Ca locuitori ai României avem multe prejudecăți și păreri generalizate despre multe profesii. Ca exemplu putem ca să afirmăm ceea ce mulți oameni cred despre cadrele didactice, fie că sunt educatori, învățători sau profesori. “Ce le trebuie tot măriri de salarii când nu fac nimic?” ar fi o părere generală a unor oameni. Mai mult sunt și profesori din cauza căruia este generalizată părerea de șpăgari. În acest sens este cazul profesorului de la un liceu din Luduș, județul Mureș, care lua șpagă din partea elevilor pentru ca elevii săi să promoveze clasa.
În acest sens vrem ca să luăm exemplul unui cadru didactic conștiincios care, chiar dacă lucrează numai 18 ore pe săptămână, nu primește decât foarte puține materiale didactice de la stat. Atunci din banii proprii cumpăra top-uri de hârtie pentru a face fișe de lucru, planșe și orice alte materiale didactice. Să nu credem că acestea se confecționează în câteva minute ci cer pentru a fi fabricate chiar și câteva ore în programul său liber. De asemenea este nevoie ca să se mai pregătească pentru fiecare lecție în parte exact ca un elev. Dacă dorește mijloace moderne va duce propriul laptop pentru că școala nu este dotată decât cu foarte puține laptop-uri. Pentru contestatarii cadrelor didactice ar fi recomandabil ca după pregătirea temeinică a unor lecții de către un cadru didactic să vedem din partea elevilor indolența, obrăznicia și justificările motivului pentru care nu învață. “Pe vremea mea erau într-adevăr profesori” este o vorbă populară. Numai că pe vremea lor profesorii puteau pedepsi obrăznicia elevilor prin absențe cu roșu în catalog, la trei absențe cu roșu se scădea media la purtare sau corecții fizice. Nu suntem adepții corecțiilor fizice, dar cel puțin atunci elevii și părinții mai aveau o conștiință și un respect adresat cadrelor didactice. De câte ori nu au fost profesori trași la răspundere de elevi în mod foarte obraznic și mai ales de părinți. “Copilul meu acasă știa lecția” sau “Copilul meu acasă nu se comporta așa” sunt vocile părinților. Poate că acasă părinții pot ca să pedepsească astfel un elev decât poate ca să o facă un profesor la școală. În cazul numai unei încurajări sincere sau a unei palme adresată elevului de către profesor urmează vizite de la părinții revoltați, inspectorat ca și comisie de constatare precum și din partea poliției. Pentru a nu mai menționa că pot ca să fie filmați oricând pentru a ajunge pe internet sau subiect pe la televiziuni. Să nu credem că apară cineva cadrele didactice în această situație. Nici o vorbă pomenita în mod altruist în acest sens.
Din toate aceste motive ar trebui ca să vedem dezamăgirea unui cadru didactic debutant în sistemul de învățământ românesc. Diferența de la cer la Pământ dintre ceea ce este pregătit un elev pe băncile facultății și realitatea din școli. Numai că să nu ne închipuim că totul este negativ în învățământ pentru că feedback-ul pozitiv primit din partea elevilor este mult mai deosebit decât acela din alte meserii. Să vedem elevii care se străduiesc și care își îmbunătățește dorința de a învăța nu are nume. Poate și statutul de cadru didactic rămas încă deosebit pentru unele persoane înaltă câteodată spiritul și motivația personală. Pentru a nu pomeni întâlnirea de peste ani când ajungem să fim menționați de foștii elevi în anumite situații de viață.
În rest în învățământ este corvoada hârtiilor, a statisticilor utile și inutile și câteodată satisfacția atingerii sufletelor și a gândurilor lor interioare. Poate că aceasta este cea mai importantă parte a învățământului distrus de online și anume curiozitatea încă existenta din partea unui număr tot mai scăzut de elevi. În vremurile tulburi parcă este nevoie ca să acordăm o importanță crescândă cadrelor didactice pentru că sunt de fapt și formatori de opinii. Inundați în hârtii este complicat ca să facă față pe toate fronturile mai ales dacă au o familie și copii.
Cam acesta ar fi în linii mari părerea și din partea aceea care nu este ascultată decât foarte puțin și anume a cadrelor didactice.
Sensibilități 