Din cutia cu amintiri: Fără preferință politică


Pornesc aceste rânduri cu nicio preferință politică. Dimpotrivă consider că toate partidele de la noi nu se pot numi partide pentru că le lipsește ideologia, termenul care să-le definească în numele celor cu drept de vot . De exemplu mult hulitul Partid social democrat pe cine reprezintă ? Sau Partidul Național Liberal în numele cui conduce ? De aceea se poate spune că sunt un grup de afaceriști , nu mafioți că mafioții mai au onoare și principii ceea ce grupărilor așa zis politice le lipsește. Un grup de afaceriști cu interese meschine indiferent de culoarea politică cu un singur scop realizarea de profit și din piatră seacă capabili să-și vândă și părinții dacă iese un profit. Faptul că au încercat să facă furtul legal și grațieri și amnistii pentru a-și spăla trecutul și a continua să fure trece orice imaginație civică. Pentru mine președintele face parte din fățarnici. Voi ce în stradă ieșiți să nu credeți vreun moment că președintele Johannis sau liberalii vor face ceva diferit față de socialiști. Dacă totuși vreți să câștigați ceva va trebui să nu coalizați cu nici un partid politic. Mai devreme sau mai târziu vă vor înșela și ei ca și PSD-ul. Vreți să construiți un viitor țării acesteia și pentru voi și familiile voastre faceți-vă un program al mișcării voastre, fiți uniți și alegețivă lideri . Dacă nu veți face acest lucru se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat după revoluția din luna decembrie a anului 1989 vor alege alții pentru voi și va fi mult mai rău și ați stat degeaba în stradă. Soarta este în mâinile voastre și în tăria voastră de caracter. După ce v-ați ales liderii negociați cu puterea plecarea lor de la guvernare, formați-vă un partid și aduceți oamenii competenți care mai sunt încă în țara aceasta până nu pleacă și ei . Cel puțin PSD-ul și PNL-ul vor trebui scoase în afara legii și toți penalii judecați corect în temeiul legii, condamnați la ani de închisoare și averea lor să intre în averea statului. De abia atunci a câștigat strada și protestele voastre nu au fost degeaba. Altfel vă veți întoarce de unde ați pornit !

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: