O poveste minoră

Este o poveste minoră, banală și totuși umană. O poveste a unui om oarecare și neobservată și nesimtita de alți oameni.
Un om care la naștere primește în dar, înainte de toate celelalte lucruri, două cadouri: partea senzorială și partea rațională. Inima și sufletul pornesc în călătoria omului prin viață. Inima este nouă, dar sufletul are amintirile unei alte inimi, provenite din altă viață fizică. Călătoria lor, încă din primele zile, nu are parte rațională predominantă. De aici pornește mirarea, curiozitatea și mai ales zâmbetul sincer. Inima este deschisă și naivă, iar sufletul o însoțește în această frumoasă inocență. Pe măsură ce timpul trece, măsurat de la răsăritul soarelui la apus, de la un an la altul, caută și alte inimi asemănătoare. Măria sa Timpul, demonstrează dacă inimile erau destinate de a rămâne mai mult timp sau sunt doar întâlniri efemere. În ultimul aspect inima se frânge, se dezintegreaza în mii de bucăți, iar partea rațională intervine, interzicand cautarea unei alte inimi. Sufletul, un optimist incurabil, convinge inima, încă o dată și încă o dată, să nu-și oprească drumul ci să continue căutarea altui suflet asemănător. Așa s-a născut astfel speranța omului. Totuși cicatricile inimii, inmagazinate în urma întâlnirii, cu inimi nedemne sau nedestinate ei, acoperă tot mai mult inima. Sufletul curăță, din ce în ce mai mult, praful de pe ea, împotriva voinței rațiunii. Cele mai norocoase inimi, găsesc alte inimi și se unesc cu ele pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Frangandu-se de atâtea ori, sufletul nu renunță și rationalul pierde de cele mai multe ori lupta.
Inima, pentru cei care au grijă de ea, nu are o vârstă măsurată în ani și din acest motiv nu putem spune că este bătrână sau tânără. Dacă am hranit-o cu oameni și lucruri frumoase ea este veșnic tânără. Poate, de cele mai multe ori ea, reține frumosul din oameni, neamintindu-și părțile negative. Aceasta este problema rationalului, de a inmagazina și aceste aspecte, pe care câteodată este bine și ca inima și sufletul să le cunoască.
Ajungând la sfârșitul vieții de pe pământ, inima va ține minte doar ceea ce a fost frumos, însoțită de suflet și rationalul va duce până acolo, părțile care ar fi putut să fie îmbunătățite. Așa se naște regretul și frustrarea. Pe măsură ce inima își începe odihna fizică sufletul o ia, dacă a rămas, sănătoasă, și o duce în călătoria fizică a altui om.
Ar fi nevoie și de recomandat ca, încă din timpul vieții noastre, să avem grijă de inimă și de suflet, dar și să luăm câteodată în considerare sfaturile părțile raționale. Nu din alt motiv, dar o singură viață fizică avem și depinde de fiecare dintre noi, dacă avem o inimă frumoasă și un suflet veșnic tânăr. Așa că hai să avem grijă de ele pentru a avea o viață mai dragalasa! Poate așa devenim și noi puțin mai buni cu noi înșine și cu celelalte persoane. Oricum fiecare om are povestea lui și este încă în desfășurare și nu știm încă finalul ei..Sper să nu aflăm aceste rânduri prea târziu..