Sensibilități

Lucrurile ieftine
Nu vreau să-mi exprim părerea publică despre ceea ce înseamnă activitatea didactică online zilele acestea. Toată lumea din sistem cunoaște frustrările și necorectitudinea sistemului didactic online. Aș vrea să mă gândesc la ceea ce rămâne după un nou an școlar. Și nici anul acesta examenul de titularizare nu se va ține fără mine. În schimb aș fi vrut să știu ce poți să spui unui elev la finalul unui ciclu gimnazial sau liceal. Să te gândești că el nu va avea festivitatea de încheiere a ciclului școlar. El nu va fi cel mai important din curtea școlii fiind apreciat de profesori, părinți și cei apropiați. El nu va avea banchet.Așa cum este lumea în ziua de astăzi el va pierde anumite legături cu colegii săi de clasă sau urări. Nu mă refer la faptul că sunteți magnifici și extraordinari. Acest lucru este o poveste de complezență. Ca și în cazul zilelor de naștere dorim împlinirea tuturor dorințelor, sănătate și alte lucruri pe care oamenii respectivi nu și le doresc numai în ziua respectivă. Așa este și cu elevii din clasele terminale. Fiecare dintre ei este un individ cu propria lui personalitate, unică în felul ei și cu propriile capacități. Eu nu știu ce i-as putea spune ca și cuvânt de final. Poate ceva de genul ar fi indicat. Citiți cât se poate, deveniți experți în ceea ce vă place. Nu lăsați pe alții să vă impună un loc de muncă pe care să-l detestati. Luptati-vă voi cu sistemul că noi am pierdut. Faceți voi din România o țară în care indivizii să fie promovați după merite nu după avere, culoare politică și pile. Faceți voi ca cei capabili să le fie recunoscute meritele nu să se arunce cu pietre în ei cu prima ocazie. Oare de ce ar reuși ei să impună o mentalitate constructivă unei țări când acum este totul distructiv și individual? Încă funcționează proverbul cu moartea caprei vecinului. Personal nu port laurii formării lor ca indivizi și elevi.Timpul va spune dacă munca mea didactică a meritat. Cel puțin mă bucur sincer că nu voi primi cadouri. În rest nu știu..

Noi, ca oameni, locuitori ai spațiului carpato-danubiano-pontic, mai exact România, avem două sporturi naționale: vorbele și teoria. Suntem maeștri emeriti ai teoriei și al realizării planurilor, nu despre acelea cincinale mă refer în aceste rânduri. Trăim în teoria, pentru a cita din clasicii politici, “lucrului bine făcut ” sau mai bine zis nefacut. Ne pricepem la a vorbi despre lucruri, șosele cum este nevoie să fie asfaltate și le peticim, în unele situații punem și paie. De asemenea știm, binenteles în teorie, cum ar trebui să fie în învățământ, sănătate, politică și mai ales la fotbal. Ca indivizi ne pricepem foarte bine a da sfaturi altora în timp ce noi suntem departe de a fi modele pentru societate. Cum nu toți putem fi Dani Mocanu, Vulpita și nu toți suntem “Faimoși ” sau “Războinici ” ne dăm seama că acest curent social idealizat nu se pune în practică. Aproape fiecare individ de la noi pare a fi în campanie electorală și când vine perioada mandatului “Vara nu este ca iarna “, citat nemirosind a wiskey basescian, pentru a trece la fapte ne oprim. Strigăm iubirea, aprecierea față de alte persoane, dar cele mai multe persoane înșeală cu prima ocazie. Popular vorbind suntem nația “Ia mă nene ” sau tanti după fiecare caz în parte. Manifestăm dorințe, ne place schimbarea, noile începuturi, însă la prima dezamăgire, oricât de mică este, renunțăm. Fiind în sintagma “trăim în România și ne ocupăm tot timpul “, citat din filosoful antenă Badea, dăm vina pe orice sau oricine, dar niciodată pe noi. Suntem atfel veșnic nemulțumiți, frustrați și capabili de a ne pricepe să ne certăm virtual, dar faptic ne place sistemul din România. Vorba conului Caragiale “Vrem schimbare, pe aici, pe acolo, prin locurile esențiale, dar să rămână la fel ” care și el s-a săturat de România și a plecat definitiv în Germania. Până la urmă ne definim prin contradicții și ajungem ca să parcurgem încă drumul spre o proprie identitate. Ca indivizi, fiecare dintre noi luați separat, când vom trece la partea de a face poate că lucrurile în aceste locuri se vor schimba. Până atunci scuza noastră este pandemica, plină de teoria conspirației pentru unele persoane, și rezumată la un ac de seringa. Noapte bună, Romanica mică!

