Din vremurile în care fiind elev de școală primară sau gimnazială trebuia ca să învățăm poezii. Până în anul 1989 când trebuia ca să învăț poezii de glorificare a “Partidului Comunist ” și nu doream ca să le învăț trebuia să stau după ore cu alți colegi pentru a le învața sub îndrumarea învățătoarei. Era încă perioada în care o mângâiere a obrazului cu ambele mâini era urmată de o mângâiere zdravănă. O altă formă de încurajare era un fir de cablu roșu care lovea gingaș degetele de la mâna stângă pentru că eram dreptaci și să nu fie chiar așa o problemă când era nevoie ca să scriu.
De Otilia Cazimir mi-am amintit astăzi pentru că era printre poeziile pe care într-adevăr le mai învățam alături de poeziile lui George Toparceanu. Fiind de o imensă sensibilitate și deschidere către natură și tot ceea ce este frumos mi-au deschis apetitul pentru poezii. Atunci urmărind o pagină de Facebook “Poeziile noastre” am observat că ” într-o zi de 12 februarie 1894 se năștea la Cotu Vameș (comuna Horia) județul Neamț Otilia Cazimir. A fost al cincilea copil ai învățătorilor Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă. A decedat la 8 iunie 1967 la Iași.
De-a lungul timpului Otilia Cazimir a fost supranumită „poeta sufletelor simple”, fiind cunoscută în special pentru poeziile sale destinate copiilor. Otilia Cazimir este în realitate un pseudonim folosit de poeta Alexandra Gavrilescu. Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă…”.
A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.
A fost căsătorită cu George Topârceanu pe care l-a cunoscut în casa lui Mihail Sadoveanu care organiza serate literare cu scriitori și oameni de cultură.
Pentru bogata sa activitate literară, Otilia Cazimir a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937).
Dintre nenumăratele sale volume de poezie, proză și traduceri scrise de Otilia Cazimir amintim:
Lumini și umbre“ (1923), „Fluturi de noapte“ (1927), „Licurici – cronici fanteziste“ (1930), „Cântec de comoară“ (1930), „Jucării“ (1939), „A murit Luchi“ (1942), „Baba iarna intră-n sat“ (1954), „Din întuneric – Fapte și întîmplări adevărate din carnetul unei doctorese“ (1928), „Grădina cu amintiri“ (1929), „În târgușorul dintre vii“ (1939), „Prietenii mei, scriitorii… “ (1960)”.
Pe aceeași temă nu pot ca să uit cartea bunicii mele din partea tatălui care avea două cărți mai importante și anume “Din lumea celor care nu cuvânta” de Emil Garleanu și Ion Creangă. O categorie de scriitori plini de natură, gingășie și sensibilitate care se regăsesc la loc de cinste pe soclul literaturii romanești. Așa este când zilele noastre ne îndeamnă spre nostalgie și evadare spre frumos.
Surse : pagina Facebook “Poeziile noastre “
Sensibilități 