A fost odată un val ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare. Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii, o săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea şi-o implora să vină după el. O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei şi astfel o surpa pe nesimţite până când, într-o zi, ea a ţipat, complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre pe fundul mării. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă.
MORALA:
Așa sunt și unii oameni. După ce obțin un suflet pe care și-l doresc enorm, în loc să rămână și să se bucure de ceea ce au obținut, pleacă fără să privească în urma în căutarea altuia. Și atunci când pleacă fac tot ce le sta în putință să le arate celor părăsiți că ei sunt vinovați. Găsesc mereu motive să-i convingă că este vina lor că nu au rămas stânci…
Uneori egoismul din noi nu ne lasă să recunoaștem că am greșit, să încercăm să ascultăm, să comunicăm, să înțelegem pe cel de langă noi!
Oriunde în lume vă aflați…să fiți sănătoși…să iubiți și să fiți iubiți! ❤
Preluare internet
Gânduri libere 
Lasă un comentariu