Din cutia cu amintiri: O zi memorabilă

Într-o zi cu mult timp în urmă am trăit un moment special. În condițiile de o înaltă împlinire spirituală cu ocazia zilei morților am ajuns într-un cimitir. La un moment dat am observat un bătrân. Era tăcut și avea un buchețel de flori în mână. Trist și abătut se afla în fața unei groape cu o cruce în față. Părea ca să vorbească ceva parcă nedeslușit pentru mine, dar parcă părea să prindă sens. La o cercetare mai amănunțită am observat că se afla în locul unde era înmormântată o femeie. Mi-a dat impresia că era consoarta sa care s-a grăbit să plece dintre cei vii. Avea o poză la care cu ochii plini de lacrimi contempla. În acele momente de înălțare spirituală mi-am dat seama că totuși iubirea există. Bătrânul cu ochii înlăcrimați demonstra că poate ca să existe o frumoasă poveste de iubire construită cu migală și fără a fi ruptă de moarte. O iubire, care chiar dacă a trecut timpul poate s-a transformat într-o prietenie, dar nu a urmat un divorț. Certurile au fost uitate ca și problemele aferente dintr-un cuplu. El și ea reprezintă simbolul cuplurilor care căutau ca să repare ceea ce era stricat în cuplul lor și nu să se arunce într-un divorț fără sens.

După ce a depus buchetelul de flori și momentele de contemplare bătrânul trist a început ca să-și numere pașii spre ieșire. Poate spre o singurătate morbida din care lipsește o persoană. Așa că în momentele în care vedem pe stradă un cuplu de oameni în vârstă ar fi frumos ca să-i admirăm pentru că, așa cu bine și rău, au știut ca să-și păstreze relația până la o asemenea vârstă. O căsătorie de 40 sau 50 de ani, în condițiile actuale este demnă de a fi pusă în rama. Un model demn de urmat în condițiile în care nemaigasind pasiune sau alte probleme nu preferăm ca să redescoperim sau reinventam cuplul ci doar semnăm actele de divorț fără ca să ne intereseze că sunt copii la mijloc și de suferințele lor.

Un bătrân care mi-a demonstrat că iubirea poate ca să existe și în momentele înainte ale vieții chiar dacă vremurile au fost mai grele. Într-un cuvânt sunt gesturile demne de o iubire de dincolo de moarte. Și atunci cum putem să spunem că nu mai există iubire când celălalt aflat printre vii are grijă de acela mort și după plecarea sa dintre cei vii?