuță)

Citatul zilei de 25 Ianuarie

„Dacă Dumnezeu există, va trebui să-și ceară iertare de la mine” – această frază a apărut pe un perete din Auschwitz. M-a emotionat profund declaratia; parca cineva l-a injunghiat in inima pe autorul cererii; si imediat dupa, saracul si-a dat seama ca nimeni nu-l ajuta, s-a gandit ca nu exista nimic pentru evreii erau ambulanti in viata de apoi.

În ceea ce privește acele tabere de ucidere, cred că cea mai profundă afirmație rostită vreodată a fost un răspuns la o întrebare: „Spune-mi, unde a fost Dumnezeu, la Auschwitz? ””. „Și omul, unde era? ””.

Întrebarea și răspunsul este de William Clark Styron (scriitor și dramaturg american – autor al Sophie’s Choice).

Ignorarea sau indiferența ca arme albe ale oamenilor

Ignorarea sau indiferența sunt două arme puternice în relația cu oamenii indiferent că sunt femei sau bărbați. În momentul în care cineva ne jignește primul instinct ar fi ca să-i răspundem cu aceeași monedă. Practic, întrunind cuvintele cu vremea de afară să intram într-un hău înghețat al rațiunii și a sufletului. Hrănindu-ne orgoliul să răspundem cu toate cuvintele urâte care ne vin la gură fără a le trece prin sita empatiei. Iureșul cuvintelor și al frazelor să prindă viteza bolizilor din cursele de mașini și până nu-și ating linia de sosire să nu se oprească. După momentul iureșului verbal ar trebui să ne simțim mai bine și nu ne simțim. Din contra devenim istoviti ca după o cursă de mașini contrakilometru și suntem nervoși pe lume. Dezamăgiți de oameni și de lume în general. Dacă însă înainte de momentul iureșului verbal am respira profund și am decide să nu răspundem decât cu indiferență și ignorare. În gândurile interlocutorului se ridică întrebarea “de ce nu răspunzi la fel?”. Lovind cu aceste două arme precum și cu sarcasm și ironie de genul “Doar atât poți?” sfidam negativismul cu pozitivism. Rupem lanțul unui posibil scandal protejându-ne de istovirea vorbelor și mai ales a sufletului. Psihologii afirmă că un exercițiu mult mai bun în acest caz este ca să ne scriem frustrarea pe hârtie și să o eliberăm Universului arzând-o. Credem sau nu credem acest simplu exercițiu de stăpânire a nervilor, autocontrol sau coborârea la un nivel ne protejează pe noi în primul și ne canalizează energia spre ceva constructiv. Nu sunt adeptul Bibliei în privința întoarcerii și celuilalt obraz în cazul lovirii sau ispășirii unor păcate anterioare ci doar cred că din toate punctele de vedere este nevoie ca să fim superiori din punct de vedere spiritual și rațional agresorului verbal, emoțional sau fizic.

În stadiul actual al cercetării în privința vieții acestea, indiferența și ignorarea sunt cele mai bune arme. Dacă sunt oameni care știu mai multe în urma experienței lor de viață suntem liberi ca să-i ascultăm căci de la oricine și oricând putem învață mai multe despre viață decât știm noi. Cel puțin putem ca să analizăm dacă teoria lor se poate pune în practică în viața noastră. Cam atât mă pricep pe acest subiect până acum în această viață…

Din cutia cu amintiri: Predica de pe microbuz

În decursul zilei de astăzi m-am deplasat cu microbuzul între două localități din județul Mureș. Fiind de o capacitate mai redusă mijlocul de transport la un moment dat au început să fie ocupate toate locurile de către călători. După câteva minute am observat stând jos chiar în spatele șoferului o fată cu batic de etnie rromă. Parcă așa la un semnal anume fata s-a ridicat în picioare și s-a întors către călători și a întrebat “Îl iubiți pe Iisus?”. Călătorii din microbuz uitându-se unii la ceilalți nu i-au răspuns fetei. Ea din nou a spus “Eu îl iubesc pe Iisus și aș muri pe cruce pentru El. A murit pe cruce pentru mine și eu aș muri pentru El.” Din nou în microbuz era tăcere. Fata a continuat “Chiar dacă familia mea s-a întors împotriva mea eu m-am pocăit. Se vede că nu-L iubiți pe Iisus că numai rele faceți. ” Oamenii se uitau la ea fără a-i răspunde. Fata a continuat vorbind despre Iisus, iar unii călători au început ca să o dezaprobe atunci când a pomenit de Apocalipsa. “Chiar dacă nu credeți Apocalipsa este aproape. Uitați-vă că este pandemie și trebuie să ne vaccinam. Dumnezeu ne-a lăsat așa cum suntem de la natură fără să ne băgăm noi în noi vaccinuri ” a continuat ea. Două femei cu un glas mai tare i-au răspuns “Numai Dumnezeu Sfântu’ știe când va veni sfârșitul “. Deja doi bărbați au început să vorbească altceva sau două fete au început chiar să zâmbească, dar fata nu se oprea din vorbit ci din contra parca punea tot mai mult suflet în ceea ce spunea. A început să citească din Biblie un anume verset. Pentru mine predica din microbuz s-a încheiat când am coborât din microbuz.

