Dacă … de Rudyard Kipling


De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea

În jurul tău, şi spun că’i vina ta;

De crezi în tine, chiar când omenirea

Nu crede, dar să’i crezi şi ei cumva;

S’aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;

Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;

Să nu răspunzi la ură tot cu ură,

Dar nici prea bun să pari, nici prea ‘nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;

De poţi gândi – dar nu’ţi faci gândul ţel;

De ‘ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul

Tratând pe’aceşti doi impostori la fel;

De rabzi să vezi cum spusa ta’i sucită

De pişicher, să’l prindă’n laţ pe prost;

Când munca vieţii tale, năruită,

Cu scule obosite-o faci ce’a fost;

De poţi să strângi agonisita toată

Grămadă, şi s’o joci pe un singur zar,

Să pierzi, şi iar să ‘ncepi ca ‘ntâia dată,

Iar c’ai pierdut – niciun cuvânt măcar;

De poţi sili nerv, inimă şi vână

Să te slujească după ce’au apus,

Şi piept să ţii când nu mai e stăpână

Decât Voinţa, ce le strigă “Sus!”

De poţi rămâne tu în marea gloată;

Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;

Duşman, om drag, răni să nu te poată;

De toţi să’ţi pese, dar de nimeni prea;

De poţi prin clipa cea neiertătoare

Să treci şi s’o încerci gonind mereu,

Al tău va fi Pământul ăsta mare,

Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: