Suntem aiurea

Suntem aiurea că față de persoanele pe care le-am iubit și nu mai vor să vorbească cu noi nici măcar sub formă de salut mai vrem să știm dacă sunt bine. Mai întrebăm câteodată de ele fără să știe. Poate pentru că oricât am vrea nu putem să ștergem trecutul. Aparțin unei perioade a vieții noastre pe care nu o putem nega că a avut și părți frumoase. Când, întâmplător le vedem le studiem preț de câteva secunde pentru a vedea binele din ele. Ciudat este că nu mai trezesc nici măcar un fior sau sentiment. Chiar nervii pentru timpul pierdut a dispărut. De fapt în procesul uitării a contat și faptul că suntem mult mai bine fără ele. Numai că numai atunci când vrem să inodam o nouă relație ne dăm seama cât de afectați suntem. Ne punem din nou întrebarea “dacă va începe la fel de frumos și se va încheia la fel de urât?”. Binenteles că persoana care ne-a afectat nu are această grijă și merge liniștită mai departe. Numai că până când nu ne vindecăm și nu primim răspunsul “nu” în mod categoric parcă nu ar fi corect să intrăm într-o nouă relație. Câteodată ne urâm pentru aceste gânduri, dar este nevoie să ne acceptăm așa cum suntem în momentul vieții noastre. Poate dacă persoana care ar fi interesată de noi ar avea răbdare și încredere în noi ne-am vindeca mai ușor. Decât să trecem prin această etapă preferăm, chiar dacă inima strigă un nume, să rămânem cu alte preocupări ale noastre. Singurătatea este un cuvânt prea brutal pentru aceste trăiri. Așa că așa suntem noi de aiurea zilele acestea.