25 Martie- Ziua Poliției Române

Ziua Poliției Române se sărbătorește de Poliția Română pe data de 25 martie în fiecare an pe teritoriul României.

Această dată a fost aleasă drept simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiță Filipescu (șeful poliției din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună .

Cu alte cuvinte astăzi este ziua celor care au grijă de respectarea legii în România. Indiferent de cum sunt văzuți fără polițiști în România ar fi haos, corupție, crime și alte ilegalități la tot pasul sau accidente de circulație mult mai multe. Intervenind prompt și cu mai mult sânge țin sub control aceste incalcalcari ale legii. Înainte de a pune sub semnul întrebării autoritatea polițiștilor ar trebui să ne întrebăm dacă noi circulam regulamentar și respectăm regulile de circulație și nu ne gândim cumva că prin intermediul șpăgii, mitei și pilelor sau relațiilor nu încercăm să-i discreditam la tot pasul. Pentru a nu spune că nu ne-am asuma vina în general indiferent dacă suntem responsabili. În tot acest tumult și oricât de naivi am părea de fiecare dată când am avut de a face cu polițiști, oricât de rar ar fi, i-am considerat oameni cu care dacă vorbesc frumos răspund frumos. Din aceste motive urez “La Mulți ani” tuturor polițiștilor din România și forță în încercarea de a păstra ordinea în România, ceea ce nu este deloc o muncă ușoară și neapărat banoasa.

Surse: http://www.canalsud.ro

Radu Anghel

Eternul mister al haiducilor care erau în mod deosebit răufăcători și erau transformați de comuniști în eroi care luau de la oamenii bogați și dădeau la săraci. În urma lor totuși au rămas cântece care argumentează teoria altruismului. Astăzi este povestea lui Radu Anghel care este văzut încă asemenea unui erou.

“RADU lui ANGHEL, haiducul erou care lupta pentru drepturile sătenilor!
“Un popor care nu-și cunoaște istoria este precum un copil care nu-și cunoaște părinții!”

RADU ANGHEL(cunoscut drept Radu lui Anghel sau Radu mamii, născut în anul 1827, la Moșteni-Greci, Boțești, Dâmbovița și decedat în anul 1866, la Câmpulung, Argeș), a fost unul dintre cei mai vestiți haiduci români, erou popular, dar mai ales luptător pentru drepturile locuitorilor satelor. Radu era fiul unuia dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu, pe nume Gheorghe Anghel. Acest Gheorghe s-ar fi refugiat la Mănăstirea Râncăciov când a fost zdrobită Revoluția de la 1821. Să nu uităm că Revoluția de la 1821 condusă de către Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale, iar, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. Gheorghe pandurul s-a stabilit în satul Moșteni-Greci, unde s-a căsătorit cu Despa. Au avut un fiu și o fiică, băiatul fiind Radu, viitorul haiduc care avea să bage spaima-n ciocoi. A nu se confunda cu Radu Ursan. Potrivit legendei, potera l-a executat pe vestitul haiduc cu „argint tăiat în patru”, deoarece se considera că Radu haiducul ar fi avut puteri magice.

În anul 1866, sub conducerea căpitanului Negoiescu, dorobanții din patru județe (Argeș, Dâmbovița, Prahova și Muscel) l-au găsit pe Radu, l-au încercuit și l-au împușcat pe Dealul Cârstienilor, lângă Râncaciov. Radu ajunge la Câmpulung Muscel, dar moare din cauza rănilor. Lupul român nu și-a vândut pielea, nu s-a lăsat prins ușor. Haiducul a fost înmormântat în Mănăstirea Sfânta Treime din oraș. Persoanele care nu cred în mitul haiducului susțin că Radu lui Anghel l-a jefuit pe judecătorul Vespescu din Topoloveni și a fost rănit în timpul jafului. Alții l-au numit chiar: „tâlhar mizerabil”. Unele persoane mi-au transmis că portretul său, realizat de către marele patriot și artist Mihail (Mișu) Popp ar fi fost ascuns din incinta muzeului Brukenthal. Oare fiindcă cei care hulesc sunt urmașii ciocoilor de altădată?

Să citim și balada haiducului care ura exploatatorii oamenilor din popor: ,,Foicica – a vrejilor,/ Sus pe dealul Grecilor,/ deasupra Căndeștilor,/ La cel fag cu frunza deasă/ Și cu umbrulița groasă/ Stau voinicii ca-ntr-o casă./ La tulpina fagului/ Carabina Radului/ Iar mai sus, pe rămurele/ Sunt vreo șapte revolvere/ Ce trage Radu cu ele; Radu ce-mi făcea?/ Măna la gură ducea/ Și-ncepea a fluiera/ Și voinicii s-aduna/ Mare, Radu ce făcea?/ Lăngă fag s-apropia/ Și de acolo ce lua?; O ploscuță ce avea/ Și mai mică nu era/ Și da la băieți să bea/ Băieții se îmbăta/ Iară Radu mi-i certa/ Și din gură le zicea:/ – Hai, băieți, plecați acasă/ La copii și la nevastă/ Că sunteți băieți de gloată/ Bunicei de sapă lată./ Radu singur rămănea/ Și-un cântecel cânta:/Și-am zis verde trei sipici/ Dintr-o ceată de voinici /Rămăsei singur aici./ Mare, Radu, că pleca,/ La popa Ion mergea/ Și din gură cuvânta:/ – Bună sara, popă Ioane,/ – Mulțumescu-ți, căpitane,/ – Nu-mi mai zice căpitane,/ Zi-mi pe nume, Răducane!/ Căpitanii sunt la tărg/ Eu sunt Radu cel din crâng./ Potera îl ajungea/ Casa o înconjura/ Și la Radu striga:/ – Dă-te, Radule, legat/ Ca să scapi nevătămat. Cum să mă dau eu legat/ La un ciocoi gulerat?/ Ziceți că mă dau legat/ Când cu trei poteri mă bat?/ Comandiru ordona,/ Foc la casă că dădea,/ Iară Radu ce-mi făcea? Drumu carabinii da,/ Pistoalele slobozea,/ Acoperișu cădea,/ Radu jos se arunca,/ Drum prin poteră făcea/ Și spre pădure fugea./ Dar un om din poteră,/ De-o vadră și cinci oca,/ Argintu-n patru tăia/ In pușcă el mi-l băga/ Și după Radu trăgea,/ Pieptul mi-l străpungea/ Atunci Radu se sfărșea”.

Potrivit bătrânilor din zonă, pe dealurile Ștefăneștiului există multe foste ascunzători ale haiducilor lui Anghel și, cel mai probabil, chiar locuri unde își ascundea comorile, bogății care nu au fost găsite până acum. Din acea perioadă a rămas în tradiția populară legenda „galbenilor jurați”, reprezentată de flăcările care sunt vizibile ocazional pe dealuri. În plus, comuna Bogați găzduiește de sute de ani unul dintre cei mai bătrâni copaci ai țării, cunoscut în popor sub numele de Copacul lui Anghel sau Tufanul omului. Numele lui este legat de haiduci, jafuri și comori îngropate și uitate în rădăcinile stejarilor seculari, prin care încă sunt simțiți haiducii prin ceva asemănător unui foc. Bătrânii din Bogați știu că arborele lui Anghel, sau Tufanul omului, a aparținut haiducului Radu lui Anghel din Greci, unii afirmând că arborele era locul în care se lăsau mesaje și lucruri de folos pentru haiduci.

Legenda lui Radu lui Anghel „trăiește” și astăzi în comuna Bărbulețu din județul Dâmbovița, unde se spune că ar fi ascunsă o comoară într-o peșteră. Legenda spune că Radu lui Anghel s-a ascuns în vârful unui deal, în zona satului Cetățuia, într-un loc inaccesibil, ori de câte ori era căutat de poteră și că acolo își îngropa frecvent averea. Bătrânii satului sunt convinși că ascunzătoarea avea un pat, o sobă de piatră și o măsuță dat fiind faptul că Radu lui Anghel locuia acolo luni de zile, până când potera îi pierdea urma. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, intrarea în posibila ascunzătoare s-a blocat. Să fie un semn? Să fie semnalul de deșteptare că prea mulți rău-voitori ne blochează accesul la istoria reală, sau că ascund personalități ale istoriei noastre în spatele unor buruieni, mărăcini și spini, care ne „fură” istoria? Dacă unui neam i se anulează identitatea și cultura (cancel-culture), acel popor devine cobaiul perfect. Care va accepta orice i se spune, dar mai ales care va face orice i se spune. Iar toate aceste lucruri fac ca alte popoare care au o cultură și o identitate proprie (popoare care parazitează populația și statul „anulat”), să devină națiuni-stat mult mai puternice, de pe urma exploatării celui „mai slab”. Cine investește în educație investește în viitor! Iar un popor care nu-și cunoaște istoria este precum un copil care nu-și cunoaște părinții! Așa că să nu uităm că nu poate exista viață fără rădăcini. Și că un popor unit nu poate să fie „luat de vânt”, după cum vor unii sau alții. Românul nu piere! Tot ce e românesc nu piere și nici nu va pieri!sursa Atelierul de adevăruri. “

Rămâne ca istoricii să se lepede de istoriografia comunistă și să scrie într-un mod cât mai obiectiv istoria României și să trateze în mod real și partea haiducilor. Până atunci rămân poveștile lor și cântecele dedicate haiducilor.

Surse: http://www.radioromania.ro

http://www.historia.ro

m.wikipedia.org

Dovada că iubirea există

“Și când vom fi bătrâni îmi vei spune:

  • Cum am ajuns aici împreună ?
    Îți voi răspunde:
    -Pentru că, în loc să țipăm, am vorbit . În loc să fugim, am cãutat soluții. Pentru că totul și nimic a fost despre noi doi, pentru că plângeam și râdem împreună. Pentru că într-o zi am promis că vom fi mereu acolo la bine sau la rău și mai ales pentru că dragostea a crescut de-a lungul timpului sub forma unei afecțiuni care nu moare niciodată …”

Pentru că suntem obișnuiți unul cu celălalt cunoscându-ne defectele și calitățile și le-am acceptat. Nu ne-a interesat să nu vorbim zile întregi și am căutăm să comunicăm și nu am dorit noul în alte persoane. Am căutat noi să fim noi și să ne condimentam viața chiar dacă am intrat în banal. Nu am uitat să ne purtăm de grijă și să ne strângem de mână când ne-a fost greu chiar dacă nu știam ce să ne spunem. O îmbrățișare a făcut mai mult decât cuvintele pe care nici nu le credeam. În pat am ținut cont și de dorințele celuilalt fără a ne impune doar propria plăcere. Am știut că viața este un dans. Câteodată un vals sau un tango și altă dată pe o muzică tristă și zgomotoasă, dar am continuat să dansăm. În dansul nostru am adăugat și copii neuitând de noi crescându-i pe ei. Astăzi, când bătrânețile ne cuprind ne ducem împreună la cumpărături sau doar ne plimbăm. Chiar dacă ne mai certăm nu uităm că dansul nu s-a încheiat ci este doar mai încet și suntem mai îmbrățișați decât oricând. Ne sprijinim unul pe celălalt printre dureri și medicamente. Împăcarea noastră este că atunci când ne-am cumpărat locul de veci după moarte vom fi, ca și acum unul lângă celălalt. Ideal ar fi să mergem împreună numai că nu este după dorința noastră.

Dacă mai credem că iubirea nu există haideți să ne uităm la cuplurile de oameni în vârstă de pe trotuar. Cu bune și mai puțin bune au rămas împreună până la o vârstă înaintată știind că jurămintele căsătoriei se respectă și că a iubi înseamnă să fim cu partenera la bine și mai ales la rău. Necautand regăsirea și dezvoltarea personală din cărți și arta iubirii ci construind o relație într-o căsătorie unde s-au regăsit în fiecare zi, și-au făcut bine și au învățat să se iubească așa cum aveau nevoie fiecare dintre ei. Așa că cea mai importantă dovadă a iubirii este însăși calitatea timpului petrecut împreună.

Mama mea

De multe ori nici nu o observăm. Lucrează de dimineața până seara și nu se plânge că este obosită. O auzim că este obosită pe măsură ce înaintează în vârstă. Durerile ei de spate sunt însoțite de dureri de picioare, tensiune, dureri de brațe și altele nespuse. În momentul în care spun cuiva că locuiesc încă cu părinții decad în ochii lor. Imediat vine întrebarea “dar de ce nu te muți la casa ta și să-ți faci o familie?”. Nu știam că locuințele se cumpără cu crengile din copaci și persoana feminină cu care pot forma o relație sănătoasă se află în fața fiecărui bloc cu afișul “disponibilă și îndrăgostită de tine “. Plus că părinții nu intineresc și deci nici mama. Chiar sunt considerat imatur cu un program de la douăsprezece de ore pe zi cel puțin pentru că nu locuiesc într-o chirie. Mama în schimb este tot timpul acolo făcând mâncare și purtându-mi grija. Contrar la ceea ce se crede sunt o persoană care se descurcă și financiar fără părinți cu excepția faptului că nu am timp să-mi fac mâncare. Mama care în momentul în care i-am dat bani pentru cadou, deh! nu impun cadoul preferat cuiva, a început să varse lacrimi și să-i accepte forțată de mine. De dimineață, după alergat am ajuns pe strada Înfrățirii din orașul Târgu Mureș unde există cea mai optimistă florărie pe care o cunosc. Am cumpărat un buchet de lalele și ajungând acasă vorbea la telefon în altă cameră. Când a venit în bucătărie și i-am dăruit buchetul deja lacrimile prindeau curaj să curgă pe obrazul ei. Poate că ar fi ușor să plec într-o chirie, dar eu nu vreau să pierd clipele petrecute cu mama. Cel puțin cât timp nu există o motivație feminină pentru a mă muta. Bunica mea, mama mamei s-a culcat seara după o zi plină de bună dispoziție și a murit. Nu vreau să pățesc și eu așa ceva cu mama mea, chiar dacă nu are afecțiunile bunicii. De multe ori suferă în tăcere și nu spune. În momentul în care o ajut și financiar nu vreau nimic înapoi. Îmi oferă ea mult mai mult decât niște bani. Astăzi împlinește 64 de ani din care aproape 42 de ani dedicați surorii mele și mie. Nu am cum să-i mulțumesc că este în viață și că are grijă de mine. Nici nu o văd niciodată bătrână mai ales că o încurajez să-și vopsească părul. Este la fel de cum era când eram copil. Poate și din cauza aceasta ne certăm câteodată că nu mai am nevoie de ajutor ca atunci. Ea, însă îmi este și cel mai bun prieten și confident chiar mai mult decât sora mea. Așa că de multe ori spun că sufletul meu s-ar rupe dacă ea nu ar mai fi. Ea așa cum este cu un suflet de copil câteodată care are nevoie de protecție și ea, curajoasă în multe momente, entuziasta, dornică de a face bine în multe momente, glumeata și încăpățânata în sensul bun și mai puțin bun. Poate că de aceea am renunțat ca să mai am o pisică pentru că nu-i place că lasă păr. Aș putea să o impun, dar nu mai vreau să mă mai cert cu ea. Indiferent de alte lucruri este mama mea și este doar una dragă pe Pământ. În rest oamenii sunt mult prea trecători și egoiști.

Culmi

•Culmea vanatorii-sa vanezi intr-un codru de paine cu o haita de catei de usturoi;
•Culmea stomatologiei… sa scoti dinti din ….Gura Humorului;
•Culmea fizicii: să paşti un cal putere pe un câmp magnetic;
•Culmea caniculei: să ai în buzunar doar bani gheață;
•Culmea melancoliei: sa cazi pe gânduri si să-ți spargi capul;
•Culmea cutremurului: sa urci cu liftul si sa cobori cu apartamentul;
•Culmea muzicii: sa-i reduci pe toți la tăcere;
•Culmea veterinarului: sa faci injecție unui cățel de usturoi;
•Culmea auzului:Să auzi cum se crapă de ziuă;
•Culmea electricității: să gadili becul, si sa rada aia de la Enel.

Beneficiile Râsului

  1. Când râzi de tine, îi dezarmezi pe cei care vor să râdă de tine și eviți posibile confruntări.
    1. Râsul dizolvă tensiunile, stresul, anxietatea, iritația, mânia și depresia. După o repriză de râs, experimentăm o stare de bine extraordinară. Și să ne aducem aminte un lucru: dacă nu poți să râzi pe seama unui lucru, nu poți trăi cu acel lucru în viața ta.
    2. Cercetările medicale au demonstrat că râsul întărește sistemul imunitar.
      Studiul comportamentului și al felului în care creierul afectează sistemul imunitar se numește psiho-neuro-imunologie.
      Deși încă la început, această ramură a medicinei începe să câștige teren în încercările de a înțelege relația dintre minte și corp.
    3. Râsul reduce durerea prin eliberare de endorfine, care sunt mai puternice decât cantitatea echivalenta de morfină.
    4. Umorul ajută la integrarea celor două emisfere ale creierului: emisfera stângă este folosită pentru descifrarea bancului, iar emisfera dreaptă interpretează dacă bancul a fost sau nu amuzant.
  2. Râsul adaugă savoare vieții.
    1. Simțul umorului atrage după sine mai multă productivitate, mai multă comunicare și un joc de echipă mult mai eficient.
  3. Tuturor ne plac persoanele care ne fac să râdem. Cu cât împărtășești mai mult din simțul umorului, cu atât vei avea mai mulți prieteni.
  4. Umorul este echilibrul pentru momentele când trecem prin greutăți. (Text preluat)

