Orice părinte


Orice părinte-și dorește
Copilașul lor când crește,
Să ajungă,, Cineva “
Oare asta, ce-o-nsemna?
Și eu vreau, prințesa mea
Tu, să ajungi,, Cineva”
Însă, cineva de seamă,
Care altceva înseamnă.

Vezi tu, fată minunată,
Scumpa tatii răsfățată,
Tu, știi, ai tot ce vrei
Chiar și frați, încă vreo trei.
Nimica nu îți lipsește
Și-ai mai vrea, așa… prostește.
Știi tu, minunata mea,
Ți-a mai scris, tati, cândva
Viața, nu-nseamnă monede,
Viata…. e-a iubi și-a crede.

Tati, sunt copii pe lume
Crede-mă, că nu-ți pot spune,
Care merg flămânzi la școală,
Sau adorm cu burta goală.
Nu din vina la părinți,
Sau că nu au fost cuminți,
Fiindcă-așa-i lumea făcută
,, Cineva ” stă și se uită.
Că în lumea asta rea,
Asta-nseamnă,, Cineva”

Îmi doresc, tu, fata mea,
Fii alt fel de,, Cineva “.
De exemplu, draga mea,
Pentru mine,, Cineva”
Are altă-nsemnătate
Ca atunci, când ai de toate
Și te crezi mare și tare,
Să-l vezi și pe cel ce n-are.
Și să pui mâna să-mparți,
Să nu uiți că ai și frați.
Și ăla, care cerșește,
Tot un fel de frate-ți este.
Să nu treci neobservată,
Să treci pe partea cealaltă,
Nu-i trata ca pe netoți,
Doar ajută-i, dacă poți.

Te rog, să nu fii hidoasă
Doar c-ai fost mai norocoasă.
Poate nu mai sunt cu tine,
Dar să te gândești la mine,
Că și eu, când am fost mic
Fata mea, n-aveam nimic..
Și-am făcut prostii de-a rândul
De care nu sunt chiar mândru.
Și-am riscat, cât pentru trei
Să ai astăzi tot ce vrei.
M-am luptat ca să vă cresc
Și să supraviețuiesc.

De aceea, fata mea,
Fă după puterea ta.
Să nu-ntorci capul vreodată
De la cel ce n-are soartă,
Și nici să nu treci în grabă
Pe lângă cel ce te roagă.
Vreau să-ți amintești mereu
Că așa-am crescut și eu.
Dar dacă acum sunt bine……
Dumnezeu a fost cu mine.
Te rog, să-mi asculți dorința
Nu-ți pierde-n viață credința.
Și de poți să fii așa
Te vei numi,, Cineva “.

Și acum, în încheiere,
Minunata mea avere,
Am o ultimă dorință,
Fata mea, scumpă ființă.
D-aia-am vrut, acum să-ți scriu,
Că poate n-am să mai fiu.
Prințesa mea minunată,
Tu ești singura mea fată,
Împlinește ruga mea
Și devin-o,, Cineva”. ~Bergwald~

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: