N-am să tac ! de Eliana Popa

N-am să tac când vor dușmanii ăstei Țări îngenuncheate!
Chiar de legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte,
Am să strig la toți copiii ăstui Neam de daci și Sfinți
Și în ceruri voievozii strigă toți să vă treziți!

N-am să tac când strigă-n mine toți eroii noștri morți
La Posada și Rovine! Horea, Cloșca trași pe roți.
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii,
Au gustat și ei calvarul ca Hristos pe drumul Crucii!

Strigă Iancu de la Țebea, strigă Ștefan de la Putna,
Basarabii, Brâncovenii ce-au luptat cu semiluna!
Glasul lor ne mustră aspru c-am pierdut a lor lumină,
Ne-am vândut ușor și ieftin la o liotă străină!

Strigă iar Mihai Viteazul prin a vremilor genune:
,, – Ai o viață și o cinste! Hai, deșteaptă-te române!
Ai o Lege și-o Credință, ai un Neam de Mucenici,
Ce-au luptat cu Crucea-n mână, în sumane și opinci!

N-am să tac chiar dacă vouă, iudelor, nu vă convine!
Nu mai vrem in Țara asta un politic de rușine,
Vrem să vă opriți odată din furat și din trădare,
Vrem respect și demnitate! Vrem o Românie Mare!

Nu mai vrem la cârma Țării saduchei și lifte rele!
Vrem un Ștefan să ne poarte spre izbândă și Înviere,
Vrem un Țepeș să ne facă din lemn, troițe la porți
Și vreo câteva țepușe pentru trădători și hoți!

Vrem un vrednic Brâncoveanu ținând straja la hotare,
Să ne mâne și la luptă, să ne poarte la altare!
Să ne-arate cum noi, astăzi, rău ne-am pervertit ființa,
Cum scuipăm pe jertfa lor și cum ne-am pierdut Credința!

Azi ne mustră Constantin, fiii lui pe fii noștri!
Strigă-n ceruri din soboare : ,, – Sunt nevrednici fiii voștri!”
Mateiaș în rând cu frații parcă și-astăzi ne șoptește
Cu glăsciorul de copil: ,, – Vreau să mor creștin! Lovește!”

Ne vreți stinsă-n noi lumina, ne vreți oase sub pământ
Dar vom străluci mai tare luminând din cerul sfânt!
Și cuvântul cel lăsăm noi, creștinii și poeții,
E sămânța ce rodește peste vremuri spicul vieții !