1.10.

Amintiri în valsul frunzelor/ care ascund taina viselor/ amintiri ale unei veri trecute/ și a unor versuri de toamnă așternute. În răcoarea dimineții/ ducem dorul sublimei tinereții/ hai hui pe munți și dealuri/ căutam ale vieții superbe idealuri. Astăzi când toamna vieții vine/ luăm lumea așa cum se cuvine/ visele sunt tot puține/ amintirile sunt deja destine. Cuprindeam lumea întreagă/ multe dorințe aveam în a noastră desaga/ în amintirea acelor timpuri/ astăzi visăm, dar nu mai avem acele gânduri. Am mai vrea bani cât să ne ajungă/ sănătate pentru o viață lungă/ cu împliniri mai noi/ suntem de a entuziasmului tinereții tot mai goi. Amintirile țin locul dorințelor neîmplinite/ ele, atât cât mai există sunt încă povestite/ bogăția nu înseamnă doar bani/ ci ceea ce am făcut în viață când am avut frumoși ani. Cât am iubit sau ras/ nu ne mai amintim de momentele de plâns/ bătrâni nu suntem niciodată/ atât timp cât mai putem iubi o dată. Zâmbăreți și veseli dacă mai cântăm/ viața întreagă o mai descifram/ amintiri uitate pe o noptieră/ noi suntem oamenilor folositori întocmai ca o tabachera. Cuvântul amintiri este pentru oameni/ vise și despre alți semeni/ ascunse în suflet izvorăsc mereu/ pentru că ele sunt întotdeauna în primul rând despre eu. Un eu cu bunătate și gânduri frumoase/ va fi amintit cu vorbe maiestuoase/ răul în schimb, dragi oameni, este repede îndepărtat/ pentru că omul rău este repede uitat.

Ai grijă de Licutia Pantia

“Ai grija ce spui, ai grija ce faci,
Ai grija in ganduri cand suferi si taci,
Ai grija durerea sa n-o-mparti oricui,
Ai grija puterea sa n-o scapi hai-hui,
Ai grija cu cine in viata pornesti,
Ai grija in suflet pe cine primesti,
Ai grija de trupul ce-l ai-mprumut,
Ai grija de timpul ce nu-i de pierdut,
Ai grija de aer, de cer, de pamant,
Ai grija de suflet, de tot ce-i mai sfant
Ai grija urmasii atent sa ti-i cresti,
Prin faptele tale exemplu le esti,
Ai grija prieteni sa ai potriviti,
Ai grija dusmanii sa stii sa-i eviti,
Ai grija lumina sa n-o pierzi dormind,
Ai grija de tine sa nu mori traind,
Ai grija speranta sa n-o pierzi nicicand,
Ai grija iubirea sa n-o scapi visand,
Ai grija greseala sa nu o renegi,
In viata ce semeni aia culegi!”

Cum ar trebui să arate un profesor?

  În primul rând pornim de la partea ideală trecând prin lumea reală spre a ajunge în lumea existențială. Întâlnind expresia populară “pe vremea mea ” credem că profesorii sunt îmbrăcați într-un costum din stofă cu privirea fioroasa încât să înghețe suflete și senzații scoțând din senin dorința de cunoaștere a elevilor. Fiind dotat cu bota de rigoare și cu o palmă imensă are cunoștiințele unor domenii vaste la degetul mic. Elevii, antrenându-si din timp bicepsul, tricepsul sau antebrațul, scriau pagini întregi, de cele mai multe ori nevăzand o hartă istorică sau rareori punând întrebări ajutătoare care ducea spre tocire. Deh! era o rușine în acele vremuri ca să nu ai cunoștiințele necesare. Oricum se punea într-un fel mai mult accent pe cunoștiinte și nu exista, pentru unii elevi, atât de mare presiunea notelor.   În perioada actuala lumea evoluând și dându-și seama teoreticienii învățământului, alias autorii cărților de metodica predării, că este nevoie de metode active sau semiactive, moderne pe scurt scriind, învățământul încearcă să facă față provocării lansate. În acest sens nici profesorii, în marea lor majoritate nu mai sunt îmbrăcați într-un costum ci sunt îmbrăcați după posibilitățile materiale. Veșnici nemulțumiți, ca orice breaslă, de renumeratia financiară s-au adaptat vestimentar metodelor active sau semiactive. În acest sens credem că profesorii nu mai sunt la același nivel din trecut fiind puse sub semnul întrebării corectitudinea și fidelitatea notelor sau actul predării. Practic cadrul didactic trebuie ca să fie îmbrăcat distins, dotat cu zâmbetul pe buze și cu metodele moderne în buzunarul imbracamintelor, gardian, medic și mentor spiritual sau emoțional. Nici nu este de mirare cât timp respectivul elev acordă puțin respect profesorului care împreună cu părinții, fie și cu opt clase, pot ca să pună sub semnul întrebării actul predării dobândit în urma experienței la catedră, pe băncile facultăți sau a masteratului. În unele cazuri chiar este pusă sub semnul întrebării competența didactică obținută în urma unui doctorat. Pentru a nu menționa faptul că în ziua de astăzi educația școlară românească pune mai mult accentul pe note decât pe cunoștiințele acumulate și pe partea practica.   În concluzie profesorul ar fi nevoie ca să nu mai fie deschizătorul de minți și suflete ci furnizorul de note, de multe ori cât mai mari dacă ne putem înțelege, după cheremul părinților. Din păcate dorința de corectitudine și cinste atrage și antipatii și sistemul de dezbinare prezent în cadrul cadrelor didactice fac ca stiloul de trecere a notelor să fie în mâinile părinților. Dacă punctam și conducerea după sistemul de fițe al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării atunci avem tabloul unui profesor în viața reală și nu idealizata a nostalgicilor obișnuiți. Numai desecralizand instituția didactica vom lovi puternic în elevi și începuturile școlarizării unui individ. Creația educațională se poate observa în rândurile societății care este pur teoretică și prea puțin practică. Urmările le putem judeca singuri în cadrul locuitorilor din țara noastră de jos până sus așa că putem evalua cam cum este profesorul, educația, părinții și mai ales elevul în ziua de astăzi.

