În vremurile prezente este nevoie ca să fugim de fiecare dată când putem din vâltoarea a tot ceea ce este viu și să ne întoarcem în natură. Parcă simțim o chemare a liniștii profunde unde singurul zgomot este un lătrat al unui câine care devine din ce în ce mai rar. Păsările, prin ciripitul lor ne aplaudă alegerea întrecându-se fiecare între ele prin cântece diverse. Sufletul nostru se deschide în fața acestui spectacol și doar câte un troznit al unor crengi înfățișează și o altă prezență neidentificată în acest peisaj. Copacii, sub diferite forme se înclină în fața pașilor noștri părând că deja vorbesc limba sufletului nostru. Un drum ivit în față parcă scoate în evidență lumea de astăzi, mai întortocheata și alunecând fără vreo oprire intenționată. Frunzele de pe marginea drumului aduc aminte de toamna unei existențe umane care se înfățișează ca fiind tot mai îndepărtată. Undeva ascuns, printre câteva crengi Soarele vrea ca să-și facă simțită prezența trimițând câteva raze de soare timide. Pe măsură ce ne apropiem de fumurile unor case dansul fulgilor de zăpadă, pornit de dimineață pare doar o amintire tristă a unei ierni a sufletului nostru. Totuși este perioada anului în care iarna vrea ca să plece fără vreo urmă și primăvara timid se apropie de pământurile noastre. Ghioceii deja cunosc bătălia și și-au scos demult deja căpșoarele din pământ anunțând că este vremea noilor începuturi. Deja vedem din ce în ce mai multe blocuri și o ultimă privire trimisă în spate mulțumește naturii pentru primirea de fiecare dată cu brațele deschise. Zgomotul mașinilor și pașii din ce în ce mai grei umani acoperă liniștea, însă sufletul nostru a rămas încă în mireasma ciripitului păsărilor, a plecăciunii copacilor și a măreției panteismului. Poate așa ne hrănim cel puțin în tumultul vieții cotidiene mai mult din partea spirituală decât cu aceea rațională.
Sensibilități 