În ziua de 10 februarie a anului 1938 a fost instaurata dictatura regală a lui Carol al II-lea.
La data de 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea a demis guvernul condus de Octavian Goga și instaurează în România un regim de dictatură regală, ce va dura până la abdicarea sa din septembrie 1940. După demiterea cabinetului Goga, peste numai o zi, la data de 11 februarie 1938, are loc instalarea noului guvern condus de patriarhul Miron Cristea, ocazie cu care Constituția din 1923 va fi abrogată și înlocuită cu una nouă. Prin această nouă Constituție, monarhia îşi va asigura o poziție dominantă în sistemul politic al țării, toate puterile fiind concentrate în mâna regelui, Parlamentul având acum doar rolul de instituție legislativă auxiliară, deputații şi senatorii nemaiavând drept de inițiative legislative decât pentru legile de „interes general”, dar şi acestea puteau fi respinse prin veto-ul regelui. De asemenea, Constituția de la 1938 va afecta și votul universal prin urcarea limitei de vârstă de la 21 la 30 de ani, fapt ce ducea la excluderea tineretului din viața politică activă. Cum toate instituțiile statului erau subordonate regelui Carol al II-lea, acesta va da o nouă lovitură formațiunilor politice pe 30 martie 1938, când este publicat decretul de dizolvare a grupărilor şi partidelor politice din România, ceea ce a făcut ca în decembrie același an să se constituie „Frontul Renașterii Naționale”, unica organizație politică în stat a cărui conducător era regele Carol al II-lea. Acest Front al Renașterii Naționale fiind partid unic, se subînțelege că orice activitate politică a altor partide era considerată clandestină și deci scoasă în afara legii, fapt ce dădea o cruntă lovitură libertății politice din România. În perioada următoare, regele Carol își va consolida și mai mult regimul personal autoritar, odată cu instituirea cenzurii asupra publicațiilor și cu punerea presei şi radioului în slujba propriilor interese. Tot în 1938, regele a inițiat o reformă administrativă de inspirație fascistă, prin care a împărțit teritoriul României în zece ținuturi conduse de rezidenți regali, reorganizând rapid „Straja Țării”, organizație obligatorie a tineretului din România, instrumentată politic și propagandistic și în care comandantul suprem era desigur regele, denumit foarte sugestiv „marele străjer al țării”. Regimul instaurat de Carol al II-lea s-a caracterizat printr-o mare instabilitate și incoerență politică deoarece în intervalul 10 februarie 1938 – 6 septembrie 1940, s-au perindat la conducerea țarii nu mai puțin de 6 guverne, ceea ce a adâncit și mai mult criza politică din România, acest lucru ducând la pierderea de către România în același fatidic an 1940, a Basarabiei, a Bucovinei de nord, a nord-vestului Transilvaniei, dar și a Cadrilaterului.
Surse: historia.ro
wikipedia.ro
Sensibilități 