“Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: “Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea care-ți place”.
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-”Dă-mi și mie din culoarea ta verde atat de frumoasă!” Iarba a refuzat-o înțepată.
A rugat atunci brândușa elegantă să-i dea culoarea portocalie, dar nici ea nu a vrut. A întrebat apoi vioreaua dacă nu îi dă culoarea albăstruie, însă ea a tratat-o cu raceală.
Narcisa, prea fermecată de propria frumusețe, nu a vrut să-i dea culoarea galbenă, iar zambila cea bogată a refuzat cu zgârcenie să-i dea culoarea roz. Nicio plantă nu asculta rugămintea zăpezii.
Tristă și amărâtă, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului care stătea mai umil, cu capul plecat și îi spune și lui necazul:
- ”Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa.
Toate mă alungă și își bat joc de mine!”
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus: – ”Dacă-ți place albul meu, îl împart bucuros cu tine.”
Zăpada primi cu mulțumire darul și de atunci, ea poartă veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.” - Autor: Prof. Ion Ghinoiu
Sursa: Internet
Sensibilități 