Știi…


De multe ori am văzut copii care într-o pauză trebuia să-i despart pentru că se băteau și după o pauză sau două erau cei mai buni prieteni. Spuneau ceea ce aveau de spus și râdeau sau discutau ca înainte de ceartă. În schimb am văzut adulți care dintr-o prostie se certau și nu-și vorbeau ani de zile. Prietenia o aruncau la gunoi spunând tuturor relele celuilalt și vânzând toate secretele. Nici nu mai ținea cont cine era acela cui spuneau atât timp cât hrănea frustrarea sau orgoliul. Comunicarea nu mai exista când se întâlneau întâmplător pentru că spuneau că nu mai au ce să-și spună. Copiii nu țin cont de bani, case sau mașini scumpe în schimb adulții parcă împart în aceste categorii oamenii cunoscuți și mai ales necunoscuți. Câți oameni frumoși nu am mai cunoscut pentru că am dat crezare bârfelor sau invidiei? Zeci sau chiar sute, dar nu mai sta nimeni să-i numere. Câte iubiri nu și-au găsit împlinirea pentru că am ascultat de frica refuzului, frustrarea sau bârfa unui prieten? Zece cel puțin au fost, dar cine le mai simte acum. În schimb copiii iubesc sincer și nu se gândesc la vorbele altora când doresc să se împrietenească sau să iubească. Așa că întreb și eu retoric de ce distrugem noi, adulții lumea copiilor cu frustrările, bârfele și invidia noastră și nu-i lăsăm în modul lor inocent să-și dezvolte personalitatea? Un copil nu trebuie să-și dorească să se maturizeze sau să fie plin de stereotipuri sau prejudecăți. Pentru că nu este un obiect inert deservit pentru tot ceea ce nu am fost sau nu am avut noi. Un copil este un individ cu propriile dorințe, vise și idealuri și noi adulții de multe ori le stricam lumea. Noi, adulții care uitând să fim copii nu ne mai jucăm, nici nu mai iertăm, nici nu iubim sincer și necondiționat și ne facem prietenii în funcție de interese sau lipsuri emoționale. Când tocmai cea mai mare lipsă a noastră este gingășia și inocența copilăriei de a descoperi lucruri, de a ne bucura de ele și de a iubi viața. Ne plângem apoi că nu avem timp să trăim căutând să cumpărăm bucuria vieții. Ea, viața al cărei contract cu ea se poate rezilia oricând unilateral și nici măcar nu ne dăm seama nici când și nici unde. Copiii trăiesc clipa și noi adulții zilele până în week-end și de luni până vineri pentru ca ciclul să fie întrerupt de concedii și Sărbătorile Creștine când facem curățenie săptămâni întregi doar pentru a se face mizerie. Iubim oamenii doar două zile pe an în luna februarie și ne pasă de o gură a lumii mai frustrata decât noi. Căutăm să arătăm bine prin sport încercând diete miraculoase care mai mult ne îngrașă și tratam mai mult decât prevenim bolile. Și atunci cine sunt superiori: copiii sau adulții? Eu votez pentru copii cu condiția să nu fie stricați de adulți.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: