Cum ar fi..?


Cum ar fi ca peste douăzeci de ani să ne întâlnim cu fostele iubiri? Ne-am mai ura sau am păstra sentimentul că totuși am simțit iubirea. Undeva, în cadrul timpului am trăit cea mai frumoasă poveste de iubire care nu s-a împlinit. Ne-am uita în ochi și nu am mai însemna nimic. Să știm că suntem împreună cu altcineva și ca fosta noastră mare iubire se află în fața noastră. Poate am ierta o sau nu i-am mai spune altceva. În viață credem că iubirea o găsim peste tot și este la discreția noastră. Numai că de dragul la altceva sau plictiseala în loc să luptăm pentru o persoană plecăm fără regrete crezând că cu altcineva este mai bine. Ne dăm seama că nu este mai bine ci chiar mai rău și nu mai există cale de întoarcere. Oricât am vrea să ne mai întoarcem în iubire nu mai există cale întoarsă. Dacă am fi iubit nu am mai fi plecat. Într-o zi, după douăzeci de ani să ne întâlnim cu fosta noastră iubire fiind la brațul unei alte persoane și ea să se uite plină de regrete la noi. Să simtă că ne-a pierdut nu pentru că a fost și rău între noi. Poate că am fi iertat-o ca atât de multe ori renunțând la stimă de sine. Plecarea ei să fie din lașitate sau pentru că a dorit altceva. Atunci în momentul întâlnirii să-și dea seama că a făcut cea mai mare greșeală crezând că noi vom fi tot timpul disponibili pentru întoarcerea ei. De fapt să-i acceptăm rătăcirile pentru că o iubim prea mult sau noi să fi fost în urmă cu douăzeci de ani o rătăcire. Când ne vede la braț cu altcineva și cu o verigheta pe deget fericiți să știe că ar fi putut să fie ea în locul soției noastre și să o doară. Dragi prieteni, aceasta este singura răzbunare admisă a iubirii. Nu să ponegrim vechea iubire în ochii lumii ci să ne eliberăm de ea și să căutăm o nouă iubire vindecați de traumele vechii iubiri. Să nu mai vrem să-i demonstrăm nimic și să nu ne inteseze ceea ce simte și crede despre noi atunci când ne vede cu altcineva. Văzând-o ca o persoană obișnuită și să nu ne mai întrebăm de ce am iubit-o. Într-o zi, dacă i-am făcut bine va fi cuprinsă de regrete sau remușcări, dar pe noi nu ne va interesa. Pentru că noi vom fi la braț cu altcineva, mai bună la suflet și mai frumoasă. Până atunci ascultăm această melodie…

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Cum ar fi..?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: