

Este imposibil să rămânem impasibili în fața tragediei de astăzi din Turcia și Siria și care se pare că ar fi afectat și Cipru. Cutremure care au pornit de la magnitudinea de 7,5 de dimineață și repetându-se la ora 17,45 de 7,8. Până acum s-au înregistrat în jurul a 2300 de morți și căutările continuă. O viață normală deranjată întocmai ca în Antichitate de cutremure și cu aceeași soartă. Indiferent de progresele lumii în 2000 de ani șansa noastră în fața dezastrelor naturale este aceeași. Sunt de admirat oamenii care deja sunt sensibilizati de asemenea tragedii și vor să ajute zonele afectate. O poveste mi-a atras cu atât mai mult atenția în mijlocul unei asemenea tragedii. Aseară era minutul 97 a partidei dintre Hatatyaspor și Kasimpasa, moment în care Ch. Atsu înscria golul victoriei pentru echipa gazdă. La nici douăzeci și patru de ore de la reușita sa, Ch. Atsu este dat dispărut. În cel mai tragic caz de la uralele tribunei Atsu a trecut spre infernul cutremurului din Turcia. Printre dărâmături poate se află bucuria suporterilor turci de aseară. Fiind în mijlocul atâtor tragedii, a războiului din Ucraina unde în continuare mor oameni nevinovați, a furtunilor de zăpadă din Statele Unite ale Americii unde mor iarăși oameni parcă cutremurele din Turcia, Siria și Cipru întregește un scenariu de a dreptul apocaliptic. Dacă mai auzim că în China există încă o pandemie de Covid 19 ne dăm seama că într-adevăr nu trăim vremuri ușoare. Din acest motiv în vremurile acestea, chiar și cu o criză energetică ar fi nevoie să ne apreciem viața și să fim mai umani și mai buni unii cu ceilalți. Nu știm niciodată când, cum și unde va fi următoarea tragedie din lume așa că ar fi nevoie într-adevăr să înțelegem și sensul cuvântului om.