Într-o dimineață blândă, lină, ce învăluie ținutul, s-a trezit din adormire toată suflarea ce cuprinde. Într-o liniște crescândă se aud câteva glasuri, mugete și behaind despre cele trecătoare, lumești fiind precum se întâmplă. Firele de iarbă renasc dintr-o adormire cruntă de cum simt raze de soare. Misterul alb cere a nu distinge viața și tot ceea ce vietuieste se aude și se simte. Firicelele de iarbă însă, sunt și ele deranjate de opt labute simple însoțite de două codițe, care încep a cerceta, după aromă, după gust, hrana inimii lor și a stomacului alin. Pesemne că două oase, invelite și cu carne, tocmai pe acolo și-au făcut drum prin mirosul lor parșiv. Bieții câini știau misterul, dar tot erau imbatati de iluzia foamei crunte care i-a ademenit câțiva metri, tocmai aici în acest ținut. Tot spectacolul, fireste, era observat de sus, de pe o creangă veche și de două innaripate, guralive, barfitoare, care radeau cu foc și ele de câini noștri blanzi, dar cu poftă de un prânz. Câteva grăunțe vechi, înghețate și amarate le-au fost lor toată gustarea de aseară precum simt. Miezurile unei paini le-au fost luate crunt de câteva ciori mai hade. Furnicile și alte insecte știau de a lor pândă mai perfidă și se ascundeau navalnic sub firicilele de iarbă plapande. Pesemne aveau spioni, ascunși pe undeva strategic, și glasurile croncanitoare le dădeau de gol mai simplu.
În această vreme însă, tot bazându-se pe aromă, mai mult o iluzie crunta, boturile lor semete ale câinilor noștri, tot adulmecau în neștire, când în stânga, când în dreapta. Taina începe să se dezlege, tot treptat și tot mai lin, dar nu mare le-a fost mirarea, când toată adulmecarea le-a fost oprită de un gard. Începuseră cearta dură, de la marait la latratul crunt, dar gardul nu voia nici gând să le facă loc spre zona unde stăteau tolanite într-o oală cenușie, două oase, mari și pline cu o carne tot mai bună pentru doi câini simpli.
Poate au strigat și câinii, cele două păsări au urlat tare, furnicile tot mai tare, dar omul, stăpân al oaselor cu carne, nu le-a înțeles grairea. Nu mare le-a fost mirarea, doar amară și chiar tristă, când omul a consumat carnea și oasele au servit unui gunoi care zace și acum poate, cu parfum de balegar.
De morală nu avem vorbe ci poate doar o constatare. Ca și oamenii pesemne, dacă ar fi pus mână de la mână, acum povesteau, și acestor rânduri sigur, despre un ospăț pe cinste, unde au fost doi câini, două păsări și furnicile împreună. Așa să-i fie de bine și sătul este desigur doar unui domn balegar care își are rostul lui, de a infrumuseta văzduhul cu putoarea lui drăguță. Să fie și aceste rânduri pentru cine vrea să învețe că împreună suntem unul care poate să se lupte cu tot ceea ce este în cale, gard, o limbă străină amară și poate puțină muncă.
Sensibilități 