Pe când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ, s-au întâlnit cu un om la care găzduiseră ei în mai multe rânduri. Acel om era om fără noroc, - asta o știa Dumnezeu ca un atoateștiutor ce este.
*Dumnezeu zise către Sfântul Petru:
- Petre, vezi pe acel om?
- Văd, Doamne, – zise tovarășul său. Acesta e omul care ne-a primit în mai multe rânduri în casa sa.
- Așa este, – zise Dumnezeu. El este un om fără noroc!
- Cum, Doamne? – zise atunci Petru. Tu știi aceasta și nu voiești să-i ajuți, și el de atâtea ori a făcut bine cu noi, primindu-ne în casa sa? Oare nu ar fi bine să-i dai o pungă cu bani?
- Bine, – zise atunci Dumnezeu tovarășului său,
🤔însă el tot nu va vedea ca s-o ia! *Așa se și întâmplă. Dumnezeu, trecând peste pod, puse la mijlocul podului o pungă plină cu bani, pentru ca trecând omul pe acolo, să o ia. Dar ce să vezi? Omul fără noroc, tot fără noroc! Când intră pe pod, cum era cam strâmt, închide ochii pentru ca să încerce dacă poate trece podul cu ochii închiși, și astfel trecu pe lângă pungă, fără a o vedea! *Prin urmare, împotriva Norocului nici Dumnezeu nu are putere!
Tudor Pamfile – Mitologia poporului român, vol.II (Vestala, 2008)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR –
Sensibilități 