Seara

De multe ori ceasurile serii cuprind o stare de liniște. O stare de calm provenită din senzațiile unei zile înghețate pornită de la ceasurile dimineții. Cu pașii scârțâind zăpadă parcurgem drumul obișnuit când întunericul adulmeca al său mister cotidian. Entuziasmul și câteva cuvinte izvorâte din nimic deslușesc pașii. Trecând prin vâltoarea obișnuită într-un fel cuprindem noul în terenurile pline de nostalgie. Un răsărit al unei iubiri care nici nu a mai existat ne însoțește încă. Este doar un sentiment trecător datorat unei reveniri într-un loc totuși drag. După rasfoiri intense, seara ne dăm seama că zbuciumul zilei trecute devine mai domol și viitorul poate să fie înmiresmat și de surprize plăcute. Un îngheț pare să fie încă prezent afară și niciun zgomot nu-l deranjează. Undeva se mai aud încă glasurile care ne-au însoțit în decursul zilei care dispar însă la fel de repede precum au venit. Din senin se așterne o stare de meditație și o pregătire a spiritului pentru ceasurile adormite o realizăm tot mai ușor. Ultimele întrebări ale zilei “dacă astăzi am fost mai buni decât ieri ” sau “dacă astăzi am învățat mai mult din cadrul lecțiilor vieții decât ieri ” ne însoțesc. Dintr-o dată nici răspunsurile nu-și mai găsesc semnificația și totul rămâne cuprins de o tăcere profundă. Nimic nu se mai aude și parcă orice cuvânt devine deja de prisos.