“Școala nu e parc de distracție.
Profesorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți profesori buni.
Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect…cu dat de greu.
Școala nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe “emisiunea” preferată.
Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții ca celor mici să le fie cald, ușor și bine. Să nu cumva să fie deranjați de vreo cerință care-i pune la treabă. Ba chiar indicat să le facem noi deja treaba pe jumătate și-apoi să continue ei ce mai e de continuat. Pe jumătate sau chiar pe de-a-ntregul, că, deh, se uită ei ca la spectacol și învăța. Că doar copiii din ziua de azi sunt muuult mai deștepți decât eram noi. Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Că ei se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimbă canalul….ăăă ecranul imediat. E concurență mare.
Dar binele copiilor stă în educația cu rigoare, cu bun-simț, cu provocări, uneori cu disconfort și dat de greu, cu responsabilitate și reguli nu totdeauna pe plac. Aș spune că tocmai acestea fac diferența.
Confruntarea cu sarcini, cu experiențe nu tocmai pe plac.
Sunt de-o viață alături de copii, împreună cu ei. Și cei mai înverșunați impotriva regulilor de bun simț, a provocărilor, a exigențelor, nu sunt de fapt copiii, ci adulții de lângă ei, care înțeleg greșit binele pentru ei în educație.
Toată aprecierea și recunoștința mea pentru părinții care înțeleg să-și lase copiii să mai dea de greu, să muncească, să se străduiască. Să învețe și singuri. Nu e o jertfă!”
Preluat de la Laura Gunesch – psiholog
De aici povestea începe în realitatea românească. Dacă elevul nu găsește orele profesorului distractive părintele muta odrasla la altă școală în căutare de distracție. Cum profesorul poate să fie stresat din cauza hârtiilor de completat și vorbește ironic sau la mișto cu elevul imediat părintele se prezintă la școală că odrasla este traumatizata. Pentru a nu spune ceea ce se întâmplă dacă profesorul da note prea mici cum este acuzat că se desființează clasele. Suntem astfel în perioada în care cerințele sunt greu de citit și dacă profesorul ar putea să rezolve și testele ar fi cel mai bun profesor agreat de elevi. Profesorii buni în primul rând sunt severi ceea ce folosește pe termen mediu și lung elevului, dar nu mai sunt agreați de părinți. Așa că școala nu este parc de distracții și nici profesorii nu ar trebui să fie marionetele părinților sau ale “Ministerului Educației, Cercetării și Inovării ” și nici cobaii oamenilor care nu au călcat niciodată într-o școală pentru a ține măcar o oră. Numai că cine să le mai asculte și pe cadre didactice cât timp noroiul este aruncat înspre ei și de minister și de întreaga societate. Mai mult într-un sistem de învățământ în care telefonul mobil este interzis în școală tot mai multe secvențe didactice apar pe Tik Tok spre amuzamentul mass-mediei numai de scandal din România. În concluzie așa miniștri avem așa și sistem de învățământ avem și de societate nici nu mai scriem.
Sensibilități 