Despre 1 Decembrie

Ziua de 1 decembrie just sau în mod injust este ziua națională a României. Este aleasă în mod corect sau just ca fiind o zi în care toți românii au fost uniți sub aceleași granițe. A fost un vis, real sau nu, de sute de ani. Suntem unul dintre puținele popoare din lume care nu își sărbătoresc o zi anume ci unitatea nu atât ca stat ci ca națiune. În mod injust consider că este ziua națională un eveniment care a durat 22 de ani și deci nu mai există în ziua de astăzi. Că mulți au dovadă de un fals patriotism și au la poză simbolul patriotic și în restul timpului este problema lor. Când ajungi însă să afirmi că îți este rușine de țara ta ai o problemă gravă. Din acest motiv nu avem întâmplător aleasă ziua națională cu atât mai puțin imnul național. Unitatea ca simbol al zilei naționale este ceva ce lipsește cu desăvârșire astăzi. Dacă ție Gheorghe sau Ioane îți merge ție rău nu este de vină țara și simbolurile sale. Ești de vină în primul rând tu Gheorghe sau Ioan sau care ți-o fi numele și mulți alții ca tine care nu o valorează la certa ei valoare. Ea ți-a dat toate formele de relief, mare , pământ și un învățământ gratuit . Întrebarea este ce ai făcut tu române rușinat de România și ziua ei națională ? Te-ai dezbinat și o distrugi. Din acest motiv dacă ai ascultat imnul național măcar primul vers “Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte” ți-ai fi dat seama că de tine depinde să te trezești și să-ti schimba viața . Dar tu ce faci ? Ești în somnul în care te adâncești din cauza barbarilor de tirani. Și oare cine sunt barbarii de tirani ? Românii rușinați de țara lor și falșii patrioți printre care mai găsim și conducătorii bravului partid pe care îl înjuri astăzi și cei ce vor mai veni. La așa atitudine așa viață. Hai sictir patriotule înfometat de concerte Smiley, Andra și alte entități culturale. Mă scuzați am uitat ciolanul, fasolea, gulasul, făina și multe altele pe care le primești. Și tot România este de vină ?

30.11

Adio patrie, Adio mamă țară/ mă duc astăzi în țări străine/ m-au trimis politicienii afară/ poate că așa îmi va fi mult mai bine. Rămas bun spun astăzi când văd tricolorul/ însemnele tale colorează decorul/ și mulți români se pregătesc să cânte patriotismul/ în mulți însă se trezește egoismul. Mamă țară te vorbim de rău/ și te trimitem în fiecare zi în hău/ patrioti ies în stradă încă o dată/ falsitatea lor să nu cuprindă o pată. Plângem în fiecare zi ale noastre nevoi/ spitalele sunt pline de puroi/ mâncarea este tot mai scumpă/ în țara mea se frânge a mea aripă. Hoția și corupția este la colț de stradă/ vorba noastră este tot mai fada/ politicienii în închisoare intra/ vin alții și fac țara mea tot mai strâmbă. Plec mamă țară astăzi din tine/ te rog să nu uiți, tu de mine/ mă voi întoarce mai viteaz/ te voi iubi mai mult atunci și nu voi vedea răul de la un pervaz. Te duc cu mine oriunde voi merge/ dorul de tine în sclavie-l voi culege/ plec Ștefane voda și Mihai Bravu’ dintre voi/ ducând cu mine moștenirea a mii de eroi.

Ce puțin se mai citește astăzi!

