Mobilizarea generală din România în privința ucrainenilor este demnă de toată lauda. Valurile de oameni care donează haine, mâncare, case și tot ceea ce au nevoie emigranții pentru a avea strictul necesar. Organizațiile de voluntariat depun eforturi altruiste în vederea ajutorării oamenilor fugiți cu doar ceea ce au putut lua în grabă de frica gloanțelor, a bombelor și a ciumei roșii. Rușii au devenit încă din ziua de joi răul absolut și cei mai urâți oameni din lume. În acest sens se aliniază oamenii din România și în urma imaginilor războiului din mass-media precum și a oamenilor înspăimântați fugiți de valul morții.
Totuși este caracterul paradoxal al oamenilor din România care iubesc străinii și sunt individualizati față de ceilalți locuitorii din România. Dacă putem face rău unui om din țara noastră ajungem să-l facem fără ca nici măcar să nu conștientizăm partea negativă. Chiar folosim expresia “am făcut-o spre binele lui” pentru a ne disculpa. Parsivitatea, barfa și invidia le punem la loc de cinste, dar în privința străinilor manifestam cele mai frumoase și admirabile sentimente. Atunci ca să ne întrebăm, poate retoric, de ce lor le manifestam aceste sentimente și nouă nu ne facem bine și râdem de răul făcut celorlalți oameni. Dăm vina pe oamenii politici sau pe condițiile stresante ale vieții în goana noastră după avere și obiecte, dar nu reușim să facem bine și locuitorilor din România fără a avea un interes. Dacă ajutăm pe cineva din altruism ajunge imediat aceea persoana sau noi la rândul nostru să ne întrebăm ce urmărește acea persoană. De parcă altruismul se cumpără cu bani sau alte aspecte. Așa suntem noi până la urmă capabili de a urâ locuitorii din România și de a iubi străinii așa cum spunea marele poet Grigore Vieru. Mai mult nici că am putea înțelege din această poveste…
Sensibilități 