Aș fi vrut

Aș fi vrut să fi trăit în alte vremuri, mai curate, și să fi fost pirat sau haiduc, am mai spus asta, sau măcar un nomad oarecare. Să mă poarte pânzele unei corăbii, un cal neobosit sau o căruță cu coviltir. Să mă poarte vânturile, gândurile și dorurile. Să mă lege ceva de nedezlegat de fiecare loc de popas. O privire, un sărut, un zâmbet. Un parfum de femeie. Să simt libertatea în iarba înrourată, strivită sub tălpile goale, sau în aerul proaspăt tras adânc în piept. Aș fi fost un vagabond. Nu un golan. Da, da, un vagabond. Să fii vagabond e o știință. Să fii golan nu-ți trebuie nimic. Minte nici atât. Cred, iertați-mi lipsa de modestie, că aș fi avut știința asta. A libertății. A trăitului sub soare și sub stele, a goanei nebune, a iubirii depline. Aș fi știut, cum știu și acum, că dacă nu iubești, nu trăiești. Aș fi fost și pasăre și vânt, și apă și pământ, și goană și popas, și muzică și dans, și drum și călător, și gheață și jar, și suflet și suspin, și catifea și spin, și gând, și cânt, și dor… Aș fi fost… cum sunt și acum, astăzi flacără și mâine scrum.
Trubadur prin Avalon