Două drumuri se desparțeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amîndouă urma.
Și, pentru că eram singurul călator, am zăbovit
Privind în lungul celui dintîi, cît mai departe.
Pînă acolo unde se pierdea sub pămînt.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Și care poate era chiar mai îndreptățit să-l strabat.
Căci era acoperit cu iarbă și neumblat.
Deși, trecînd pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aș fi străbătut pe amîndouă,
Iar în acea dimineață se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorita de pași.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Știind totuși că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aș mai fi întors vreodată.
Așa voi povesti cu un suspin
Cîndva, peste ani și ani:
Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puțin străbătut
Și asta mi-a schimbat viața.
Sensibilități 
Reblogged this on Muguri, frunze și flori.
LikeLike