Umbra

Sunt umbra unui destin pentru care m-am pregătit o perioadă lungă de timp. Când am ajuns aici am ajuns să cred că este un vis. Poznas, aievea și pe fugă din care nu vreau să mă trezesc. Mă duce spre înalte culmi înalte chiar și numai cu gândul, dar nu mai vreau să mă întorc iar la poalele lui. Prefer să urc încet și greu spre culmile lui, să mă prind de himere, dar tot mai sus. Să admir priveliștea câteodată, dar să mă agăț de iluzii. Viața în urcare ar fi monotonă și fără sens fără aceste iluzii. Ele devin speranța de astăzi și bucuria de mâine așa în valul nesfârșit al vieții. Mă îndeamnă iar să urc spre locuri unde nu am mai fost și să cunosc oameni pe care nu i-am văzut. Doamne dacă pentru așa ceva este nevoie ca să renunț pentru a mă uita în jur abandonez observarea și prefer să contemplez. Pentru că atunci când voi fi în vârf voi știi că toate acestea nu au fost în van. Dar Doamne atât îți cer : nu îmi lua iluziile nici în vârf. Este mai bine să fiu beat din cauza miresmei iluziilor decât plin de vidul anost al realității. Mai multe nici nu cer că deja am primit prea multe. Și umbra ajunge să prindă viață câteodată și poate să fie optimistă dacă crede că viața este fără întrebări. Pentru că răspunsul deja l-a primit. Cu o atitudine frumoasă și viața umbrei va ajunge să-și continue viața atât cât va fi ca o făcătoare de bine și niciodată de rău…

Originea omului

De la apariția izvoarelor scrise oamenii au încercat să-și găsească explicația provenienței lor. În mitologia fiecărui popor aproape în totalitate apare ideea conform creația omului ar fi fost legată de zeul suprem. De la o mitologie la alta s-ar fi putut să provină din elemente ale naturii, din apă sau foc. Odată cu accentuarea credinței în Dumnezeu și mai târziu cu apariția creștinismului omul ar fi fost creat de Dumnezeu. Povestea este legată de primii oameni Adam, creat din pământ, și a Evei, creată din coasta lui Adam. Datorită căderii în tentația consumării mărului oprit, a cunoașterii, primii oameni sunt alungați din rai și obligați să trăiască pe pământ. Primii lor copii au fost Cain și Abel. Cain își ucide fratele și ca pedeapsă este alungat de lângă părinții lui. În drumul său întâlnește și alți oameni și își formează o familie. Proveniența celorlalți oameni este necunoscută. Profitând de necunoașterea provenienței celorlalți oameni Charles Darwin emite teoria conform căreia omul ar proveni dintr-o specie de maimuță driopitec și care în urma unei evoluții de mii de ani ar fi ajuns la forma care este astăzi. În plină perioadă de căutare a altor ființe pe alte planete omul nu își cunoaște cu exactitate proveniența sa. Ultimele teorii nu sunt suficient de concludente pentru a elucida misterul uman. Că omul a fost creat de o forță superioară este adevărat, dar popularea pământului cum s-a realizat? Aceasta este o întrebare care își caută răspunsul și în ziua de astăzi când tehnogia a luat un avant impresionant. Cu cât omul va evolua și va continua să-și pună întrebări legate de evoluția lui cu atât va știi mai puțin. Se va ajunge la întrebarea încotro se îndreaptă, dar și aceasta va rămâne tot un mister ca și proveniența sa.

