Din cutia cu amintiri: Pățania din ziua de luni


Ieri dimineață mergeam liniștit spre locul de muncă când am auzit un zgomot. Când m-am uitat în spate explodau oamenii de la prea multă iubire în inimile lor. Revenindu-mi și mergând mai departe am observat oameni lipiți de papucii persoanelor feminine. Erau de a dreptul căzuți lați în fața lor și sărutau pământul pe unde au călcat partenerele lor. După perioada de muncă era aproape ca să mă lovească cineva cu un bocanc în cap. Erau oamenii care se începeau ca să se ridice de la Pământ pentru a pluti printre nori. Deranjat de această lovitură m-am deplasat mai repede spre stația de autobuz. Aici era un miros ciudat datorită vorbelor dulci ale unui cuplu care-și ura iubire eternă. În momentul în care m-am urcat în autobuz un sunet mieros venea din spatele mijlocului de transport. Zburau fluturașii din stomac a unor persoane care se sărutau. A fost nevoie ca pompierii să intervină pentru că se sărutau cu foc. După ce focul a fost stins și pășind agale spre casă am fost lovit de atenția și respectul unei femei către bărbatul ei. Am observat atunci pe cer o pasăre rară, frumoasă cum nu am mai văzut până atunci în aceste locuri. Era Fidelitatea îndrăgostiților pe care i-am întâlnit pe drumul meu. Într-un magazin pe un raft, printre produse, am găsit la ofertă iubirea eternă cu termen de valabilitate timp de trei luni. Satul de amorezi și amoreze și urcând pe străzile blocului unde locuiesc am observat o bătrână obosită și ramolita. Din vorbă în vorbă mi-am dat seama că se numea Autenticitatea oamenilor. Dornic de a evada din grijile zilnice am preferat ca să plec departe de viața înconjurătoare în Lumea viselor însoțit de un moș pe nume Ene.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: