Dacă aș fi un cântec m-aș fi născut pe un portativ din sufletul și gândurile unui compozitor. Dintre atâtea note muzicale aș fi apărut și eu în lumea aceasta întocmai ca un cântec al vieții. Poate că aș fi fost un cântec vesel și aș fi bucurat mii de oameni sau doar un cântec trist ale cărui versuri oamenii l-ar fi înțeles mai bine și aș fi alinat și sufletul lor. Dacă eram un cântec de petrecere știam ca să dansez din șolduri sau poate chiar și din buric câteodată. Mă odihneam adesea printre pahare și oamenii s-ar fi simțit mai bine după ce mă auzeau pe mine. Poate că aș fi ajuns în sălile de concerte vestite și mă cânta o orchestră întreagă întocmai pentru ca spectatorii să mă aplaude și în cor să mă laude cu urale. Călătoriile în lumea întreaga sau casele în care oameni m-ar fi ascultat le-aș fi cunoscut fără regrete. Poposeam adesea printre instrumente și făceam ca o poezie să renască întocmai ca un râu lin primăvara după ce zăpada se topește sau eram mare involburata în timpul unei furtuni puternice. La școală aș fi fost cântat de elevi și dus de valul criticilor întocmai pentru a fi cunoscut și înțeles, mai repede sau mai încet, asemenea firii mele de pe portativ născut din penita unui compozitor.
Cum nu sunt însă niciun cântec și nici măcar ceva de fredonat mă mulțumesc că imaginația și sensibilitatea mă poartă mai ales prin locurile în care nu am umblat încă. Dacă ajung să încânt pe cineva este pentru că nu știu ca să impresionez lumea decât prin ceea ce mai sunt. Un visător naiv și prea sensibil care așterne gândurile sale în mod simplu și firesc aici pe o pagină a sa așa cum poate și mai știe. Nu caut nici aprecieri sau laude căci cred și sper că viața mă învață cu fiecare cuvânt pe care-l aștern să fiu un neștiutor al ei și ca să aștept miracole în fiecare zi. Așa sunt eu și nu am ce să mai fac decât să scriu fix cum vin rândurile pe rând. Mai mult nu mă pricep și nici nu mai știu.
Sensibilități 