
„La această oră, un locuitor din trei ai planetei se descurcă în viaţă fără nicio carte. Şi, după cum evoluează lumea, e posibil ca, mai târziu, cititorii de cărţi să reprezinte o specie ciudată, pe cale de dispariţie.”
————————
Octavian Paler în Viața pe un peron
În curând cititorii de cărți vor fi o specie pe cale de dispariție. Va trebui să ne coborâm la nivelul inculturii și va fi o rușine să citim. Poate noi mai citim din cadrul generațiilor mai vechi, dar numărul nostru este în continuă scădere. Dacă inițiativa de a citi în școală nu este însoțită de mediul din afara școlii cititorii vor fi o specie care vor fi izolați. Vor trebui să se ascundă de oameni pentru a citi și copiii lor vor merge la muzee pentru a vedea statui ale oamenilor care citeau. Neștiind la ce folosea o carte vor întreba de unde se incarca și unde-i este tastatura sau dacă are vreo aplicație pentru utilizare. Un format executabil și un ecran unde să se desfășoare rândurile. În aceste condiții li se va interzice să gândească și să-și exprime punctele de vedere pentru că vor deranja proștii. Pentru a coborâ la nivelul prostiei și a face concurență părții politice vor trebui să fure și categoric să nu gândească ci doar să facă ceva. Așa cum am ghicit libertatea și drepturile vor intra doar în categoria fără obligații. În același timp vor da din buric pentru că de acolo vor gândi precum și din partea posterioară amintindu-ne cu drag de Marian Vanghelie care va fi un om cult și prieten al limbii române față de ceea ce urmează. Așa cum am ghicit susținătorii scrisului corect din punct de vedere gramatical vor fi învinși de analfabeți și pentru a se adapta Dex-ul va fi schimbat în ceea ce astăzi este greșit scris și adoptat și pus în practică de “Academia Română ” sau “Romină”. În cele din urmă cititorii vor fi prigoniți și bibliotecile vor fi închise păstrând în tablou ultimul cititor. Librăriile de pe internet vor cuprinde bibliografia manelelor precum și a sunetelor de muzică fără prea multe cuvinte. Din toate aceste motive cititul va fi sinonim cu cărțile de poker sau a site-urilor și a televiziunilor care vor spune ceea ce trebuie să gândească oamenii, binenteles fără semne de întrebare. Vom trăi de fapt ca și acum Apocalipsa și Al treilea Război Mondial va fi în desfășurare pe timp de pace. De asemenea oamenii vor fi judecați și condamnați în funcție de bârfă și invidie și valorile morale vor deveni o rușine națională.
Din toate aceste motive ar fi nevoie ca să citim cât mai multe cărți și să gândim în mod productiv până la epuizare pentru ca toate aceste rânduri să nu se întâmple vreodată în România.
Reblogged this on Muguri, frunze și flori and commented:
pe-un peron, da’ s-o vezi p-ailalta din Terminal!..
LikeLiked by 1 person