Din punctul meu de vedere nu am nimic în ceea ce priveşte propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu sau Iisus Hristos. Nici măcar nu mă interesează diferența dintre religiile existente. Importantă este credința în Dumnezeu sau Iisus Hristos. Există libertatea religiei încă din anul 314 de la “Edictul de la Milano” din timpul lui Constantin cel Mare. În schimb o altă problemă cred că este în ceea ce priveşte religia. Îmi este greu să cred că Dumnezeu ne vrea obsedați de religie și credință atât timp cât participăm în lumea noastră reală. A propovădui o biserică împotriva celorlalte biserici mi se pare o pierdere de timp și o formă de manipulare. Mai mult cred că schimbarea religiei este de asemenea un fapt nu atât de important ca și credința în divinitate. În rest fiecare om are dreptul la a alege sau de a rămâne în care biserică dorește și în cadrul unei religii unde se simte împlinit. În schimb dacă va tot schimba religia va ajunge într-o criză a eu-lui și aceasta se tratează în cu totul alt mod. Așa că puterea chiar ne aparține în cadrul alegerii religiei din care vrem ca să facem parte!

Imaginile frumoase nu se șterg niciodată

Câteodată în viața noastră dorim ca să ștergem anumite persoane din viața noastră. Numai că atât timpul cât și anumite momente din viață doresc ca să le aducă înapoi din partea negativă. Se încăpățânează de a le păstra tot ca amintiri frumoase. Momentele frumoase, fie că vrem sau nu vrem, tot momente frumoase vor rămâne. Mai ales dacă o senzație drăgălașa sau un sentiment plăcut readuc din cutia gândurilor noastre aceste momente. Par imagini care odată șters praful negativismului readuc partea nepătata și lipsită de negrul gândurilor. Într-un fel devin atât de puternice încât nu le putem șterge. Chiar dacă vrea să ne mai opunem nu avem decât să le punem chiar într-un cufăr al amintirilor frumoase de care ne vom tot aduce aminte în momentele când un vânt nostalgic sau un loc familiar le va readuce în fața noastră. Atunci ne vom da seama că tot ceea ce a depins de noi pentru a lupta împotriva lor este de prisos și că undeva în același cufăr este locul lor. Cu o deosebita atenție spunem încet “mulțumesc” și mergem mai departe în viață pentru a culege noi amintiri pentru a le depune la un loc de cinste. În rest vântul trece peste toate momentele negative lăsând aroma binelui în urma sa. Pare totuși un sentiment de împlinire și de liniște interioară că ceea ce a fost frumos încă există chiar dacă nici acum și nici altă dată nu se vor mai auzi acele cuvinte a unei voci cunoscute și totuși atât și atât de străine.

Ultima scrisoare a lui Ion Antonescu

Pe 31 mai 1946 , Ion Antonescu scria ultima sa scrisoare adresată soției sale , Maria ! Scrisoarea era următoarea :
” Am stat cu capul sus și fără teamă în fața judecății , după cum stau și-n fața Justiției Supreme ; așa să stai și tu !
Nimeni în această țară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste , pasiune , dezinteres cum am servit eu . I-am dat totul , de la muncă până la banul nostru , de la suflet până la viața noastră , fără a-i cere nimic . Nu-i cerem nici azi !
Judecata lui pătimașă de azi nu ne înjosește și nu ne atinge . Judecata lui de mâine va fi dreaptă și ne va înălța .
Sunt pregătit să mor , după cum am fost pregătit să sufăr . După cum și viața mea , toată viața mea , mai ales în cei patru ani de guvernare , a fost un calvar ; a ta , de asemenea , a fost înălțătoare !
Împrejurările și oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem țării noastre . Suprema voință a decis altfel !
Am fost un învins , au fost și alții… mulți alții ! După dreapta judecată , istoria i-a pus la locul lor . Ne va pune și pe noi !
Popoarele în toate timpurile și peste tot au fost ingrate . Nu regret nimic și nu regreta nimic ! Să răspundem la ură cu iubire , la bine cu mângâiere , la nedreptate cu iertare .
Ultima mea dorință e să trăiești . Retrage-te într-o mănăstire . Acolo vei găsi liniștea necesară sufletului și bucata de pâine , care azi nu o mai poți plăti .
Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei , care mi-au fost străbuni și călăuzitori , acolo la Iancu Nou ! Voi fi între acei cu care am copilărit și am cunoscut și durerile și lipsurile . Împrejurările ne-au îndepărtat viața de ei , dar sufletul meu nu-i va uita niciodată . Poate vei gândi că tot acolo , lângă mine , trebuie să fie și ultimul tău locaș .
Scoborând în mormânt eu azi , tu mâine , ne vom înălța , sunt sigur , acolo unde va fi singura și dreapta răsplată .
Te strâng în brațele mele cu căldură . Te îmbrățișez cu dragoste .
Nici o lacrimă ! “31 mai 1946. Ion