Ar fi nevoie să fie o concluzie atunci când trebuie să explicăm cuvintele din limba română în zilele noastre unor copii. Cuvinte ca apogeu, geneza și multe altele care trec pe lângă ei fără să se gândească ceea ce înseamnă. De multe ori traducem din limba română în limba română cuvinte uzuale nereferindu-ne la termeni istorici. Cuvinte care pornesc din faptul că puțini citesc cărți specifice unui interes vârstei. Un internet care abundă de cuvinte din limba română și preluăm acelea din limba engleza. Pentru a nu spune de prescurtări de genul gtg, brb și multe altele care intra în scrierea obișnuită a școlarilor. Numai că ei nu poartă această vină pentru că de multe ori și adulții “faultează ” limba română devenind profesori ai scrierii sau vorbirii corect și prea puțin a semnificației cuvintelor. Admir concursurile de ortografie și semnificația cuvintelor din filmele americane pentru că duc elevii într-o lume fascinantă a pronunției pe litere a cuvintelor. În cazul adulților am continuat titlul acestor rânduri “ce puțin se citește și aproape nimic nu se înțelege!”. De multe ne lipsește capitolul înțelegerii cuvintelor, dar și a artei de a utiliza cititul în scopuri constructive. În caz contrar copacii sunt tăiați degeaba pentru că o carte neinteleasa rămâne doar o foaie de hârtie citită. În mediul școlar câteva cuvinte ale unui adult mi-au rămas întipărite “dar cine mai citește în ziua astăzi?!”. Pentru a continua într-un stil sarcastic “dar cine mai citește în ziua de astăzi când sunt atât de mulți bani de făcut?”. Numai că oricât de mulți bani am avea ei nu cumpăra rațiunea, valorile și bunătatea. Chiar dacă par falimentare după milioane de ani de evoluție încă ne definesc ca oameni, atât timp cât suntem în viață cât și după ce ajungem în pământ. Așa că dacă nu înțelegem viața și rostul cititului cu atât mai puțin vom înțelege cuvântul “moarte ” care poate să existe și în a fi pășind pe pământ.

Astăzi nu mai doare

Astăzi într-un calm absurd eu mă gândesc la tine. Da. Erai acea ființă cu care alergam spre iluzii și vise de iubire împlinite. Tu, cu care vorbeam ore întregi și doar somnul ne oprea să nu vorbim noaptea. Da. Tu pe care o vedeam ca pe un ideal de frumusețe feminină și cu care mi-am creat o lume în care nu aș fi vrut să intre cineva. Numai că de unde era să știu că având totul de fapt nu aveam nimic. Pentru că tu nu-mi aparțineai mie ci ai fost doar o briza de vară, un vânt cald de toamnă și te-ai cufundat în fulgii unei ierni care m-a lovit asemenea unui bulgăre de gheață. Cu vorbe care încă le mai aud am știut că tu nu mă iubeai și eram doar un foc care te-a cuprins. Da. Un el a fost prezent între noi în cele mai lungi momente dintre noi și oricât am dorit să fi a mea eul meu știa că nu ești pentru cinstea mea. În brațele tale am devenit în câteva clipe din iubit un amant care avea rostul lui carnal și trebuia aruncat pe drumul pe care venise. Un anonim al unei camere de hotel care ducându-te spre fericire se imbraca și pleca. A fost poate cel mai crud sentiment când am simțit când în lumea ta eram doar o perdea care te proteja de răul venit din partea lui. Da. Tu ai dat vina pe mine pentru acest sentiment pretinzând pasiunea când iubirea ta nu-mi aparținea. Astăzi în calmul absurd când nu a mai rămas nimic din acea iubire încă mă gândesc la tine când cereai totul și nu ofereai nimic. Numai că timpul a luat iubirea și ura și a lăsat doar vorbe banale și amicale dintr-o lume pe care am construit-o pentru tine în care apăreai doar când aveai nevoie. Poate că ar trebui să te urăsc pentru acea zi astazi, dar totul s-a învăluit într-un întuneric fără cuvinte. De multe ori te mai privesc și nu știu momentul în care te-am coborât de pe piedestalul iubirii mele. Într-un moment cred că ai coborât și tu singură pentru că este și astăzi gol și numele tău nici măcar nu mai este scris acolo. Ciudat este că după atât de mult timp nu aș fi dorit să petrecem acea zi împreună pentru că a fost ziua în care nu mă iubeai. Poate în alte zile am rămas la tine în gânduri sau inimă, dar faptele de atunci au demonstrat că în ziua aceea nu-ți eram în inimă. Astăzi când nimicul mă înconjoară îmi dau seama cât de mare ai fost tu ca jumătate a destinului meu. Nici măcar o poză nu mă mai emoționează și un zâmbet al tău este doar amical și rece în același timp. Chiar cuvintele devin banale și oricâte ar mai vrea să iasă le scufund în oceanul sufletului meu. Foarte adânc în anumite zile scoate sufletul la suprafață senzații ca astăzi din ziua în care nu m-ai iubit.

Sfântul Andrei- Tradiții și obiceiuri

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada secolului II – III.

Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor – daoi, lupi – dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alaturi de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adăpost.

Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfantul Ioan rostește cuvintele: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : “Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”.

Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea afirma: “Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. Dupa tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Partia, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”. Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră.

Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă
de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domițian (81-96).

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat “Ocrotitorul României”.

Ajunul acestei zile este o dată importantă în calendarul popular. Prin tradiţie considerată zi a lupilor, a strigoilor şi a vrăjitoarelor, poate fi văzută ca un fel de ajun al potenţialului an nou dacic, prin valenţele mari de ursire şi implicarea unor protagonişti mitici. În această zi se activizează astfel cele mai importante forţe malefice din panteonul românesc – lupii prădători, care atacă în principal animale, strigoii morţi – responsabili de atacurile asupra oamenilor şi, nu în ultimul rând, agitaţia vrăjitoarelor, care reprezintă un fel de uniune între planul uman şi cel al spiritelor. Nu este întâmplător ca într-un asemenea moment de marcaj temporal să aibă loc şi ghicitul fetelor care doresc să-şi afle ursitul.

“Tradiţiile spun clar de ce a fost ales Sf. Andrei în această funcţie: “Sfântul fusese mocan şi din turma lui nu s-a înfruptat niciun lup. De aceea Dumnezeu i-a dat puterea să împartă hrana lupilor în seara de Sf. Andrei”; “Despre Sfântul Andrei se spune că ar fi fost stăpânul fiarelor sălbatice şi în noaptea zilei de sărbătoare le dă voie a umbla pe la toate răspântiile şi pe toate drumurile, cu soroc a mânca vitele celor ce n-au păzit sărbătoarea.” – Fragment din cartea lectorului Antoaneta Olteanu – Mitologie română, vol. 3.

Noaptea Sf. Andrei.

-Este și prima noapte a Anului Nou dacic, se deschid cerurile, pentru că acum se întâlnesc cele văzute , cu cele nevăzute , lumina cu întunericul , se înnoiește timpul, moare haosul și se naște armonia din om și din univers.
-Astfel, noaptea de 29 spre 30 Noiembrie devine noaptea în care cerurile se deschid, lupii vorbesc, se fac ritualuri de protecție , fetele sau femeile singure își visează ursitul, iar magia domnește peste tot.
-Timpul se dilata, orele nu mai au nicio valoare și viziunile sau trăirile spirituale care cronologic durează câteva minute sunt percepute ca durând ani în șir .
-Se spune că în această noapte cel care reinstaureaza echilibrul între cele doua lumi este Sfântul Andrei, iar pentru a-l chema este bine să se facă semnul crucii cu un usturoi tăiat deasupra ușii de la intrare și a ferestrelor casei.De Sântandrei, Ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, există numeroase credințe, legate de înnoirea omului și de deschidere a unor punți misterioase între lumea celor vii și tărâmul de dincolo. În decursul timpului, tradiția populară, atât de bogată în obiceiuri, s-a îmbinat cu credința creștină, o dovadă fiind și denumirea populară a lunii decembrie, dedicată lui Sântandrei, celebrat pe 30 noiembrie.
Numirea unei luni a anului (decembrie) cu o sărbătoare din luna precedentă (noiembrie), păstrează amprenta unui străvechi ciclu de sărbători de la sfârșitul toamnei și începutul iernii, Anul Nou Dacic sau ,,cap de iarnă”.
Sărbătoarea poartă diverse denumiri: Andrei de Iarnă, Sântandrei, Moș Andrei, Indrea, și a fost dedicată unui zeu, patron al lupilor.
Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi, derivând din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar și de la simbolul lor, însuși steagul avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup.
Lupul era un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustiu.
În această zi, se dezlănțuie forțele răului, dușmanii de temut ai omului, strigoii dar și animalele sălbatice (lupi), ei găsesc un moment vulnerabil în comunitatea sătească primejduindu-le viața . Strigoii sunt spirite ale celor morți, care nu au mai ajuns pe tărâmul de dincolo și, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând boli și nefericire.
Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, fiindu-i atribuită încreștinarea poporului român.
Denumit Apostolul Românilor și considerat întemeietorul Bisericii Creștine, pe meleagurile noastre, Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante figuri ale credințelor ortodoxe. Pentru români, el a avut o importanță hotărâtoare în adoptarea religiei creștine, fiind ales pentru a evangheliza regiunile din jurul Mării Negre, Dobrogea de astăzi.
În satele noastre, această sărbătoare nu este marcată de ritualuri ieșite din comun, în afară de folosirea usturoiului, prezent în majoritatea zonelor etnofolclorice.
În ajun cât și în ziua de Sfântul Andrei este interzis să se lucreze în casă. Nu se scoate gunoiul afară, nu se dă împrumut nimic. Oamenii știu că, în noaptea Sf. Andrei, sunt lipsiți de apărare în fața spiritelor rele, că acestea sunt prea puternice pentru a fi înfruntate și se apără așteptând închiși în case, cu ușile unse cu usturoi, să treacă ceasul rău.
Bibliografie selectivă

Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”
http://www.muzeureghin.ro

Postul Crăciunului

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș fi fost cuprins fără să vreau într-o discuție despre postul Crăciunului. În primul rând “a ține post” consider că este o alegere nu o obligație. De asemenea dacă ținem post nu ar trebui să-i convingem pe ceilalți oameni. Fiecare are dreptul de a decide asupra alimentației sale. Dacă tot ținem post ar fi nevoie să uităm cel puțin în această perioadă de lucrurile negative lumești.

Asa că putem să ținem post până leșinam, să facem mătănii, să aprindem lumânări și să scriem acatiste, zi și noapte. Ne putem ruga până ne amorțec genunchii…, nimic nu are valoare în fața lui Dumnezeu, dacă sufletul ne este plin ură, de invidie, de venin…
M-am săturat să văd oameni care se dau credincioși, dar sunt răi, invidiosi, vorbesc urât, înjură de dumnezei, scriu amin pe facebook. Nu ne-ar ajuta cu nimic, care se duc la biserică și când ies de acolo dau cu piciorul într-un câine sau bârfesc cum s-a îmbrăcat lumea în biserică…
Asta nu e credință. Nu are de-a face cu DUMNEZEU, cu Universul Creator, cu Iubirea.
Credința e în noi, nu pe internet și nici în vorbe atotștiutoare. Postul se ține în liniște.
Să nu mai judecăm pe altul.
Ținem post nu doar de carne ci mai ales post de răutate, invidie, dușmănie, hoție, falsitate…pentru că acestea sunt adevăratele păcate.

Ținem post solitari nu indoctrinand oameni și mai ales copii. Copiii în primul rând ar fi nevoie să înțeleagă libertatea vârstei infantile pentru că în viața de adult vor avea suficiente frânghii și bariere. Copiii ar fi nevoie să se apropie de Dumnezeu din proprie voință sau dacă simt chemare și nu împinși de la spate de cuvintele “trebuie ” și “așa se cade”. Cuvântul “binecuvântat ” este folosit când am reușit ceva și am simțit împlinirea nu pentru că Dumnezeu a realizat acea acțiune. Vorba populară spune “că Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune în farfurie “. În orice caz Dumnezeu nu ne pune în farfurie, convingerea celorlalți, a da lecții celorlalți și mai ales ne-a binecuvântat cu rațiune. Rațiunea folosită greșit poate naște îndoctrinați și mai ales fanatici religioși în toate religiile. Numai că așa cum Dumnezeu nu ne vrea proști așa nu cred că ne vrea radicali și obsedați de El. Așa că Postul Crăciunului dacă-l ținem în acest sens, ca de obicei la români, este ținut în mod greșit și mai ales degeaba.

Din cutia cu amintiri covidiene: A fi patriot

Dimineața pe răcoare sună goarna trezind toată suflarea dintr-un spațiu autentic zis și carpato-danubiano-pontic. Sub un zăngănit de tobe și în pas de defilare se trezește și poporul, evident cu masca pe bot. Începe de dimineață să-și iubească țărișoara, oamenii din aceste meleaguri și tot ceea ce mai există în ea. Turma tricoloră toată uită că astăzi și mâine își urăște țara lui precum și conducătorii sau alte lucruri proprii existenței lui de om. Astăzi însă nu este loc de ură ci numai de iubire care durează cât este lumină afară. De este cald pe afară poate este și o manifestare împotriva cui se poate de la guvernare poate. Jos cutare sau cutare este intonat în gând și în suflet și în simțire îmi iubesc țara o zi. În fruntea turmei protocolare și cu stegulețe tricolore purcede cel care înseamnă spre supunere oarbă față de căldura umană existentă. Este cel care are tot ceea are nevoie și viața sa este perfectă, gol de sentimente pure și de fericire întreagă. În ordinea patriotică și după remunerație se adună și restul de turmă care dacă era frig sta în casă. Legiutorii țării, darnici din fire, împart amenzi simple când la unul când la altă botniță patriotică care nu a respectat distanța socială de avere și de apropiere umană. În mass-media umblă știrea, exclusivă și chiar bombă, că avem un trecut istoric, glorios și de pus în ramă, că avem prezent feeric și un viitor superb. Astăzi chiar Covid vodă este și el patriot și a lăsat oamenii în pace fără a infesta pe semeni. Doar aroma de grătare și iahnia de fasole mai tulbură omenirea și un răsunet doar terestru de apropierea Revelionului politic din cizmulitele lustruite vesel de băieții deștepți cu ochii cei albaștri. Inspre seară aparatul cu Covid lansează în neștire filme de patriotism înalt despre Unirea aceea mare care a durat 22 de ani.
Un spectacol autentic pentru un popor frumos cu calități specifice unei școli online reduse la producerea cu folos a unei generații folositoare sistemului cel politic, României și dezvoltării sale prea puțin să nu zic deloc. Chiar noroc că avem încă ceva din pădurile vechi că avem nevoie mare de hârtie și de un pix ca să scriem celor care încă nu s-au mai născut cât de inteligenți suntem încă în anul care curge în aceste clipe. Avem toate de la viață noi, românii patrioți o zi pe an, dar puțină poate educație de a discerne separarea de o turmă care o ia valul de schimbare a lui conu Caragiale “de a se schimba pe ici, pe colo, prin locurile esențiale, dar de a rămâne la fel ” nu s-a realizat încă. Speranță încă mai există și depinde de noi să o și punem în practică sau să emigram care mai pot..Și așa a scris o oaie lipsită de patriotism și totuși iubitor al modelelor trecute din istorie..

Iarna pe uliță de George Coșbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!.

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;.

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

  • “Uite-i, mă, căciula, frate,
    Mare cât o zi de post –
    Aoleu, ce urs mi-a fost!
    Au sub dânsa şapte sate
    Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.

  • “Aţi înnebunit de tot –
    Puiul mamii, dă-mi tu mâna
    Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate, -njură, dă din mâini:

  • “Dracilor, sunteţi păgâni?
    Maica mea! Să stai cu băţul
    Ca la câini!.

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

  • “Ce-i pe drum atâta gură?
  • “Nu-i nimic. Copii ştrengari.
  • “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
    Parcă trece-adunătură
    De tătari!