
Întotdeauna o partidă de fotbal care se desfășoară între Liverpool și Real Madrid are un afiș demn de luat în seamă. În afara istoriei grandioase a celor două echipe este și repetarea confruntării dintre ultimele finaliste ale “Champions League”. Cum Liverpool a fost învinsă în finala competiției din sezonul trecut nu era un loc mai potrivit pentru răzbunarea cormoranilor ca “Anfield Road”. Un stadion magic care a cunoscut atâtea reveniri spectaculoase ale echipei gazdă. Primele 21 de minute au început exact pe acest plan cu golurile lui Nunez și Salah, ultimul la o greșeală incredibilă a portarului oaspeților, Thibaut Courtois. Toate echipele cu un dezavantaj de două goluri pe “Anfield Road ” pregăteau, conform vorbei populare sacul de încasat goluri și prin urmare umilința Madridului ar fi fost desăvârșită. Numai că nu a fost cazul partidei de aseară argumentând din nou afirmația conform căreia Real Madrid are o relație specială cu “Champions League “. Rănită în orgoliu a început să lovească de două ori până la pauză prin Vinicius Jr. După pauză însă monstrul blanco a lovită încă de trei ori prin Eder Militao și de două ori prin Karim Benzema. Preț de o repriză nu a mai contat că în “La Liga” se află la opt puncte în spatele marii rivale, FC Barcelona sau că s-ar putea să fie ultimul sezon a lui Carlo Ancelotii pe banca “Los Blancos”. Într-un anume fel a continuat nu numai relația specială a Madridului cu competiția ci și povestea imposibilului care a devenit posibil sau “Si! Se puede” din sezonul miracolelor de anul trecut competițional. În orice caz, în continuarea manșei retur ar trebui să ne gândim că și calificarea lui Real Madrid spre sferturile de finală este aproape împlinită numai că atât echipa spaniolă cât și Liverpool au un orgoliu care odată rănit este de nestăvilit. Cel puțin în returul partidei dacă pare derizoriu să vorbim despre o răsturnare spectaculoasă din partea echipei Liverpool a calificării în sferturile de finală cel puțin spectacolul pe “Santiago Bernabeu” nu va lipsi. Dacă însă Real Madrid poate repeta încă o dată sezonul miracolelor de anul trecut este încă devreme de a afirma, dar un lucru este cert. Echipa “Los Blancos” va avea și în sezonul acesta de “Champions League ” un cuvânt greu de spus. Până unde ajunge uraganul Real Madrid va rămâne de văzut. Oricum sunt și alte taifunuri în competiție ca Bayern München sau Paris Saint Germain, Manchester City sau alte echipe care pot produce surprize. Poate și de aceea iubim fotbalul pentru că și aseară pe Anfield Road s-au respectat citatele motivaționale “să-mi spui cât de sus ești ca să-ți spun cât de sus te poți înalța ” sau câteodată și invers în privința căderii de pe cele mai înalte culmi.