Povestea rândunelelor

Bunicii ne spuneau că dacă RÂNDUNICA își face cuibul în streașină casei tale, întrega familie este binecuvântată și apărată de boli , foc și alte necazuri. Am fost strașnic instruiți să nu deranjam cumva cuibul rândunicii și să -i facem rău ei sau puișorilor, pentru că se va abate asupra noastră un blestem necruțător!
Cel mai ecologic insecticid este rândunica: într-o singură zi poate elimina 850 de muște și țânțari…o pereche circa 1700 .

“Cântăresc aproximativ 20 de grame, dar au parcurs mai mult de 5000 km în zbor. Au trecut deșertul Sahara. Au zburat peste mari si tari fără să se poată odihni. Au luptat împotriva furtunilor și a vânturilor. Au făcut ceva extraordinar. Și toate acestea ca să vină și să se reproducă chiar în acel colț al casei noastre, sub acoperiș. O singură rândunică poate consuma până la 850 de muște și țânțari pe zi. Dacă am avea norocul de a găzdui un cuib al acestei specii în mediul nostru familial, cuplul singur ar putea elimina aproximativ 1.700 de muște și țânțari pe zi. Nu există insecticid mai eficient și ecologic.

  • POVESTEA rândunelelor.
  • Spune povestea noastră, pe când Iisus era copil în casa lui Iosif în Nazaret, se juca împreună cu copii de vârsta lui în mod firesc, frâmântând din pământ cu apă cu sfintele Lui mânuțe, păsărele din clisă.
  • Apoi așeza păsărelele pe malul râului, cu aripioarele întinse, suflând peste ele viață, ele iși luau zborul, iar pruncul Iisus se bucura nespus.
  • Un fariseu dușmănos, trecând pe acolo, a văzut și L-a întrebat cu asprime:
    “Ce faci Tu acolo, măi copile?
  • Furios, fariseul a vrut să sfărâme păsărelele din pământ cu piciorul, călcând pe ele.
    Pruncu Iisus le-a făcut semn cu sfintele lui mânuțe și plin de grija și dragostea lor, le-a zis:
  • Hai zburați micuțelor!
  • Păsărelele au prins viață și au zburat ca celelalte păsări vii, fără ca fariseul să mai apuce să le strivească cu piciorul.
  • Ele au prins viață, au început să fie foarte zglobii, iar Pruncul Sfânt le-a zis:
    Rândunele să va numiți!
    La început ele aveau culoarea cenușie, precum pământul din care erau făcute.
  • Au zburat în jurul acoperișului caselor, unde și-au făcut cuiburi tot din pământ, cu ciocușorul lor.
  • De atunci și pâna astăzi, s-au obișnuit să-și clădească cuiburile la casele oamenilor, pe lângă oameni fiind foarte prietenoase.
  • Mai târziu, când Iisus era bărbat și predica Evanghelia la oameni,a fost prins și dus pe Golgota, pentru a fi Răstignit.
  • Atunci, rândunelele pline de recunoștință L-au urmat cu strigăte de durere și zburau în jurul Domnului Iisus.
  • Voiau să-L ajute și au început să-I smulgă spinii din coroană, care se înfipse-se adânc în fruntea Sa dumnezeiască.
  • După ce Domnul Iisus si-a dat Duhul pe cruce, rândunelele au plâns și au îmbrăcat o haină de doliu, culoarea penelor lor s-a schimbat, din cenușiu în negru, pentru durerea Creatorului lor.
  • Tot atunci, când Domnul Iisus era bătut în cuie pe cruce și Îi era sete, un soldat roman, nu i-a oferit apă ci un burete înmuiat în oțet, din care Domnul nu a luat.
  • Văzând aceasta, rândunelele au venit la cruce și i-a dat picături de apă cu ciovul lor micuț.
  • Soldatul a observat și a încercat să le săgeteze, fără să reușească.
    Rândunelele a venit încă o dată cu picături de apă, nici atunci nu au putut fi săgetate.
  • Domnul Iisus ar fi vrut să le oprească.
    Dar rândunelele a venit și a treia oară.
    O rândunică a fost străpunsă de săgeata soldatului.
  • Mântuitorul a plâns pentru biata pasăre, binecuvântând-o.
    De aceea, rândunica are roșu la căpușorul ei micuț, fiind pătată cu sânge, dar și de pe țepii plini de sânge scoși din fruntea Mântuitorului Hristos.
  • De atunci rândunica este considerată în popor o pasăre sfântă și nimeni nu are voie să-i strice cuibul.
  • Locul unde rândunelele fac cuiburi este considerat loc curat, iar omul unde sunt cuiburi are inima bună și este curat la suflet.
  • Dacă cineva strică cuibul rândunelelor, se spune în popor că ia pedeapsă de la Dumnezeu, s-au se îmbolnăvește, ca răsplată a faptei lui.

