Vorbeam zilele întregi/ cu atât de multe clipe de iubire/ râdeam și ne supăram ca doi adolescenți/ pentru a ne distra de viața în sine. Plimbându-ne vedeam și cerul/ și ne închipuiam că suntem cele mai mărețe stele/ Luna fiind doar martora noastră/ gustam sărutările toate. Alergam vara printre ale ierbii fire/ și nu era nimeni ca să ne oprească/ o Ileana Cosanzeana și un Făt glumeț/ râdeam de tristețile lumii. Toamna dansam printre frunze/ plângând a copacilor pustiu/ văzând inimi desenate pe asfalt/ credeam că a ne iubi era de ajuns. Când fulgii coborau pe pământ/ noi încercam să-i prindem ca doi copii/ zăpada ne era prieten/ și ne bulgaream jucăuș în pragul sărbătorilor de Crăciun. În fața bradului noi colindam/ ne încurcau și versurile câteodată/ nu știa nimeni că ne iubeam într-o eternitate/ hrănind pasiunea în așternuturi vii. Atunci când mugurii apăreau/ eram ca păpădiile în lumea verde/ fragili și renăscuti într-o lume/ unde speranța eram noi. Ne-am mai bucurat de o vară și de valuri/ iubindu-ne pe nisipul arzător/ numele nostru era scris pe maluri/ marea a venit și le-a șters ușor. Numai că dansul frunzelor cenușii/ a îndepărtat ale noastre inimi/ iar ale noastre mâini căutau aripi/ pentru a zbura de iubirea care ne-am purtat-o în fiecare anotimp. Astăzi nici nu ne mai cunoaștem/ salutul nostru nu mai este vesel/ nici “ce mai faci?” nu mai tresare gândul/ suntem doar eroii al unei iubiri pierdute printre frunze. Mă întreabă fulgii de zăpadă unde ai dispărut/ mugurii unde a plecat iubirea noastră/ eu tac și murmur că de vină este timpul/ care a alungat aroma iubirii începută într-o primăvară.
Sensibilități 