Ciudățeniile vieții

Este ciudat câteodată cum un simplu eveniment meteorologic ne zdruncina din temelii dorințele noastre. În acel moment am ajuns să ne întrebăm retoric “ce este important?”. Răspunsul totuși a venit simplu “ideea este să nu încerci să-i înveți pe ceilalți. Eventual exprima-le un punct de vedere ” și așa am renunțat la a face live-uri. Oricum nu mă regăseam în ele. Un tâmpit în plus pe Tik Tok și YouTube. Scuzați-mă de autoironie, dar nu mă pot abține. Mai departe “nu mai scrie poezii. Prea multă sensibilitate te stoarce din punct de vedere emoțional și vei crede că te și pricepi”. Bleah! “Deja o iei razna. Pe bune!”. Apropo încă nu am înțeles în ziua astăzi ceea ce înseamnă normal sau anormal. Mă scuzați că umblând la sală nu-mi postez musculatura pe aici. Aș avea mai multe admiratoare decât tot încercând să-mi postez pătrățelele intelectuale. De asemenea “nu mai posta pe grupurile din orașul Târgu Mureș crezându-te deștept. Oamenii sunt prea proști și te raportează. Cel puțin tu ești conștient că ești prost. Ei..”. Vorba lui Cheloo când l-a jurizat pe Mihai Tasici la IUmir, autoironic cu faptul că era gras “automutilare spirituală și intelectuală”. Mihai cel puțin a făcut fericită o femeie când s-a despărțit de ea pentru că în sfârșit și-a oficiat relația cu cel mai prieten al lui care era indian. Oricum indienii venerează vacile. Acum eu unde găsesc un indian? Mie cel puțin îmi place să cred sau să mă mint că sunt balonat de la stresul învățatului. A saisprezecea oară dau același examen și aștept de fiecare dată un rezultat diferit. Deci aici este autoironia. Numai că metodele didactice active, pasive și semiactive sau itemii obiectivi, semiobiectivi și subiectivi nu așteaptă. Ah! Nu ați auzit de ele? Stați liniștiți nici învățământul fără asistență din partea directiunii unei școli sau inspecțiile didactice nu a auzit. Oricum pentru a învăța aceste rânduri superbe și a deveni tot un suplinitor nepriceput față de un titular, care nu a dat un examen de douăzeci de ani, atotștiutor este nevoie de timp. Apropo și paulom81.com am vrut să-l desființez. Poate ar fi o idee și ar trebui să mă concentrez pe lucruri mai importante și anume realitatea. În orașul Târgu Mureș dacă vă întrebați nu este nimic nou. Un raliu pe străzile orașului unde Mihai Leu a rănit doi copii cu care a ieșit la suc după aceea. Iubitul nostru primar a interzis raliul. Sincer nu am înțeles de ce. Eventual ca să nu mai bea Mihai Leu suc. Câteva accidente cu victime prin satele mureșene Ernei sau Saulia. Deci nimic nou sub soarele dogoritor al unei după amiezi de duminică. Poate iar vine furtuna în după amiaza aceasta.

Cutia cu amintiri: Despre superioritate

Un nebun al istoriei spunea că nu contează cât știi ci contează ce faci cu ceea ce știi. Așa că întrebarea este când ne dăm seama cât știm? Personal cred că niciodată nu putem să spunem că le știm pe toate. La un moment dat era o persoană care s-a întrebat doar atât: cine sunt eu? Și a început să studieze toate științele și a ajuns la mii de întrebări.
Din motivele menționate mai sus este greu să-i înțeleg pe oamenii care cred că le știu pe toate. Consideră că nu pot să fie contrazisi și sunt în stare să te agreseze verbal dacă o faci. La noi este și boala că societatea cere ca să te pricepi la mai multe domenii. Nu numai că nu este posibil, dar vom ajunge să nu mai înțelegem nici domeniul care ne-a ales. Cu cât vom studia mai mult cu atât ne vom da seama cât de puține știm. Dacă vrem trebuie să fim foarte conștienți că trebuie tot timpul să învățăm. Socrate spunea despre el că “sunt cel mai știutor dintre oameni pentru că știu că nu știu nimic “. Binenteles că interlocutorul își dădea seama că Socrate știa mult mai multe decât spune, dar avea arta de a învăța de la fiecare om în parte inclusivi de la sclavi. Așa că dacă Socrate avea această idee noi de ce nu am avea-o ? Și mai vine o problemă : ce facem cu ceea ce știm? Eventual putem să urmăm școli superioare și să devenim ași în domeniu, dar trebuie să demonstrăm mai calitatea de om. Să nu încercăm să demonstrăm nimănui că știm ci să-i pe ceilalți să-și dea seama cât știm. Mai mult trebuie să avem calitatea de om și să nu uităm să dam binete oricărei persoane indiferent cu ceea ce se ocupă. În viața aceasta, chiar dacă nu ne dăm seama, orice om are o poveste și putem să învățăm de la fiecare persoană câte ceva folositor. Ideea este să ne dăm seama singur cine sunt persoanele cu esență mai mult negativă decât pozitivă și invers. Și dacă vrem arta cunoașterii ne ajută să distingem informațiile atât de controversate din perioada actuală. Spunea Honore de Balzac că “moartea ne omoară o singură dată, iar frica de moarte în fiecare zi.”
Așa că dacă tot am ajuns până aici este recomandabil să mai luam o carte și să o citim că dacă o aprofundam nu ne va durea nici capul, nici nu vom adormi și nici nu va mușca. Dar nu trebuie să credem aceste rânduri. Să încercăm măcar și ne vom da seama ce inferiori și umili devenim în fața porții cunoașterii. Sigut me dicens!

2.07.2022

Astăzi te-am căutat prin aerul pe care-l respir/ printre ceea ce mai am acasă/ printre florile care stau nestingherite lângă blocuri/ buruienile mi-au spus că nici nu existi. M-am strecurat prin magazine/ și m-am uitat atent la femei/ erau toate indiferente/ spuneau unele că sunt ele, dar păreau glume copilărești. Atunci am plecat prin pădure/ te-am căutat pe înalții munți/ într-o poiană o veverița în schimbul unei alune/ mi-a spus că nici nu știe cine ești. Am vorbit cu frunzele sau ramurile/ speram să știu de ochii tăi/ susurul unui izvor mi-a murmurat/ că poate nici vie nu ești. Coborând printre dealuri/ și printre firele de iarbă din câmpii/ un greier mi-a cântat balada/ căutării ființelor pustii. Întors acasă deznădăjduit/ m-am ascuns iar de lume/ dintr-o dată o mierla la geam mi-a ciripit/ “tu de fapt cauți speranța unei lumi mai bune. Nu o vei găsi între oameni sau copaci/ nici pe vârful unor munți sau în câmpii/ o vei găsi doar în sufletul tău/ nelăsând să te schimbe lumea în ceea ce nu ești “. De atunci în fiecare zi/ mă caut frecvent numai pe mine/ fără ca ceea ce este pământesc/ să nu aibă măcar o fărâmă din mine.

Un pui de pisică

Vântul mi-a spus că undeva în lumea aceasta un pui de pisică vrea să fie al mealu. Nu este chiar mititica și este chiar jucăușă. Numai gândul că va veni la mine o face să toarcă și să miaune lin și fericită “voi avea o casă”. ” Voi bate încet în farfuriuta mea “da-mi ceva de mâncare. Crezi cumva că mângâierile sunt pe gratis?”. Ușa la camera ta va fi zgariata și când vei dormi mai bine un zgomot se va aude. Pășind tacticos voi fi nevinovată. Dimineața și seara voi adulmeca aerul proaspăt sperând ca o pasăre sau o muscă să se rătăcească. Atunci când vei ajunge la frigider sau vei mânca voi fi prezentă și eu pentru că sunt pofticioasa. Foi de vei avea pe jos eu le voi rupe și când vei dori să mă mângâi îți voi spune “du-te”. Mieunatul te va trezi de obicei căci sunt mică și cer mâncare tot mereu. Te voi și zgâria când nu mă vei lăsa în pace, iar pielea ta va cunoaște ale mele ghierute. Dorind să mă mai iubești mă voi ascunde, chiar prin dulap printre ale tale haine mă vei găsi. Oricum multe alte năzbâtii eu voi face. Cu toate acestea iubirea mea pentru tine va fi specială ștergându-ti fiecare lacrimă cu laba mea curata. Niciodată nu te voi părăsi căci sunt puiul de pisică care într-o zi al tău va fi.” Până când ne vom vedea, al meu pui de pisică. https://youtu.be/bb-ZUyECwlI

2 Iulie 1504- A murit Ștefan cel Mare

În perioada în care poporul român vizionează telenovelele turcești și vorbește despre Ștefan cel Mare mai mult despre amantele sale sau faptul că dădea ordin să fie omorâți boieri ar trebui să ne uităm puțin la poza aceasta. Să ne întoarcem la Borzești în anul 1438 sau 1439 când s-a născut Ștefan. Parcurgând drumul copilăriei lui Ștefan să ne dăm seama că tatăl său, domnitorul Bogdan al II-lea a fost asasinat din ordinul lui Petru Aron. Să ajungem în anul 1457 când sprijinit de razesi și alți boieri devine domnitor al Moldovei și să ne uităm în jur. Țara plătea un tribut turcilor care era din ce în ce mai apăsător și era plătit în mare parte de oamenii simpli. Boierii pentru a-și proteja averile preferau să plătească tribut turcilor. Turcii doreau să ocupe și zona vestică a Europei. Ungaria dorea să ocupe Moldova pentru a se bucura de resursele sale. Matei Corvin, regele Ungariei, avea la Buda prizonier începând cu anul 1462 pe Vlad Țepeș. Împreună cu negustorii sași de la Brașov și Sibiu au inventat faptul că Vlad Țepeș era vampir pentru a justifica faptul că primind bani de la papalitate pentru lansarea unei cruciade antiotomane, în care să-l implice și pe domnitorul Țării Românești, i-a cheltuit pe alte probleme ale sale. Polonezii, adăpostindu-l pe asasinul tatălui său Petru Aron și rivalul său, doreau să supună Moldova intereselor lor. Tătarii întreprindeau diferite raiduri în Moldova pentru a jefui, ucide și viola femei. În acest context românii din anul 2022 și-ar pleca frunțile în fața acestor regate sau imperii pentru a-și proteja averile și nu numai că nu ar construi mai tare ar distruge sau vinde străinilor ceea ce au.

Ștefan cel Mare însă nu a făcut acest lucru. A învins armata ungară la Baia în noaptea de 14/15 decembrie a anului 1467. Nu numai atât ci regele Ungariei, Matei Corvin, a devenit aliatul Moldovei fără a mai întreprinde vreodată un atac asupra țării. Ștefan, fiind foarte abil și din punct de vedere diplomatic, prestează omagiu de vasalitate polonezilor. În aceste condiții, cu prinderea lui Petru Aron, domnitorul Moldovei se aștepta, prin refuzul de a plăti tribut turcilor, la un atac asupra Moldovei. Ceea ce s-a și întâmplat la începutul lunii ianuarie a anului 1475 când pustiind câmpiile, otravind fântânile și neluptand în câmp deschis și beneficiind de ceață așteptând armatele otomane într-un loc mlăștinos la Vaslui a avut loc confruntarea. În ziua de 10 ianuarie a anului 1475 având o armată redusă numeric a învins armatele turcești care erau “câtă frunză și iarbă”. Chiar dacă peste 15 zile este denumit de papalitate “Atlet al creștinătății” și ecoul victoriei sale se regăsește pe tot continentul european, Ștefan, chiar dacă face apel la puterile creștine așteptându-se la nou atac din partea turcilor nu primește ajutor. Mai suferă încă o lovitură când aliatul său din Țara Românească, Vlad Țepeș, moare în condiții misterioase în anul 1476 și Radu cel Frumos, noul domnitor al Țării Românești, se supune turcilor. Nu în ultimul rând turcii ocupând Caffa și Peninsula Crimeea, conving tătarii să atace și ei Moldova. În vara anului 1476, atacat din două părți Ștefan cel Mare este învins la Războieni/ Valea Albă în 25/26 iulie de armatele otomane conduse de Mehmed al II-lea. Victoria turcilor nu a fost fructificata deoarece cetățile Moldovei, mai ales capitala Suceava, au rezistat eroic, iar Ștefan i-a alungat pe turci și tătari din Moldova. În cele din urmă, pierzând și Chilia și Cetatea Albă Ștefan cel Mare acceptă în anul 1488 plata tributului către turci. În anul 1497 la Codrii Cosminului, în zona orașului Cernăuți de astăzi, învinge armatele poloneze conduse de Ioan Albert. Legenda ne spune că după fiecare victorie a sa Ștefan a dat ordin să se construiască o mănăstire. Așa poate au apărut construcții unice în Europa la Voroneț, Varatic, Lapusna, Putna, Hotin Moldovita și poate altele.

