Cu această ocazie, a zilei de import a Sfântului Valentin mă gândesc oare câți oameni îndrăgostiți sunt și nu-și manifestă acest sentiment. Din cauza fricii de a fi refuzate așteaptă ca cealaltă persoană să-și dea seama sau să treacă sentimentul. Numai că există ceva respingător în privința persoanelor îndrăgostite. Acele persoane care fiind îndrăgostite încearcă să-și manifeste intențiile față de cealaltă persoană și este clar că persoana respectivă nu este interesată. Crezând că respectiva persoană este mai greu de abordat încep să insiste tot mai mult indiferent de refuzuri. Binenteles că persoana cealaltă va începe să simtă groază și practic să urască persoana așa zis îndrăgostită. Ceea ce este mai grav când o femeie devine insistenta față de un bărbat și indiferent de refuzuri nu renunță. Trăim în secolul XXI și acceptăm că și femeile pot fi vânătoare, dar este important să știe până unde să insiste. Mai mult intrăm și în categoria de “băgare în seamă ” la un mod suburban pentru a invoca în momentul trezirii interesului, ceea ce rar se întâmplă ideea de glumă. Oricât de avansată ar fi ideea feminismului și a femeii emancipate bărbatului nu ar trebui să i se ia în întregime masculinitatea și instinctul de vânător. De asemenea mai grav este când femeile sunt căsătorite cu acte în regulă și cu copii de liceu și intra în categoria de “băgare în seamă”, control, egoism și narcisism. Aceste femei la un moment dat tot ascund traume și o obrăznicie care depășește limita bunului simț și a respectului. Pentru a nu scrie că poartă verigheta mai mult pentru decor. Oricum drumurile noastre au devenit și teatrul unor astfel de spectacole ieftine și până la urmă chiar respingătoare.
Sensibilități 