Mama

Nu băgăm de seamă importanța mamei în viața noastră. Este normal să facă mâncare și curățenie. Atunci când ne întreabă despre ceea ce facem credem că ne stresează și din instinct deranjați întrebăm “dar ce mă tot întrebi?”. Ea nu zice nimic și se retrage în colțul ei. Poate și plânge, dar nu vom știi niciodată despre lacrimile ei. Chiar și atunci când trebuia să ne facem temele sau să învățăm pentru școală tot acolo a fost lângă noi. În momentele în care eram cei mai obraznici tot găseam pachețelul dimineața pregătit. Ea a cărei supărări nu le știam niciodată și ne felicita sincer pentru fiecare reușită. A știu tot neamul că băiatul ei a luat bacalaureatul sau că a intrat la facultate. Dacă se întâmplă să avem copii știm doar atunci prin câte greutăți a trecut o mamă. Femeile care devin mame știu bucuria faptului de a fi însărcinată, a primului semn de viață din burtă și a primului plâns. A faptului de a se preocupa de fiecare plâns, bucuria primului zâmbet sau primii pași în lume. Doar atunci când văd că o viață depinde de ele conștientizează de fapt despre ceea ce înseamnă să fi mamă. Tații poate sunt mai ocupați pentru a-și face planuri dacă este băiat pentru când va fi mai mare și participa mai puțin la creșterea lui sau dacă este fetiță. În schimb noi care nu avem copii și poate nici nu o să avem suportăm cu greu întrebarea “dar tu ce mai aștepți ca să ai copii?” Neștiind ce să răspundem ne uităm la mama noastră a cărei par albește și ridurile se înmulțesc și tot tânără vrem să o vedem. Numai că ea, mama nu mai este tânără. Așa cum anii au trecut peste noi așa au trecut și peste ea și durerile se înmulțesc pe zi ce trece. Când are o suferință vrem noi ca să o alinăm. Durerea dacă o cuprinde vrem noi, așa cum ne-a luat ea când am fost copii, să i-o luăm. Plânge când uităm că ne-a cerut bani și trebuia să ne dea înapoi. Mergem la farmacie noi de data aceasta ca să-i luăm medicamente când este bolnava. O ducem la urgență și spunem toate rugăciunile ca ea să fie bine. Parcă a lipsit ceva când a fost internată în spital și-i duceam ceea ce avem nevoie. Noi o visăm moartă noaptea și izbucnim într-un plâns durându-ne tot corpul. Ne trezim șocați și ea se preocupă de lucruri banale. O luăm în brațe și o sarutam pe cap și ea nu știe de ce. Nu suntem obișnuiți să ne îmbrățișam și de data aceasta am îmbrățișat-o. A vărsat o lacrimă și a plecat spre somn. Așa sunt mamele de fapt așteaptă prea puțin de la noi și ne dau totul. Într-una din rarele duminici în care am fost la slujba de duminică preotul asemuia iubirea lui Dumnezeu față de oameni cu iubirea mamei față de copilul ei. Necondiționată, în fiecare moment și care este de prețuit și de multe ori neinteleasa de noi numai atunci când avem copii. Așa că dragi oameni haideți să ne apreciem și iubim mamele atât timp cât le avem. Nu știm niciodată cine va muri primul, dar în orice caz lipsa lor lasă un gol care nu se umple niciodată. Dacă lipsește mama o zi se simte în viața noastră, dar dacă ar lipsi pentru eternitate? Multă sănătate tuturor mamelor din lume și iubire și apreciere din partea copiilor lor.