Cum ar fi ca după ce ducem o viață normală într-o zi să auzim în depărtare bombe și explozii? Tot ceea ce am cunoscut până acum să piară printr-un simplu anunț că războiul se apropie și că trebuie ca să ascundem în pivnițe ca să nu murim. Pe aceia dragi sau cunoștiințe să-i căutăm pe whatsapp , Facebook sau la telefon dacă au supraviețuit exploziei sau dacă au plecat în zonele ferite de război. Lumea noastră să piară printre degetele noastre și să ne fie teamă de alarmele aeriene când mergem la cumpărături. Atunci când ne întoarcem acasă să vedem o gaură imensă în blocul nostru căutând alarmați și speriați ca aceia dragi să nu fi murit printre dărâmături. Locul de muncă să para un loc al fricii și terorii fără vorbe și la orizont să fie o amenințare a unui seceri și a unui ciocan care să lovească oamenii în sufletul și gândirea lor proprie. Un tăvălug care înghite orice formă de umanitate și de primăvară a gândurilor și singura speranță este de a supraviețui pe un o perioadă nedefinita. Achiziționarea hranei și a apei să fie singura preocupare a noastră cu puțini bănuții pe care-i tot numărăm și se împuținează pe zi ce trece. Pentru toate aceste trăiri ale noastre ne-am urâ conducătorii pentru că nu au luptat mai mult pentru pace. Tinerii ar începe ca să plece cu armele în mână pe un drum presărat cu moarte de pe care nu știm dacă se vor mai întoarce. Lacrimile femeilor, copiilor și bătrânilor vor însoți drumul lor spre un cumplit Iad. De departe se va auzi “aduceți-ne viața și pacea înapoi” și ei se vor îmbarca spre drumul fără o posibilă întoarcere.
Oare dacă s-ar întâmpla toate acestea în România unde trăim noi am mai pune atât de multe glume și mișto-uri despre război și Rusia? Poate că oamenii cu bun simț ar cădea în genunchi tocmai ca aceste femei din Ucraina din poză care se roagă bunului Dumnezeu ca pacea și viața să triumfe la o temperatură de sub zero grade pe un asfalt dur. Până la ora 11 dimineața de la ora 5,30 de dimineață au murit opt oameni și alți nouă oameni au fost răniți și numărătoarea oamenilor afectați continuă. Tancurile sunt în Harkov deja și huruitul lor anunță noi victime pentru ucrainieni. În zare de acolo se văd câțiva români cu telefoanele în mână care râd de Putin, război și tot ceea ce înseamnă el. O umbră a unui război care învăluie văzduhul romanesc. Mai este ceva de râs acum când în Ucraina mor oameni și totul se întâmplă în zona nordică a țării învecinate României? Sau și viața și moartea devin subiecte de caterincă?
Sensibilități 
Cine a citit și a fost în bătălii lung dezbătute… știe deja. Suntem în ziua de azi datori să nu repetăm greșelile trecutului. Și tot învățăm și citim și nimeni nu pricepe. La nivel macro nu avem nevoie de război. Pământul nu are nevoie de război și totuși iar interesele mici. O Doamne că nu mai se liniștesc odată. Vine primăvara și ar trebui să fie deja curat, vioi și soare.
LikeLiked by 1 person
Războaiele, precum știți, sunt decise în birouri și puse în practică de soldați care tot din oameni simpli provin. Dacă am fi învățat din războaie, cel puțin din Al doilea război mondial, secolul XX nu ar fi fost cel mai sângeros secol din istorie. Crezând că lumea fiind în perioada cea mai dezvoltată a ei uită de invidie, putere sau ură este de a ne da seama că oamenii din birouri nu au uitat de acestea de când există lumea ci i-au găsit o formă mai atroce. Personal cred că lumea în orice condiții s-a adaptat și că orice s-ar întâmpla nu ar trebui să uităm să ne bucurăm de ghiocei, ciripitul păsărilor, culoarea verde a naturii, muguri și flori. Nu cred că ne folosește la nimic bun să ne gândim la război ci mai mult să ne apreciem viața așa cum este având în vedere că “cum ar fi?” nu s-a întâmplat încă și nici nu sunt semne clare, în afară de manipulare că se va întâmpla curând. Zic și eu 😊
LikeLike