De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că’i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să’i crezi şi ei cumva;
S’aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea ‘nţelept;
De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu’ţi faci gândul ţel;
De ‘ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe’aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta’i sucită
De pişicher, să’l prindă’n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce’a fost;
De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s’o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să ‘ncepi ca ‘ntâia dată,
Iar c’ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce’au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă “Sus!”
De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să’ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s’o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!
Sensibilități 