Astăzi eram într-un câmp deschis discutând cu gândurile și senzațiile mele cotidiene. Conversația mea interioară a fost întreruptă de un zgomot asurzitor. A trecut primul avion de transport militar urmat de un alt avion și un alt avion. În acele momente parcă zgomotul din jur s-a oprit preț de câteva secunde în care se citea în ochii privitorilor o teamă. Un conflict prezent doar în mass-media parcă atingea prima parte a sa palpabilă.
Un exercițiu al imaginației și-a făcut inevitabil prezenta în realitatea curentă și aparent banală. Un cer care acum pare neperturbat de toate aceste trăiri și o atmosferă aparentă de liniște care să nu anunțe că această seară este ultima seară de pace. Așa cum ziua de 21 martie a anului 2020 era ultima zi de dinaintea completării unei adeverințe de a ieși din casă. Era și atunci ca și acum o seară obișnuită din luna martie care cuprindea liniștea dinaintea furtunii. Continuând exercițiul imaginației să presupunem că am știi totuși că mâine va fi prima zi în care se va auzi pentru prima dată sunetul alarmei aeriene care ne îndeamnă ca să ne îndreptăm spre un adăpost subteran. În drumul nostru spre buncăr am vedea primele aripi metalice și am auzi un sunet care se apropie tot mai mult cu fiecare bombă de locul unde ne adăpostim. Sunetele fricii și a panicii ne-ar cuprinde încet până ajung ca să ne sugrume de toate senzațiile noastre optimiste. Am căuta oamenii apropiați din priviri ca să-i vedem și simți teferi și nevătămați. Ne-am aminti în acel moment că în drumul fricii noastre spre adăpost am lăsat o ultimă carte citită cu un semn la pagina rămasă, o ultimă oală de ciorbă pusă în frigider și o ultimă melodie ascultată uitată la un televizor. O ultimă știre auzită, o ultimă glumă spusă în treacăt sau un ultim cuvânt urât spus. Poate că am mai auzi în fundal ultima jignire adusă unui om sau ultimul nostru strigăt. Acolo în adăpost nu vor conta hainele noastre și nici grosimea portofelului sau corpul nostru gras sau slab. Va conta doar viața noastră și a celor dragi sau hrana minimă care ne va ajuta ca să supraviețuim.
Dacă eventual credem că acest exercițiu de imaginație este o prostie sau o nebunie este suficient ca să ne uităm la faptul că în România vor veni armate NATO și că emigranții ucrainieni au ajuns din ce în ce mai aproape de noi. La mai puțin de cincizeci de kilometri distanță de granița nordică a României această stare de frică de moarte este prezentă tot timpul și că oamenii au fugit de ea așa cum dacă se adeverește exercițiul de imaginație o vom face și noi într-o zi.
Aceste rânduri nu au rolul de a amplifica o stare de frică de război care este foarte prezentă în rândurile locuitorilor din România. Semnificația lor o găsim în conștientizarea unui război care este acum mai aproape ca niciodată de ani de zile de granița României și de iubirea a tot ceea ce trăim acum pentru că s-ar putea ca să fie ultimele dați în care avem această șansă. Fără a fi clarvăzători este suficient dacă învățăm de acum ca să-i iubim pe ceilalți oameni pentru că dacă exercițiul de imaginație se adeverește vom avea nevoie mai mult decât oricând ca să fim uniți și altruiști. Astăzi, mâine sau când și dacă va fi un război să ne găsească ca iubind viața și urand moartea. Poate așa învățăm ca să devenim mai buni față de propria persoană și față de ceilalți oameni.
Sensibilități 