În a doua zi din luna iulie a anului 1504 în vârstă de 71 de ani și probabil din cauza unei răni nevindecate Ștefan cel Mare a murit, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. A lăsat în urma sa o moștenire de care, spunem noi, nu suntem mândrii astăzi ca popor mai ales că nu am învățat lecția politicii sale externe. Fiind ridicat și la nivel de Sfânt considerăm că este corect acest titlu deoarece construind mănăstiri ne-a lăsat obiective turistice apreciate mai mult de străini decât de români. Pentru a nu spune că toți marii conducători ai lumii au lăsat urmași nelegitimi numai că nu o să vedem francezii scoțând aceste aspecte în evidență lui Ludovic al XIV-lea sau Napoleon Bonaparte sau englezii lui Henric al VIII- lea. Exemplele pot continua așa ca să învățăm ca români să nu mai fim atât de critici și negativisti cu valorile noastre.

Habarnismul despre discrepanta de la notele de la bacalaureat

În primul rând exprimăm un habarnism sincer în privința acestui subiect. Nu au o explicație anume diferențele colosale unele note de la afișarea primelor rezultate și acelea finale. În fiecare an s-au constatat, la prima afișare rezultate note de 2 sau 3 și după contestație sunt rezultate de 8 sau 9. Din proprie experiență un elev de 3 în primul semestru nu va fi niciodată un elev de nota 8 în al doilea semestru. Deci este clar că undeva se produce o greșeală gravă care poate afecta echilibrul emoțional și chiar viitorul unui elev. Oricum considerăm că elevii, cel puțin în ultimii ani sunt foarte fragili emoționali și dacă mai adăugăm o nota incorectă deja pot fi urmări grave. Nimic nu este mai rău să știm că vom lua o notă de 8 sau 9 și de fapt să luăm sub 5. În acest sens haideți să analizăm puțin corectarea lucrărilor. După desfășurarea examenului de bacalaureat supraveghetorii predau lucrările elevilor comisiei de bacalaureat care, sigiland lucrările le duce în alt județ pentru a fi corectate. Teoretic există confidențialitatea lucrării prin codul de bare și sigilarea lucrărilor. Unele voci spun că s-ar putea vedea numele candidatului, dar cum nu putem fi siguri este recomandabil să nu intram în teorii ale conspirației. Ajungând lucrările la centrul de corectat există doi corectori în două încăperi diferite, izolați unul de celălalt care corectează lucrările fără a cunoaște nota acordată de celălalt corector. Dacă nu credem că se întâmplă acest lucru, cel puțin din proprie experiență afirmăm că există o frică teribilă de a nu se respecta metodologia. Pentru a nu spune că primirea lucrărilor sigilate, predarea lucrărilor corectate sau alte aspecte sunt înregistrate video. Astfel nu-mi explic cum de la o notă de 3 se ajunge după contestație la o notă 8. Putem doar presupune că undeva pe acest traseu se produce o defecțiune. Aceasta se poate regăsi atât la structura subiectului de bacalaureat și la interpretarea baremului de evaluare sau la competența corectorilor. Din punctul nostru de vedere adevărul este undeva la mijloc și atunci toată această poveste, a notelor diferite lasă loc interpretării că și ceva nu este legal. Poate că Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să revizuiască nu numai problema corectorilor, dar și a stricteței baremurilor de evaluare care ar trebui să poată să fie exprimate de oricine. Dacă domniile voastre aveți alte idei de ce există această discrepanta dintre notele afișate și acelea finale sunt mai mult decât binevenite. Eu cam atât pot să exprim…