Un caz normal în orașul Târgu Mureș

Ora 14,50 în orașul Târgu Mureș. Ca de obicei circulația este infernală și pietonii trec pe unde doresc. Unii dintre ei trec regulamentar pe trecerea de pietoni, iar alții pe unde cred că este sigur. La intersecția străzii Bulevardul 1 Decembrie 1918 cu strada Secerei o femeie de 74 de ani se integrează în ultima categorie și o mașină condusă de un tânăr de 28 de ani din localitatea Cristesti nu poate evita impactul. Femeia ajunge sub roțile mașinii. Chiar și la ora aceasta femeia este pe patul de spital acuzând probleme grave. Bărbatul a fost testat pentru consumul de alcool care s-a dovedit negativ. Este un nou caz de trecere neregulamentara a străzii și un șofer grăbit care nu poate evita accidentul. Din nou circulația a fost îngreunată și aglomerația sau ambuteiajele devin cuvinte de ordine în oraș. O mică neatenție ne poate duce sub roțile unei mașini. Întocmai cum se întâmplă în fiecare dimineață în zona Corina a străzii Bulevardul 1 Decembrie 1918 din oraș unde pe trecerea de pietoni șoferii din ambele sensuri accelerează. Pietonii trebuie să se asigure temeinic înainte de a trece strada pentru că poliția nu este prezentă. Precum lipsește în cazul drifturilor de pe străzile orașului din timpul nopții. Din toate aceste motive accidentele pot fi considerate la tot pasul și un caz din păcate, din ce în ce mai mult aproape de normalitate.

“Te-am iubit așa cum am știut “

Pe un autobuz anonim circulau melodii la întâmplare. Unele mai vesele sau altele sunt mai triste lăsând banalul să se așterne. La un moment gălăgia călătorilor nu se mai aude. Un singur vers al unei melodii străpunge banalul și totul se declanșează iar. “Te-am iubit așa cum am știut ” se aude o dată. “Te-am iubit așa cum am știut ” se aude încă o dată și tabloul uitat revine în gândurile noastre ca și cum l-am retrăi din nou. Momentul primei întâlniri, primul sărut, prima ceartă sau împăcare, presupunerea infidelității, ultimul sărut în fugă și rece, prietenia și ultimele cuvinte. “Te-am iubit așa cum am știut ” răsună din suflet și gândurile revăd momentul final și ignorarea și înstrăinarea. Încă mai răsună în gând pierderea timpului amestecată cu experiența și anumite momente frumoase sunt învăluite într-un chip iubit care nu mai poate și nici nu vrea să fie văzut la fel. Un chip străin fără sentimente și rece și un vers rămâne în urmă pentru ultima dată “Te-am iubit așa cum am știut ” și melodia se schimbă. Totul revine la normalitate ca și înainte să o cunosc. În urma ei a rămas praful amintirilor, a unor momente fericite și cenușa ultimului zâmbet reciproc. Pentru toate aceste gânduri și senzații există o melodie

La sfârșitul lunii septembrie

În ultima zi a lunii septembrie și frunzele au început să fosneasca mai mult. Ca în fiecare an și-au început drumul despărțirii de copaci, poate cu plânsete din cauza ploii sau a vântului sau poate cu bucurie intrând în ceea ce este averea pământului. Gândurile noastre se amesteca și ele cu natura și trecem de la bucuria soarelui la inbufnarea specifica vremurilor necaracteristice pentru această perioadă. Picurii de ploaie furioși amestecați după o oră cu toropeala unui soare vesel și cu răcoarea serii. Inevitabil nostalgia verii încă ne însoțește și melancolia devine al nostru grai. În ultima zi din luna septembrie devine tot mai clar că vara a plecat tot mai departe chiar dacă soarele a zâmbit mai mult astăzi decât în celelalte zile. O pisicuță întâmpina cu timiditate soarele și la cel mai mic salut s-a vârât înapoi sub poartă. Adulmeca probabil un șoricel și săracul de data aceasta a scăpat de prigoană. În tot acest tumult al gândurilor moartea unui artist și demisia unui ministru ne sensibilizează și revoltă în același timp. Mirarea noastră provine de la faptul la faptul că au ceva în comun și anume că sunt români. Un actor care a stârnit râsete și un ministru care a trezit haz de necaz și experimentul confuziei în învățământul românesc. Din rău în mai rău, de la plagiat la schimbarea unui sistem de învățământ care nu cunoaște termenii “consecvență ” și mai puțin decât oricând “cei șapte ani de acasă “. Pregătiți sau speriați încheiem o lună care ne-a purtat de la 35 de grade la 7 grade în doar câteva zile. Nopțile devenind mai scurte și parcă noaptea minții în rândul Rusiei și a oamenilor politici de la noi este eternă. Dacă tremuram, avem spasme sau transpiram este pentru că în curând vom primi facturile la gaz și curent. Atunci vom vedea noi meditații profunde financiare și dor de vară sau încălzirea globală. În schimb sufletul nostru primește din ce în ce mai puțină hrană și se alimentează mai mult din pictura toamnei, a unui animalut și a unei împliniri că am trecut cu bine peste prima lună în care toamna a devenit mai rebelă decât oricând. Nu ne rămâne decât să sperăm că vom purta masca protejându-ne de stres și că suntem încă supravietuitorii războiului din Ucraina, a pandemiei și a crizelor de gaz sau curent și în special de oameni buni la suflet și minte. Vă mulțumesc pentru citirea acestor rânduri și umplerea de speranță din fiecare zi!

Frumusețea fără suflet nu are valoare

O tânără foarte frumoasă se urcă în avion și se uită în stânga și în dreapta pentru a-și găsi locul.
Dându-și seama că locul ei era lângă un bărbat caruia îi lipsesc cele două mâini, a ezitat să se așeze…
A sunat-o pe stewardesa și i-a spus:

  • Întrucât persoana care stă lângă mine nu are mâini, nu mă simt confortabil pe acest scaun.
    Vă rog, să-mi dați un alt loc!
  • Îmi pare rău, doamnă, dar nu avem alte locuri libere, a spus stewardesa, dar puteți să-mi spuneți motivul insistenței dumneavoastră?
    Frumoasa femeie a răspuns:
  • Nu-mi plac astfel de oameni, nu pot să stau lângă el, sunt dezgustată și vomit.
    Auzind această motivație de la o femeie educată și cu aspect foarte frumos, stewardesa a rămas uluită…
    Femeia, pe de altă parte, și-a continuat insistența, spunând:
  • Nu pot să stau în scaunul acela, dă-mi alt loc!
    Stewardesa s-a uitat în jur disperată, căutând un loc gol, dar nu a văzut și i-a spus femeii:
  • Doamnă, nu există locuri goale în această clasă economică, dar este de datoria noastră să asigurăm confortul pasagerilor, așa că voi merge să vorbesc cu căpitanul avionului și, până atunci, vă rog să aveți răbdare!
    Stewardesa s-a dus în cabină pentru a vorbi cu căpitanul. După o vreme, s-a întors și i-a spus femeii:
  • Doamnă, ne pare foarte rău pentru neplăcerile pe care vi le-am provocat!
    În acest avion rămâne un singur loc gol, care este de clasa întâi.
    Am vorbit cu căpitanul nostru și am luat o decizie extraordinară.
    Compania noastră trimite pentru prima dată un pasager de la scaunul economic, la scaunul de clasa întâi.
    Stewardesa s-a apropiat de bărbatul fără mâini și a spus:
  • Îmi pare foarte rău, domnule, ați vrea să stați la clasa business ? Pentru că nu suntem de acord ca o persoană respectabilă ca dumneavoastră, sa călătorească lângă o doamnă nepoliticoasă și care vă face să vă simțiți inconfortabil…
    Auzind acest lucru, toți pasagerii au salutat decizia și au aplaudat.
    Femeia aceea cu aspect foarte frumos, pe de altă parte, nici măcar nu se putea uita la fața bărbatului, din cauza jenării ei.

Bărbatul care nu avea mâini, s-a ridicat, pentru a merge pe scaunul clasei întâi și le-a spus oamenilor din avion:

  • Sunt fost soldat și mi-am pierdut ambele mâini, ca urmare a exploziei unei bombe, în timp ce luptam cu teroriștii, în timpul unei operațiuni…
    Mi-am pierdut ambele mâini pentru siguranța altor oameni, pentru țara mea, dar văzând reacția tuturor dintre voi, acum sunt mândru de mine!
    Și când a terminat, a plecat în clasa întâi.

Frumoasa femeie, zdrobită sub privirea disprețuitoare a tuturor, și-a plecat capul și s-a așezat pe scaun, rușinata…”

Morala:
Dacă nu există frumusețe și puritate în gânduri, frumusețea feței și a corpului nu are valoare!
Trebuie întotdeauna să ne amintim că nu contează dacă fața este frumoasă sau nu, principalul lucru este ca sufletul să fie bun și inimă curată.

sursanet