Răbdarea

Cât de ciudat și straniu pare acest cuvânt în mijlocul unei lumi care se grăbește tot timpul și observă doar trecerea zilelor fără a adulmeca clipele sau minutele. În mijlocul fugii noastre pentru nimic căutăm răbdarea noastră. O testăm de fiecare dată întinzând-o întocmai ca un fir de ață. Într-o zi se rupe, iar în altă este cel mai rezistent sprijin al nostru. O falnica țintă în mijlocul unei lumi care nu cunoaște “te rog frumos ” sau “mă scuzați “. Ieri o vânzătoare mi-a spus “încet și fără grabă că avem timp “. Sunt cele mai frumoase și totodată rebele cuvinte în tumultul oamenilor care fugăresc viața. O răbdare care nu există în trafic unde obrăznicia subiectivă neregulamentară se întâlnește cu claxoanele. Ea care nu este activa când ne urcăm în autobuz sau coborâm. Nici atunci când stăm la un rând la casă nu există. Pe trotuar toți oamenii se grăbesc spre o destinație necunoscută. Nici în relațiile dintre oameni nu există în momentul construirii încrederii și ce ușor o zdrobim iremediabil. Locul de muncă este plin de termene limită expirate. Venind spre casă parcă nici noi nu avem răbdare cu noi ca să ajungem la destinație spunând “vreau să ajung acasă “. Nici când greșim sau suferim din dragoste nu o avem ca să ne învățăm lecțiile. Vrem parcă prea mult totul aici și acum. Singurul moment în care începem să percepem răbdarea este contactul cu moartea cuiva drag. Acolo am vrea să mai avem timp de o ultimă discuție cu persoana respectivă, dar din nou nu se mai poate. Indiferent că ne înarmam cu răbdare drumul nostru tot acolo va ajunge. Fiind la bătrânețe ne vom trezi cu mii de regrete și spunem “mi-ar fi plăcut să am răbdare cu viața și să am timp de mine “. Banii vin și trec, dar timpul pierdut nu se mai întoarce. Poate și din acest motiv ar fi indicat să avem răbdare și cu viața noastră și cu oamenii dragi. Într-o zi așa cum ni s-a dat fără să o cerem viața ne va fi luată fără să vrem. Între timp poate ar fi nevoie să avem răbdare să zâmbim mai mult și să ne bucurăm de ea așa cum este. Să ne iubim și să ne acceptăm așa cum are destinul răbdare să fim. Restul sunt efemere și întotdeauna numai cu sufletul și cu gândurile noastre rămânem. Pentru celelalte lucruri există timp, dar pentru interiorul nostru chiar trebuie să avem răbdare să-l ascultăm și să-i facem bine.