Acum 33 de ani

19 Martie 1990. Aveam puțin peste opt ani și eram pe clasa a treia. Cu patru zile înainte auzisem de conflicte ale ungurilor cu români. Primii au atacat autobuzul care mergea pe ruta Târgu Mureș- Bala în satul Glodeni cu pietre. Românii de frică au fugit în pădure. La școală singurul coleg ungur nu a mai venit la școală. Eram doar copii români cărora învățătoarea ne-a spus să nu mai venim la școală. Pe drumul spre casă la o farmacie din zona Fortuna izbucnise cu câteva zile înainte un scandal etnic pentru o plăcuță bilingvă româno-maghiară și primul “tesec” rostit. Cu o vizibilă teamă ajuns lângă bloc vecinii de etnie maghiară se aflau adunați în fața blocului. Speriat am urcat la etajul șase cu liftul și am ajuns acasă. De la geamul apartamentului se vedeau oameni aflați la marginea oraşului. Cineva spunea că erau secui și vor intra în oraș. În timpul nopții au trecut tancuri și mașini ale armatei pe stradă făcând un zgomot infernal. În următoarea zi tatăl meu ajuns acasă anunța că este scandal mare în centrul orașului Târgu Mureș între români și unguri. În următoarea zi am coborât în fața blocului și vecinii unguri erau adunați în fața blocului. Întâlnindu-ma cu bunul meu prieten, Levente am început să ne jucăm fotbal. Eram singurii copii de afară care nu țineau cont de ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Prăfuiti am urcat fiecare seara în casa sa satisfăcuți după o zi de joacă. La televizorul Diamant alb negru erau transmise manifestațiile din orașul București cu pancartele “România plânge/ Târgu Mureș-ul este în sânge “. În următoarea zi jocul cu Levente și alți copii, români și unguri laolaltă a continuat. Singurul lucru care ne-a supărat a fost vestea că trebuia să renunțăm la joacă în următoarea zi și să ne întoarcem la școală. Numai că chicotelile noastre și mingea sau cățăratea nu au mai ținut cont de un conflict interetnic între români și unguri. Eram preocupați de joacă, gume Turbo sau plăcintă americană. Păcat că zilele acelea cu inocența lor au dispărut și astăzi ca adulți rămânem doar cu amintirile când oamenii, indiferent de etnie, știau să fie în primul rând oameni. O vecină de etnie maghiară a început iar să ne viziteze aducându-ne bunătăți culinare așa cum i-am dus și noi după aceea. Erau vremurile în care vecinii se vizitau aproape în fiecare zi și dacă nu aveau zahăr, ouă sau altceva veneau și cereau cu împrumut pentru a returna când cumpărau. O inocența întâlnită cu amabilitatea și căldura sufleteasca în orașul Târgu Mureș indiferent că eram unguri sau români. Din păcate ambele etnii s-au lăsat de atunci purtate în interesele politice sau ale Securității. Din fericire și în zilele noastre, dacă a mai rămas ceva bun este că indiferent dacă ești ungur, rrom sau român cel mai important este să fi om. Umanitatea nu a dispărut de tot și încă mai există, cu tot lătratul politic, între oameni. Păcat că cearta este între oameni în general și bunul simț și respectul a dispărut prima dată la români. Personal am o părere mai bună despre ungurii decât despre români din orașul Târgu Mureș. Așa că așa sunt vremurile noastre când ne rugăm la Isten și Dumnezeu în același timp!