De fiecare dată când ne fixam alarma duminica seara parcă suntem cuprinși de două stări diferite. Starea corpului ne transmite groază. Nu avem chef să ne trezim luni dimineața și să muncim. Uităm timp de două zile ritualul trezirii și a activității. Din acest motiv există vorba populară conform căreia “în ziua de luni nici iarba nu crește “. În același timp avem și o altă stare interioară trezind o întrebare “și totuși dacă totul nu va fi atât de rău pe cât cred? “. Cu aceste stări în cele din urmă adormim mai agitați decât în alte nopți. Cum se spune că visurile de duminică spre luni nu se realizează avem și visuri aiurea. Luni dimineața când sună alarma dorința obișnuită este de a mai dormi. Totuși ne trezim, ne bem cafeaua și pornim spre locul de muncă. Pe măsură ce avansam în zi ne dăm seama că groaza ne-a dispărut și la finalul programului de muncă suntem entuziaști. Pe acest fond ajungând acasă ne întrebăm despre motivul groazei. În această situație construim fiecare zi dând șansa nu numai groazei, dar și provocării de a trece peste obstacolele cotidiene. Învingând lipsa de chef și automotivandu-ne sperăm în fiecare dimineață că totul decurge spre bine. Indiferent că lucrurile se întâmplă așa cum vrem sau nu vrem avem datoria de a fi conform unei stări de bine indiferent de negativismul care-l putem avea câteodată în jurul nostru. Să dăm șansa vieții să ne surprindă și în mod plăcut. Știți cum se zice “dacă crezi rău răul va veni “. Așa că de ce să nu fim singurii oameni care văd binele în lumea noastră indiferent de ora la care ne sună alarma?
Sensibilități 