Motto-ul poveștii:
,,Nu există persoana perfectă.
Mai degrabă există cei care se potrivesc cu imperfecțiunile noastre.” (Paola Felice)
Se spune că, într-un oraș, un grup de oameni s-au distrat zilnic pe seama la prostul orașului, un biet nenorocit, de puțină inteligență, care trăia făcând mici comisioane și trăia din pomană.
În fiecare zi, unii bărbați îl chemau pe prost la barul în care se întâlneau și îi oferea de a alege între două monede: o monedă mare de 100 € și o monedă mai mică de 20 €.
Întotdeauna o lua pe cea mai puțin valorosă, ceea ce era o chestiune de râs pentru toată lumea.
Într-o zi, cineva care urmărea grupul distrându-se cu omul nevinovat, l-a chemat deoparte și l-a întrebat dacă încă nu și-a dat seama că moneda care o ia valorează mai puțin, iar el a răspuns: știu, nu sunt așa de prost. Ea valorează mai puțin, dar în ziua în care o aleg pe cealaltă, micul joc se termină și nu-mi voi mai câștiga moneda zilnic.
Această poveste s-ar putea termina aici, ca o simplă glumă, dar se pot trage câteva concluzii:
Primul: Cine pare prost, nu este întotdeauna.
Al doilea: Cine au fost adevărații proști din istorie?
Al treilea: o ambiție excesivă poate sfârși prin a-ți tăia sursa de venit.
Dar cea mai interesantă concluzie este:
1.) Putem fi bine, chiar și atunci când alții nu au o părere bună despre noi.
2.) Prin urmare, ceea ce contează nu este ceea ce cred ei despre noi, ci ceea ce crede cineva despre sine.
3.) Omul inteligent adevărat este cel care pare a fi un prost în fața unui prost care pare a fi inteligent.
Sursa: internet
Sensibilități 