Cât de frumos ar fi !


Cât de frumos pare cerul atunci când ne oprim din avalanșa gândurilor noastre și ne uităm doar în sus. Fără ca să clipim și doar inspirând și expirând ușor și lin. După aceea să respirăm ușurați ca și cum am fi trecut peste cel mai mare hop al vieții noastre. Să privim și mai ales să simțim șoaptele vântului printre frunzele din apropiere. La orizont să avem senzația că vine o ea ca o împlinire a tuturor dorințelor și viselor noastre. Apropiindu-se să ne dea impresia că este reală și pașii săi devin din ce în ce mai mult ai unei femei muritoare. Cu cel mai cald zâmbet să ne întâmpine și să ne șoptească asemenea vântului “dacă ai știi de când te aștept”. Toată ființa ei să ne ofere certitudinea că toate căutările noastre se regăsesc în ea. Timizi să întindem un deget și apoi toată mâna dreaptă pentru a-i găsi mâna. Cuprinși de sentimentul eternității să pășim lin împreună ținându-ne de mână și timpul să nu mai existe ci doar pașii noștri coborâți câteodată din nori. Alergând împreună prin iarba plină de rouă, într-un răgaz buzele noastre să se cunoască în sfârșit după ce atât de multe momente ne-am sărutat plini de pasiune în vis. Hainele noastre tiptil să se despartă de trup pentru a deveni o Eva și un Adam cuprinși de o apă și un foc îmbrățișând o eternitate efemera. Sufletele noastre să aparțină celuilalt pentru vecie și chiar dacă am vrea nu am mai putea fugi de iubirea veșnică îmbrățișata de amândoi. De la fiecare răsărit și până la ultimul apus, din ceasul nopții până din nou în umbra nocturnă să devenim una și aceeași ființă cu zâmbete, râsete și momente triste mai rare pline de mângâiere.

Ar fi prea frumos ca să ne și cunoaștem în această viață pentru a trăi împreună o poveste de iubire așa cum nu a mai fost și nici nu va mai fi atât timp cât oamenii vor trăi pe pământ. Până atunci ne întâlnim aievea în vise sau în idealurile noastre care poate într-o zi vor deveni și o realitate feerica plină de basmul nostru unde vom cânta iubirea eternă. Așa ne îmbrățișăm doar de la distanță chiar dacă sufletele noastre se cunosc dinainte de a ne naște.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: