A fost odată ca niciodată căci așa încep toate poveștile. Numai că aceasta nu este o poveste care a avut loc. Așa că ne propunem să începem așa. Undeva departe într-o sâmbătă după amiaza conform orei locale în România în țările trăiesc păsările plecate din România. La ora aceasta s-au adunat toate păsările pentru a-și decide viața din următoarea perioadă. Berzele erau nemulțumite pentru că ele nu mai vor ca să se întoarcă în România căci au auzit că aici este o pandemie, vin rușii și oamenii sunt mai speriați. Spuneau ele în cor “oamenii fiind așa speriați de unde nu știm noi că nu ne vor distruge cuiburile sau ne vor omorâ puii?”. Rândunelele erau și ele îngrijorate de faptul că poate nu mai sunt copaci unde să-și facă cuiburile. Privighetoarea chiar începuse ca să cânte despre tristețe atunci când a auzit de România căci ea a auzit că oamenii sunt atât de speriați și triști încât nu le vor mai plăcea melodiile ei.
Văzând preocuparea păsărilor atunci Dumnezeu s-a uitat la ele și le-a spus “V-am auzit plângerile voastre despre situația din România. Oamenii într-adevăr sunt supărați și triști. Situația la ei este gravă pentru că oricât le-am trimis o boală ei nu au devenit mai buni ci din contră devin mai speriați și mai răi. Situația politică va testa tăria lor de caracter și-i va uni pentru că sunt foarte dezbinați. Problemele lor le vor duce pentru că sunt suficienți de puternici și de rezistenți. Poate pentru că sunt și chiar foarte glumeți și primitori. Numai că nu vor putea face toate acestea fără ca sufletul lor să nu fie cald și îmblânzit. Ei au nevoie de cântecele voastre și de comuniunea cu voi. Sunt nemulțumite și albinele și fluturii și chiar păsările de acolo care au rămas în țara. Cu toate acestea nu-i putem abandona. Chiar în momentele acestea este zăpadă și câteodată mai frig, dar copacii care au rămas în picioare mi-au promis că, atunci când va veni vremea, tot vor inmuguri și așteaptă pentru aceasta semnalul Primăverii. Sunt și oameni buni acolo care pe lângă cântecele voastre iubesc florile și natura și abia așteaptă sosirea primăverii. Este nevoie de Noi acolo” a spus Dumnezeu.
Toate păsările au rămas îngândurate și un cocostarc a început să cânte “Ne așteaptă copacii și florile noastre și toate animalele. Nu putem ca să nu întoarcem la oamenii buni chiar dacă sunt și oameni răi acolo “. Mai departe nu se știe ceea ce mai cântă păsările, dar Primăvara vorbind cu Dumnezeu tot a promis că le va convinge ca să vină în România. Toate acestea pentru că Maria sa Timpul și-a pus în gând ca să ne înveselească căzând de acord și cu Soarele.
Poate că noi, locuitorii din România suntem chiar mai răi, dar avem și o speranță de bine în sufletul nostru. Așa că atunci când va veni și primăvara și soarele va încălzi pământul să ne amintim de păsările care cântă. Căci nu au vrut ca să mai vină în România, dar au făcut-o pentru noi ca să devenim mai buni la suflet. Dumnezeu și Timpul au încredere în noi și ar fi cam cazul să avem încredere și noi în noi. Căci suntem capabili de bine numai că avem prea multe nevoi. Sfârșit!
Sensibilități 