Sunt departe de a fi un admirator al mareșalului Ion Antonescu. Atunci când discutăm despre Ion Antonescu ar fi nevoie să luăm în calcul două aspecte și anume personalitatea sa dinainte de Al doilea război mondial precum și contextul extern. În primul rând Ion Antonescu a fost un militar de carieră care a participat chiar și în operațiunile Primului Război Mondial. Avansând ierarhic cade în aceeași capcană ca și a controversatului rege a României, Carol al doilea care de asemenea credea că Germania va câștiga războiul. Din acest motiv Ion Antonescu credea, după teribila vară a anului 1940 când România a pierdut Basarabia și Nordul Bucovinei în favoarea sovieticilor, Nordul Transilvaniei ocupat de Ungaria precum și Cadrilaterul în favoarea Bulgariei în ziua de 7 septembrie, că România va recupera teritoriile pierdute cu ajutorul Germaniei. Numai că atât în cadrul teritoriilor pierdute cât și în România, Germania nazistă și-a impus ideologia rasista și cu acceptul lui Ion Antonescu. În acest sens sunt exemplele progomurilor de la Iași și din alte zone a ceea ce a mai rămas din teritoriul României. De asemenea participarea la Operatiunea “Barbarossa” din ziua de 22 iunie a anului 1941 alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice a însemnat ca tot din ordinul lui Ion Antonescu să fie constituite pogromuri a cărui victime au căzut evreii și rromii în mod special. Ceea ce indica parșivitatea mareșalului este faptul că după înfrângerea de la Stalingrad a germanilor consfințita în ziua de 1 februarie a anului 1943 atunci când tactica războiului fulger german eșuează ca deportarile rasiale să fie oprite de Ion Antonescu. Implicarea în continuare a României atât după eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici după data de 22 iulie a anului 1941 precum și continuarea alianței cu Germania după 1 februarie a anului 1943 a avut urmări dezastruoase pentru România. În alt context Conferințele Interaliate care deja hotarasera soarta României după înfrângerea Germaniei precum și teama lui Ion Antonescu fața de plaga comunistă nu reprezintă scuze pentru politica rasială a mareșalului. Chiar dacă ieșirea din război a României după ziua de 23 august a anului 1944 din alianța cu Germania a scurtat războiul cel puțin în zona estică sau central-estica cu șase luni și chiar dacă armata română a participat la operațiuni de eliberare a Ungariei și Cehoslovaciei, România tot pe banca învinșilor a rămas plătind prin ocupație și plata reparațiilor de război față de sovietici. De asemenea a fost impus cu forța un regim politic comunist care, cel puțin în perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, până în anul 1965 și mai puțin în perioada până în a anul 1989, a distrus milioane de vieți. Din aceste motive Ion Antonescu este pe banca învinșilor din cadrul istoriei României plătind cu viața sa fiind executat în ziua de 1 August a anului 1946. Chiar dacă după revoluția din anul 1989 o parte a istoriografiei românești a încercat să-l reabiliteze, Ion Antonescu reprezintă și astăzi o pată neagră din istoria României datorită unui regim care a omorât oameni numai din cauza etniei și rasismului. A fi partizan a politicii naziste care a omorât milioane de oameni și care se face vinovat de izbucnirea a unui război mondial care a ucis peste 60 de milioane de oameni și a distrus cel puțin tot atâtea vieți înseamnă că Ion Antonescu nu poate exonerat de această vină. A juca anumite cărți în mod greșit înseamnă că nici istoria României în acea vară a anului 1940 nu a dat o șansă de victorie oricărei persoane care s-ar fi aflat la conducerea țării. Din aceste motive Ion Antonescu consider că este o victimă a istoriei în care și-a asumat singur rolul secundar și a plătit el și România pentru piesa aceasta de teatru în care rolurile principale au decis soarta țării cu urmări până în zilele noastre.