Text preluat

La mulți ani Ana Blandiana!

Astăzi o sărbătorim pe una dintre cele mai iubite poete românce contemporane, Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman/ Rusan după căsătorie) născută în 25 martie 1942 la Timișoara.

Doină – Ana Blandiana

Soră fragă, frate hrib,
descântați-mi să mă schimb.

Soră mură, frate-alun,
învățati-mă să spun –

Nu mă doare, nu îmi pasă,
codru-i verde, frunza-i deasă,

Ceru-i cer, iarba e iarbă,
nu gândește, nu întreabă.

Trece clipa nu se sperie –
clipele mai sunt puzderie.

Trece ora, nu se teme –
orele se scurg pesemne.

Trec și zilele ușor –
ăsta o fi rostul lor.

Trece anul ca un gând –
unde s-o mai fi ducând?

Trece veacul, nu i-e teamă –
nici nu la băgat în seamă.

Soră floare, frate spine,
faceți-mă și pe mine

Să nu simt, să nu mă doară,
să învăț de la izvoară

Să tot cânt și să tot curg
de din zori până-n amurg,

De din zori până-n chindie,
din vecie în vecie…

25 martie- Buna Vestire

Blagovestenia este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata în documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.


Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.

Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire

Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: „Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!”
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait. Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: „Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.

De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.


Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in caz contrar vei fi somnoros de-a lungul intregului an.

O alta superstitie spune ca nu este bine sa cauti pasarile de oua in aceasta zi sau sa le pui sub closca caci altfel puii vor iesi schimonositi, cu doua capete, sau se vor imbolnavi. Totodata, ouale ouate de Buna Vestire nu se pastreaza si nici nu se consuma.

Evita sa te certi in aceasta zi ori altfel vei avea parte de galcevi de-a lungul intregului an.

In unele zone ale tarii, exista obiceiul de a face un foc in curte, in dreptul usii, si a se pune pe langa foc 3 strachini cu apa, sare si paine care mai tarziu sunt date de pomana. In alte parti, conform traditiei, se asaza pe pragul usii 3 farfurioare cu paine si sare spre a potoli foamea ingerilor. Acestia, in schimb, vor pazi si veghea locuinta respectiva.


Sărbătoarea Bunei Vestiri a născut, de-a lungul timpului, o serie de datini, superstiţii şi obiceiuri. Tradiţia populară spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În această zi se fac şi previziuni meteorologice. În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

Totodată, conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului, deoarece acum va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului.

În această zi mare, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma.

Pe de altă parte, dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine.


Tradiția ne mai spune că în ziua Bunei Vestiri, oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul.

În unele zone ale țării, de Buna Vestire, există obiceiul ca pomii să fie amenințați cu un topor și să fie stropiți cu țuică, fiindcă așa vor avea roade bogate.

De Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”;

În ziua de Buna Vestire, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că vor muri toți peștii din apa respectivă;


Gospodinele nu au voie ca, în ziua de Blagoveștenie, să pună ouă sub cloșcă, fiindcă puii vor ieși cu două capete și cu patru picioare;

La o așa zi mare, cum e ziua Bunei Vestiri, e bine să punem pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot restul anului, etc.

O superstiție foarte cunoscută în popor, ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și de Paște.

La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor.

Sursa: teiusinfo.ro