Printre stropii de ploaie lansăm ai noștri pași pentru a ajunge la destinație. Pășind frenetic într-o lume încă adormită doar câte un chip este zărit luptându-se cu ploaia. Roțile se îndreaptă spre destinația obișnuită unde nu mai regăsim propria persoană de altădată. Câteva urechi ascultă vorbele pentru a înțelege ceea ce vreau să audă. Din corul vesel de altădată au rămas doar câteva șoapte care inventează povești provenite din dragul unei bârfe matinale. Parcă le-am zâmbi și le-am transmite indiferența numai că lumea în zilele noastre nu se mai schimba în bine. Între gânduri și peisaje orașul se destăinuie ascunzând vorbe care nu ne mai spun ceva. Totuși zâmbim ca și cum obligația va avea obștescul ei final. În nebunia profesionala tensiunea este normală și inima bate în mod obișnuit fără a mai șopti un nume. Desprinzandu-ne din banal ne întoarcem cu gânduri de mustrare și încă neadormiti de parșivitatea obișnuită. Rar întâlnim un zâmbet sau o glumă printre umblatoare. Un copil chiar plânge pentru ca mama lui să-l ia puternic pentru a-l așeza pe un scaun. Stropii de ploaie revin întocmai pentru a se opri și în vâltoarea unui hypermarket prețurile produselor cresc asemenea unui Făt Frumos transformat în zmeu. Nimeni nu pare deranjat de scumpiri atât timp cât cărucioarele sunt încă pline. Stropii de ploaie par să se calmeze și razele soarelui au în sfârșit câștig de cauză. În cele din urmă senzația liniștii ne cuprinde și hainele le schimbăm pe un tărâm familiar cu o întrebare găsită întâmplător “ce ai făcut tu pentru tine astăzi?”. Răspunsul încă întârzie să apară tocmai în momentele în care norii se luptă cu o firavă rază de soare care vrea să mai iasă la suprafață. Împlinirea pare că este un cuvânt străin și doar indiferența conduce tărâmul unde oamenii se grăbesc acasă doar pentru a sta. Câteva nemulțumiri străine încă mai bântuie și lipsa de așteptările de bine pare că trece în umbra preocupărilor noastre. Doar păsările ne amintesc că în lumea noastră nu totul este grabă, stres, frustrare sau nemulțumire. O palidă nostalgie izvorâta dintr-o poză demult uitată sau un mesaj vechi ne demonstrează încă o dată că totul este trecător. În rest sunt doar mulți oameni goi și numeroase vorbe pustii.
Sensibilități 