Viața este făcută, din punctul meu de vedere, din două cuvinte: decizie și subiectivism. De când deschidem ochii, după un somn de noapte, dimineața totul sau aproape totul se raportează la decizie și la responsabilitate. Pornim de la decizia, aproape involuntară, de a deschide ochii și a ne da jos din pat. Avem posibilitatea de a rămâne în pat și a dormi mai departe. Ne spălăm pe față sau pe dinți, bem cafeaua sau apă cu lămâie, ceai, dar avem șansa ca să nu le facem. Pornim de acasă spre școală sau locul de muncă, tot în urma unei decizii, cu mașina sau un alt mijloc de transport. Ajungem la un loc de muncă, pe care multe persoane nu-l suportă și sunt acolo pentru bani. Astfel avem până în acest moment al zilei și motivația necesară alături de decizie. Avem șansa ca să lucrăm ceva ce ne place, să câștigăm bani în urma unui hobby, dar nu o facem pentru că ne place ca să ne plângem și poate ca să suferim. Mai mult avem iubita sau nu avem pentru că am ales această situație, involuntar în mod deosebit. Nu decidem de cine ne îndrăgostim sau iubim.

Cu alte cuvinte toate deciziile noastre sunt alese de noi sau sunt alese de alte persoane. În ultimul caz putem ca să ne opunem vieții, dar pe lângă suferință aș adăuga și comoditate ca și motiv. Avem de ales în modul în care ne vedem viața pentru totul se întâmplă prin ochii noștri, senzațiile proprii sau rațiunea noastră. De asemenea dacă ne consultăm cu alte persoane în privința deciziilor noastre înseamnă că avem nevoie de confirmări. Apare astfel indecizia și confuzia ceea ce nu aduce binele sperat de toată lumea ci o manipulare din partea altor persoane spre a ne traduce idealul lor subiectiv. Până la urmă aceste cuvinte, decizie și subiectivism, adaugă responsabilitatea vieții pe care o trăim, construind-o așa cum ne pricepem și o știm până în momentul prezent. Viața, neavând un tipar bine stabilit, este plină de neprevăzut, atât în mod negativ cât și pozitiv, și putem ca să luăm decizia subiectivă de a face bine și de a fi fericiți. Restul lucrurilor sunt detalii de cum putem, ca să ajungem să fim suficienți de puternici de a ne înfrunta propriile temeri, vicisitiduni ale destinului sau alte intemperii care ne abat de la fericire și bunătate.

Nu iubesti femeia pentru ca vrei sa o iubesti. Nu o alinti pentru ca vrei sa o alinti. Nu te joci cu parul ei matasos si inmiresmat pentru ca vrei sa te joci. Nu-i saruti mana pentru ca doresti. Nu-i soptesti la ureche cuvinte dulci si i saruti partea moale a urechii sau incet pe gat pentru ca vrei. Nu ti se par discutiile cu ea sau macar personalitatea ei atat de interesante. Deobicei sunt nimicuri, lucruri fara rost. O vrei in preajma, tanjesti ca sa o saruti sa o atingi pentru ca ea te provoaca si rationalul nu mai functioneaza. Ceea ce face din femeie ceva ce ne-o dorim in fiecare clipa si gandul, prezenta sau chiar rostirea numelui sau suav face inima sa tresalte. Deci iubim pentru ceea ce ne facem sa traim sau sa facem cand suntem cu ea si nu din alte cauze.

Oameni buni să nu punem totul la inimă. Haideți să punem la șolduri dacă dorim să avem un motiv pentru care ne-am îngrășat. Un loc bun este să punem în cot sau alte părți. Să iertam viața pentru că ne încearcă rezistența la momentele grele. Dumnezeu nu ne-ar da greutăți dacă nu ar știi că le putem trece cu bine. Devenim mai puternici și mai experimentați în viață. Să iertam omul care ne-a greșit și mai ales pe noi că am acordat încredere cui nu merita pentru ca să nu fie doi oameni răi în lumea noastră. Haideți să punem la inimă lucrurile frumoase și momentele frumoase, atât cât sunt ele. Să ne hrănim inima cu bucuriile simple ale vieții și să facem bine chiar dacă nu primim ceva în schimb. Că lumea aceasta sau oamenii merită alte sentimente hai să nu fim noi judecătorii. Să ne găsim liniștea sau pacea sufletească pentru că numai așa dăm dovadă că ne iubim pe noi și-i vom iubi și pe alți oameni. Când putem să dăm ceea ce avem în suflet să oferim un bine cel puțin pentru stima de sine și respectul față de divinitate. Zeii, Dumnezeu sau cine doriți voi se va ocupa de restul. Noi vom fi doar niște suflete deschise spre frumos și bine. Poate așa se mai schimbă și lumea aceasta muritorilor făcuți din lut și nu din piatră…

Într-o perioadă în care internetul este la putere, învingând și partea reală, este normal ca și dragostea să se mute în mediul virtual. Pornind de la ideea simplă, ca să citez “jur că am o viață reală, dar nu mai știu parola “, viața butonata este mai comodă decât aceea reală. Cu alte cuvinte o fată, care din 50 de poze din orice loc, chiar și baie, are o poză reușită va primi mai multe aprecieri, scuzați mă like-uri. Bineînțeles că vor fi și cereri de prietenie, tradus friend request, din partea amatorilor. Mă bucur că nu sunt prea des pe instagram pentru că acolo ar avea urmaritori. Nu cred că este prea plăcut să descoperi noaptea, în mod special, notificarea că X te urmărește. Ca băiat dacă fata a acceptat prietenia virtuală începe partea de introducere. Începi cu a da like, dacă tot ne-am lămurit cu limba engleză virtuală, la tot ceea ce este poză sau postare, ceea ce apare nou. Bineînțeles poți face acest lucru dacă ești disperat și în acest sens poți scrie mesaje de câteva ori pe zi de genul “ce mai faci?” sau “cum mai ești?” sau “cum te simți?” pentru că fitele fetei nu te vor băga în seamă. Atunci este nevoie ca să cauți un subiect comun binenteles dacă nu vrei să-ți dea block, adică nu-i mai poți scrie sau să-i vezi poza de profil. În cel mai rău caz poate să te șteargă de la prieteni. Nu am înțeles până acum motivul pentru care dacă te blochează virtual și o mai vezi în realitate sau dacă te șterge de la prieteni de ce trebuie să-i mai vorbești.

Relația virtuală ar presupune ca după ce se cunosc persoanele să iasă la o primă întâlnire. Fiind urmași ai secolului vitezei teoretic maxim la a doua întâlnire urmează sărutări și restul poveștilor, eventuale de îndrăgostiți. De aici pornesc regulile clare în care: să nu dai like la alte persoane în afară de persoana feminină respectivă, love este interzis, discuțiile în privat sunt interzise cu alte persoane exprimând fidelitatea virtuală. Relațiile virtuale pot lua și pauză prin block sau unfriend de câte ori va fi nevoie.

Astfel relația virtuală se încheie, ajungând din nou la rasfoirea fetelor care au single sau complicated, cu doi prieteni și un soț, văduve, consideră prietenul că este mort, sau relațiile foarte serioase unde este profil comun. Este de recomandat ca să nu contactezi astfel de profil-uri pentru a evita flirtul cu un bărbat. În cele din urmă ne dăm seama că relațiile virtuale, oricum ar fi, nu pot înlocui zâmbetul, tresarirea sau orice altă trăire și senzație din realitate. Oricum suntem mai lipsiți de fidelitate și de sentimente sincere decât în realitate așa că poate constitui un refugiu. Învinge, de cele mai multe ori, frica de refuz sau timiditatea, care pot apărea în realitate. Până la urmă fiecare face, real sau virtual, ceea ce consideră și în goana de a ne umple un gol sufletesc apelăm la orice mijloace. Ar fi frumos dacă relațiile ar fi și sanatoase și cauzatoare de a ne simți bine. Pentru fiecare dintre noi există undeva în această lume o pereche sufletească. Problema este că la naștere sufletele predestinate au fost despărțite și doar celor puțini dintre noi le este dat ca să se regăsească. Restul mai caută sau încă se caută pe ei…

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorii școlii unde învăţa fiul lui, în care îi ruga pe aceștia să îi dea cea mai aleasă învățătură a inspirat mulți părinți și profesori, iar rugămințile acestuia sunt cât se poate de actuale, deși au fost scrise acum peste 150 de ani:

„Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti. Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor. Și totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp. În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze.

Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşală. Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma. Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-o proiecție a adevărului şi să păstreze doar ce e bun. Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist. Învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge. Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.
Învăţaţi-l să-şi “vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui. Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun.
Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav. Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţă mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”